Victor Rebengiuc, fizionomia firescului
http://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-fizionomia-firescului/

„A râs Rebe, înseamnă că-i bine”, povestesc foştii studenţi. „E imprevizibil”, spune Liviu Ciulei. „N-are fasoanele unui actor”, adaugă Andrei Pleşu. „E cel mai mare actor în viaţă”, mărturisea Clody Bertola.

Un articol de Liliana Matei|10 Februarie 2014

La 17 ani, se pregătea să devină tehnician,  dar a fost distribuit întâmplător în piesa unui coleg de la școala electrotehnică. A fost momentul  – spune Victor Rebengiuc – care i-a înclinat destinul înspre actorie.

Au urmat zeci de roluri în teatru și film, în urma cărora, numeroși colegi de scenă și critici de teatru l-au numit „cel mai mare actor român în viață”. Marcel Iureş spunea despre el că e „nemaipomenit de normal, de firesc”, iar Andrei Pleşu observa că Rebengiuc „n-are ticurile și fasoanele unui actor.” Firescul vieții de pe scenă, dar și de acasă, a fost surprins în volumul „Victor Rebengiuc Omul și actorul”, de Simona Chițan și Mihaela Michailov, apărut la Editura Humanitas.

În fragmentele de mai jos – extrase din volum – îl puteți vedea pe Victor Rebengiuc prin ochii regizorilor cu care a lucrat (Liviu Ciulei, Lucian Pintilie), ai actorilor (Clody Bertola, Oana Pellea), ai criticilor (Andrei Pleșu), dar și ai membrilor familiei (soția – Mariana Mihuț, fiul – Tudor Rebengiuc):

● Liviu Ciulei, regizor: ,,Ceea ce îl caracterizează pe Victor Rebengiuc este o inerentă disciplină scenică, abilitatea de a asocia stări contradictorii și de a coborî întotdeauna în profunzimea unui rol. […] Cred că rolurile Apostol Bologa din Pădurea spânzuraților și Ilie Moromete din Moromeții lui Stere Gulea rămând două realizări majore ale lui Victor în cinematografia românească. Victor emană energie și stilizează grotescul lui Richard al II-lea, este frust în rolul lui Stanley din Un tramvai numit dorință, tulburător, profund, dureros în Pădurea spânzuraților, suculent în Caliban și plin de energie, năstrușnic în Bottom. Când l-am văzut în Unchiul Vania m-a convins că poate fi și capricios, confirmându-mi ceea ce am știut mereu: e imprevizibil. Un actor al contrastelor.”

● Lucia Sturdza Bulandra, actriță și director de teatru, în 1960: „Prețuit încă de pe băncile școlii ca un viitor astru al teatrului românesc, tânărul actor primea cu o oarecare ironie sfaturile pe care i le dădea directorul de scenă. În atitudinea lui lăsa să se ghicească – sub respectul distant ce-l afișa – o condescendență abia consimțită… Rolul a fost jucat fără insucces, dar și fără afirmarea unei prea mari reușite [referire la Profesiunea Doamnei Warren de G.B. Shaw – n.a.].

Mai târziu, punând în practică următorul adevăr: si vis me flere, dolendum est primum ipsi tibi (dacă vrei să plâng, trebuie mai întâi să suferi tu însuți), talentatul absolvent a interpretat – în mod spontan – un alt rol, pe o linie complet realistă, cu sinceritate, cu revoltă înăbușită, cu lacrimi și frământări izvorâte parcă din propria-i sensibilitate. Teoriile estetizante dispăruseră. Actorul dăruise personajului pe care-l interpreta viață din propria lui viață. Trăise personajul. Succesul a fost strălucitor [referire la Moartea unui comis-voiajor de Arthur Miller – n.a.].”

● Marcel Iureș, actor: „Ce fel de artist e Victor Rebengiuc? Iaca, așa, un fum care-ți rămâne impregnat. Cred că pentru el ar trebui inventată o nouă treaptă, undeva dincolo de noi. Să joci cam o sută de roluri și să fii de fiecare dată autentic nu-i lucru ușor. Și mai e ceva care te fascinează la el: e nemaipomenit de normal, de firesc.”

