Valentina Lisitsa. Solitudine şi comunicare
http://www.ziarulmetropolis.ro/valentina-lisitsa-solitudine-si-comunicare/

CRONICĂ DE CONCERT „Un artist îşi asumă riscuri”, aşa s-ar putea sintetiza ceea ce pianista Valentina Lisitsa a împărtăşit cu jurnaliştii şi publicul bucureştean pe parcursul zilei de 5 noiembrie 2013, la Ateneul Român.

Un articol de Sabina Ulubeanu|11 Noiembrie 2013

CRONICĂ DE CONCERT „Un artist îşi asumă riscuri”, aşa s-ar putea sintetiza ceea ce pianista Valentina Lisitsa a împărtăşit cu jurnaliştii şi publicul bucureştean pe parcursul zilei de 5 noiembrie 2013, la Ateneul Român.

Riscul sincerităţii, al asumării propriei persoane și, în cazul Valentinei, curajul de a folosi mecanismele solitudinii pentru a comunica. Pentru a aduce oamenii în sala de concert captându-le mai întâi atenția în singurătatea căutarilor pe Youtube, smulgându-i apoi din spatele ecranelor, ca să asculte muzica pe viu, direct, și, mai ales, împreună.

Puțini sunt artiștii care te primesc în apropiere cu atât de multă deschidere. În ziua recitalului de la București, Valentina Lisitsa a acordat interviuri în care s-a dezvăluit pe sine cu naturalețe și generozitate, permițând apoi celor curioși să asiste și la repetiție.

Și nu a fost vorba despre câteva acorduri pentru acomodarea cu instrumentul și sala, ci despre o veritabilă sesiune de studiu intens, fără rezerve, fără frâne emoționale, cu insistențe punctuale, cu treceri spontane de la o lucrare la alta și fără a scoate vreo partitură din geantă, în ciuda programului extins ca dimensiuni.

O repetiție în care s-a arătat în deplin control, în care nu a fost loc pentru arbitrar, în care cei prezenți oboseau treptat pe măsură ce pianista devenea din ce în ce mai cerebrală și prezentă, în care exercițiul întoarcerii spre sine s-a întâmplat gradual: reverie în Chopin, lecție de idei în Beethoven, căutarea sunetului în Rachmaninov și surmontarea dificultăților tehnice în Prokofiev și Liszt.

Paradoxul recitalului solo este tocmai această întoarcere spre sine, obligatorie pentru a ține o sală plină captivă. Valentina Lisitsa coagulează în jurul ei milioane de vizionări, mii de bilete vândute și întreține vie relația cu auditorii prin dialoguri pline de explicații muzicale, povești de viață și replici fermecătoare.

Își împarte energia spre fiecare în parte, adună publicul la concert, propune starea de trăire simultană doar pentru a se regăsi ea însăși pe scenă, în deplină izolare și concentrare. Dozajul dintre singurătate și comuniune cu publicul suportă ajustări fine în funcție de fiecare lucrare abordată, iar seara de 5 noiembrie 2013 nu a fost o excepție.

Valentina Lisitsa

Valentina Lisitsa, pe scena Ateneului Romând din Bucureşti

Recitalul a debutat cu 6 preludii de Serghei Rachmaninov. Preludiul este cea mai liberă formă muzicală, de aceea și atât îndrăgită de romantici și post-romantici. Pentru că preludiul pune în prim plan expresia muzicală a unui sentiment bine definit.

Rolul interpretului este de a-l identifica și filtra prin experiența proprie. Valentina Lisitsa a gradat emoțional judicios, pornind de la limpezimea reveriei în op 32 nr 5 în Sol major, care a introdus auditoriul în „starea de ascultare”, retrăgându-se apoi din ce în ce mai mult spre tumultul său interior, cu sunet departe de orice estetism gol de conținut, în restul preludiilor.

A urmat sonata a 7-a în si bemol major de Serghei Prokofiev, lucrare în care spiritul său liber a rezonat pe deplin cu complexitatea partiturii. Lisitsa construiește admirabil idee după idee, tratându-le ca pe mutări ale imaginarului joc de șah care îi este atât de drag.

În partea întâi, doar unul dintre multele exemple de coerență: schimbarea de sonoritate la revenirea copleșitoarelor note repetate din tema a doua, cu un timbru mult mai întunecat și resemnat ca în expoziție. Acest sunet a pregătit dramatismul exemplarelor polifonii din partea a doua a sonatei, moment de mare intensitate în care muzica redată a absorbit fiecare a respirație a publicului, pentru a se descătușa în energia fantastică a părții a treia.

Citiţi şi: Valentina Lisitsa, pianistă: „Fără public, eşti doar un amator“

Dacă în Rachmaninov am acceptat cu interes atacul uneori frust, direct, în sonata Apassionata de Beethoven abordarea impulsivă a nuanțelor mari a minimalizat uriașul edificiu pe care Valentina Lisitsa îl stăpânește perfect din punct de vedere compozițional, fiecare frază și motiv și ciocnire de idei fiind aproape explicate publicului.