Victor Rebengiuc fotografiat de Simion Buia-4924

Victor Rebengiuc, care a împlinit 81 de ani pe 10 februarie 2014, fotografiat de Simion Buia (www.actoriisifotograful.ro), pentru Ziarul Metropolis

● Radu Penciulescu, regizor: „Eram tineri, săraci și plini de visuri când, în 1957, Vlad Mugur ne-a adunat pe toți la Craiova. Faimoasa generație de aur. Trăiam împreună, toată trupa lui Vlad, într-un fost hotel (pe vremuri de proastă reputație). Venise iarna și seara, în drum spre casă, mai furam câte un lemn ca să ne putem încălzi. Îmi aduc aminte că, la prima leafă, m-am dus cu Victor la un magazin de textile, ne-am cumpărat fiecare 1,20 m de doc albastru și l-am rugat pe croitorul teatrului să ne facă niște pantaloni. Am mai cumpărat și câteva conserve de fasole albă în sos tomat pentru serile de sfârșit de chenzină.

Tot cam atunci am avut și prima revelație. L-am văzut repetând și apoi jucând în Bunbury sau Ce înseamnă să fii onest a lui Oscar Wilde. Pe stradă umbla zgribulit în pantalonii lui de doc albastru, dar la teatru era englezul sofisticat, manierat (și manierist), snob, stilizat, cu o impunătoare arhitectură a comportamentului. M-am întrebat (și l-am întrebat) de unde știe toate astea, că doar, ca experiență de viață, eram amândoi niște «obișnuiți supraviețuitori». A dat din umeri: «Din text.» Atunci am înțeles că stilul nu e nici cultură, nici exercițiu, ci o parte esențială a talentului.”

● Clody Bertola, actriță: ,,Am jucat întotdeauna cu mare bucurie alături de Victor Rebengiuc, pe care îl socotesc cel mai mare actor în viață. L-am cunoscut când a venit în teatru și a debutat în Omul care aduce ploaia. Parcă îl văd pe scenă, un tânăr înalt și plin de farmec. Marele lui talent era dublat de o cinste exemplară, care probabil nu s-a modificat din adolescență până astăzi. În teatru există o competiție foarte dură, de aceea cinstea trebuie să domine. Cine îi știe măsura? E greu de stabilit. Victor avea instinctual această măsură.”

● Lucian Pintilie, regizor: „L-am distribuit în capodopera absolută a teatrului comic modern românesc, Proșii sub clar de lună. […] După câteva repetiții, Victor a azvârlit textul. «Eu nu joc, dom’le, în tâmpenia asta.» Am încercat încă o dată să-l includ în echipa mea, la Revizorul. Multă vreme am crezut că am reușit. Repetițiile erau o alternanță de iluminări și de momente foarte dure, epuizante. […] Victor era ca un animal de rasă, care nu a suportat acest tratament atât de dur.

M-a abandonat și s-a dus la Național să joace într-un spectacol care ani de zile a constituit bătaia de joc a «intelighenției» românești, Un fluture în lampă de Paul Everac (care a scris și piese bune, dar aici strălucea prin compromisul și servilismul său față de Securitate.) Foarte bine – să se frece la cap cu Everac al lui, eu nu mai vreau să știu de el, nici nu-l mai salut când îl voi întâlni pe stradă. Și am plecat din țară, dat afară cu un șut în fund de partid, dar cu un singur gând în cap: să mă reîntorc acasă, odată și odată.

Firește că nu mi-a respectat niciodată promisiunea, pentru că întotdeauna, când îl revedeam în marile sale creații, mă reîndrăgosteam de el. Dar mă țineam tare și, cum omul e tâmpit și îndărătnic, probabil că multă vreme, poate niciodată, nu l-aș mai fi distribuit pe Victor.

A trebuit să se întâmple o nenorocire cumplită, care să se împletească cu un miracol extraordinar, pentru ca regăsirea noastră să mai fie încă o dată posibilă și de atunci să rămână definitivă. Nenorocirea a fost că s-a prăpădit Toma, iar miracolul a fost «nașterea» lui Victor – după aproape 10 ani. Eram extraordinar de lucizi amândoi că ne va pedepsi Dumnezeu dacă ratăm și această ultimă șansă pe care ne-o acorda. Victor a preluat rolul lui Pampon, care era gândit pentru Toma Caragiu – dar noi doi nu mai eram puștii orgolioși și autoritari de altădată.”

Victor Rebengiuc fotografiat de Simion Buia-5018

● Tudor Rebengiuc, arhitect: ,,Tata nu are birou, stă toată ziulica în bucătărie pregătind «d’ale gurii». Adoră ciorbele (mai ales cea de burtă), mâcărurile de pește (mai ales știuca umplută, pentru care a comandat o cratiță specială), micii și tot ce se poate face la grătar, roșiile, laptele bătut… o mulțime. Nu se omoară cu băutura, nu exagerează niciodată.

Îi e frică de bătrânețe. Nu atât de moarte, cât de bătrânețe. Îi e frică să ajungă neputincios. Să trebuiască alții să aibă grijă de el. Să-și piardă luciditatea și să fie o povară pentru cei din jur. Nu are gust pentru avantajele vârstei înaintate. Senectutea nu are nimic atrăgător pentru el. Tata are mereu gust pentru ce e proaspăt, un gust aproape indiscriminat. În ultima vreme e pasionat de calculatoare și de internet. Numai la muzică e oarecum conservator. Din câte știu, piesa lui preferată este uvertura Egmont a lui Beethoven.”

● Mariana Mihuț, actriță: ,,Viața noastră casnică? Ce să spun? Nu gătim împreună, am încercat, dar nu reușim să ne sincronizăm. Eu sunt, de obicei, mâna a doua la bucătărie și îl ajut numai pe «maestru» să se desfășoare. Trebuie să recunosc că îmi convine asta. Nu e mai bine să ai mai mult timp liber? (Râde) […] Odată, când Tudor era foarte mic, ne-am întâlnit cu cineva în Herăstrău și Victor a început să povestească: «Eu îl schimb pe Tudor, îi dau de mâncare, mă plimb cu el, eu fac asta, și asta, și asta pentru el…», după care persoana respectivă se întoarce consternată spre mine: «Dar dumneavoastră ce faceți, doamnă?» (Râde în hohote.)

Însă cu adevărat important este că noi suntem o familie echilibrată. Prin comparație, uitându-mă în jur, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am un asemenea soț și un asemenea băiat. Tudor a devenit un om echilibrat și pe picioarele lui, în ciuda răsfățului exagerat din partea tatălui. Totul a fost însă făcut cu multă dragoste și măsură. Dragoste și măsură, poate tocmai astea sunt cuvintele care l-ar caracteriza pe soțul meu. E mult? E puțin în ceea ce am povestit? Un lucru e sigur: e numai Iubire.”

● Lia Bugnar, actriță: ,,La examenele de actorie veneau mai toți profesorii din școală. Stăteau ca la spectacol și noi făceam diverse «scenuțe», bucățele de teatru. Emoțiile erau îngrozitoare pentru că stăteau ei ca la spectacol, dar, la sfârșit, în loc de aplauze, se dădeau note. Făcea oarecum parte din politica școlii să nu se manifeste semne de simpatie sau antipatie față de noi în timp ce jucam, deoarece nu era spectacol, ci examen. Te ungea la suflet când, din toată ghețăria aia de public, răzbătea un râs sănătos și inconfundabil: «A râs Rebe! Bravo! Hai că înseamnă că-i bine! A râs Rebe!» Chiar dacă, după examen, nu luai cine știe ce notă mare, știai că ai avut o clipă în care ai fost «actor bun» pentru că știa toată lumea cum a râs Rebe!…”

victor rebengiuc

● Oana Pellea, actriță: „Tata era bolnav și la ușă ne sună domnul Victor Rebengiuc de mână cu domnul Tudor. A venit să-l vadă pe tata. Intră cu frică în dormitor, cu Tudor de mână. Amza e bucuros că a venit să-l vadă. Stau de vorbă și, după un timp, iese cu domnul Tudor și mai zăbovește puțin cu mama și cu mine la barul din holul casei. E cu lacrimi în ochi. Muntele de om plânge ca un copil neputincios în fața morții. Și ne spune, mamei și mie, că s-a gândit toată noaptea. Și chiar dacă cancerul ar fi, cum zic unii, un virus, el a venit cu ce are mai scump pe lume, cu domnul Tudor. Pentru că, dacă Dumnezeu îl ia pe Amza, atunci poate să-i ia și viața lui, care se numește Tudor.