Partea a doua a concertului a fost o demonstrație de solitudine și comunicare în același timp. În cele opt nocturne de Fr. Chopin, stilul a pălit în favoarea trăirii personale, închisă dincolo de scenă și aplauze, iar în Totentanz de Liszt, opțiunea pedalizării suplimentare a plasat variațiunile pe emblematicul Dies Irae în zona sumbră și explozivă în același timp a creației lisztiene, opțiune asumată pe deplin de pianista de origine ucrainieană și aclamată de spectatori.

Cu vădită plăcere, energia primită din sală s-a transformat în patru bisuri, toate romantice: Ave Maria de Schubert, Regele Ielelor de Schubert în transcripția lui Liszt, studiul La campanella Paganini-Liszt și rapsodia a 12-a de Franz Liszt.

Dintre toate, un moment special a fost opțiunea pedalizării înainte de repriza studiului de Liszt, mai pronunțată ca în alte interpretări, elementul de risc, nota de stranietate a finalului, perfect justificată de percepția contemporană a muzicii clasice pe care Valentina Lisitsa o împărtășește cu entuziasm publicului său, prin toate mediile, dar mai ales direct, provocând în final meditația solitară a întoarcerii spre sine.

Sabina Ulubeanu este compozitoare și scrie pe blogul armonii.blogspot.com.

Foto cu Valentina Lisitsa – Silviu Pal

19
/09
/17

O dată la doi ani Festivalul Enescu aduce împreună, timp de trei săptămâni, în Bucureşti, iubitorii muzicii clasice. Începători ori melomani cu ştate vechi, tineri sau oameni în puterea vârstei ori bunici, specialişti şi amatori, copii visători, făuritori de frumos, exploratori sau pur şi simplu curioşi.

15
/09
/17

“Asta înseamnă har, talent: să nu poţi trăi fără a crea... Talentul vine de la Dumnezeu. Şi aşa cum arta nu are vârstă, tot astfel nici artistul adevărat nu-şi numără anii ca orice muritor.” – Dida Drăgan. Îndrăgita noastră cântăreață a împlinit, ieri, venerabila vârstă de 70 de ani!

12
/09
/17

Într-o zi de 12 septembrie se stingeau din viaţă Johnny Cash (2003) , unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului trecut, şi actorul american Anthony Perkins (1992). Tot într-o zi de 12 septembrie, se năşteau scriitorii Ion Agârbiceanu si Stanislav Lem, actorul și șansonetistul francez Maurice Chevalier si actrita americană Linda Gray.

09
/09
/17

În luna septembrie, SoNoRo Conac pune din nou muzica în slujba salvării patrimoniului arhitectural românesc și derulează o campanie de strângere de fonduri pentru reabilitarea conacului Neamțu din Olari, județul Olt.

08
/09
/17

Artistul belgian Wim Vandekeybus va prezenta, alături de compania sa, Ultima Vez, miercuri, 27 septembrie, de la ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Național “I.L. Caragiale” Bucureşti, spectacolul “In Spite of Wishing and Wanting (Revival 2016)”, un eveniment ce readuce în atenția publicului român vocabularul inconfundabil al celebrului creator flamand, prezent în cadrul eXplore festival și în edițiile din 2010 cu Monkey Sandwich (Teatrul Odeon) și 2012 cu booting Looting (WASP-Working Art Space and Production).

07
/09
/17

„TragiComedy”, în regia și coregrafia lui Gigi Căciuleanu, un spectacol dedicat memoriei marii balerine Maya Plisețkaia, pe muzica lui Rodion Șcedrin, soțul artistei, va avea loc în cadrul Festivalului Internațional ,,George Enescu”, ediția a XXIII-a, vineri, 8 septembrie, ora 18:30, la Opera Națională București.

06
/09
/17

Soprana Kristine Opolais, recunoscută pentru rolurile sale de pe cele mai importante scene ale lumii, de la Metropolitan Opera New York, la Wiener Staatsoper, Teatro alla Scala şi Royal Opera House Covent Garden, va susține pe 22 septembrie un recital extraordinar pe scena Ateneului Român, în cadrul ediției 2017 a Festivalului Internațional George Enescu.

05
/09
/17

Și a venit a doua zi de festival. Și a venit Joshua Bell la București. Fostul copil-minune al viorii, ajuns acum la 50 de ani, devenit între timp și dirijor, și director muzical al Academy of St. Martin in the Fields (din 2011), e cunoscut nu doar pentru calitatea intepretărilor sale, ci și pentru apetența pentru joacă și pentru explorare.

02
/09
/17

Ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu (2-24 septembrie, București, România) aduce lucruri inedite prin mai multe premiere: muzica clasică face pact cu tehnologia în trei opere cu proiecții multimedia live, muzica contemporană devine vedeta ediției și 30 dintre cei mai bine cotați compozitori contemporani ai momentului din lume vin la București pentru un dialog fără precedent între public, artiști români și artiști străini de anvergură, în timp ce un număr record de 37 de lucrări de George Enescu sunt interpretate în Festival, iar relația dintre matematică și muzică este prezentată într-o expoziție în premieră în România.

Page 1 of 10812345...102030...Last »