N-am uitat nici eu, nici mama, niciodată. Este unul dintre cele mai mari acte de iubire pe care le-am văzut vreodată.”

● Andrei Pleșu, critic de artă: „Primul lucru care îmi vine în minte când încerc că-mi explic admirația față de Victor Rebengiuc este că n-are aerul (și aerele) unui actor. Nu «i se citește pe față» meseria, nu are ticurile, fasoanele, «marca» profesională caracteristică. Cred, îndeobște, că ceva e în neregulă când fizionomia cuiva trădează instantaneu o ocupație. […] Victor Rebengiuc poate juca strălucit orice rol pentru că nu joacă niciodată rolul «artistului». Singurul «semnal» al angajării sale specifice e, poate, cristalinitatea inconfundabilă a rostirii, dicția tranșantă, atenția înnăscută față de limpezimea emisiei vocale și a mesajului.”

Victor Rebengiuc a împlinit 81 de ani pe 10 februarie 2014.

Foto cu Victor Rebengiuc: Simion Buia

Portretul actorului, realizat de Marius Miron, pentru Ziarul Metropolis

Marius Miron

02
/12
/16

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la București, pe 2 decembrie 1936, împlinește astăzi 80 de ani!

27
/10
/16

“Când am intrat în teatru nu mi-am spus că vreau să fiu o mare actriţă. Am lăsat lucrurile să curgă de la sine. La-nceput trebuie să înveţi. De fapt în meseria asta înveţi tot timpul.”– Teodora Mareş. Frumoasa actriță a Teatrului Național din București, devenită celebră după rolul din "Declaraţie de dragoste" – filmul care a umplut până la refuz sălile de cinema înainte de 1989 –, împlinește, astăzi, 54 de ani.

24
/10
/16

“Te naști în țara care te naști. (...) Eu sunt româncă din secunda în care m-am născut și așa o să fiu până nu o să mai fiu pe pământ.”- Draga Olteanu Matei. Marea doamnă a teatrului si filmului românesc împlinește astăzi 83 de ani.

20
/10
/16

''Am fost un răsfățat, eu am fost unul dintre actorii care au fost răsfățați. Tot ce am vrut am jucat'' - Ion Dichiseanu. Îndrăgitul actor a împlinit astăzi 83 de ani!

20
/10
/16

"Am jucat alături de Birlic, alături de Calboreanu, de Dina Cocea, Cela Dima, Marcel Anghelescu, actori din marea pleiadă a Teatrului Naţional, care l-au cunoscut şi l-au prins în viaţă pe Caragiale. Să stai lângă ei, să joci alături de ei este un lucru absolut extraordinar..." - Costel Constantin. Unul dintre cei mai importanti actori din „vechea gardă” a teatrului şi filmului românesc împlineşte, astăzi, 74 de ani. În octombrie 2012, Costel Constantin primea o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti

12
/10
/16

„Într-un fel, destui oameni îşi risipesc cea mai mare parte a vieţii, făcând lucruri care nu le plac, la care nu se pricep şi care îi fac nefericiţi. Trist e însă că talente eclatante se irosesc în van, din felurite pricini. Nu contează domeniul, însă sunt dureros impresionat că oameni foarte înzestrați se rătăcesc de marile lor ținte artistice, sportive sau științifice. Puțini dintre ei se redresează în ultima clipă și lasă posterității ceva care să stea oricând mărturie că nu s-au ratat. Toată această categorie de oameni au însă o trăsătură comună: nu cunosc sentimentul invidiei.” - Şerban Tomşa. Autorul romanelor „Biblioteca lui Noe”, „Maimuţe în haremul nopţii”, „Gheţarul” şi „Călugărul Negru” împlineşte astăzi 60 de ani.

11
/10
/16

„Publicul vine la teatru cu dorinţa de a se lăsa ademenit. În întunericul sălii un grup de oameni vrea să intre în contact cu alt grup de oameni şi aşa teatrul devine viaţă. Fără teatru mai mulţi necunoscuţi care se întâlnesc pentru un moment n-ar realiza mare lucru.” - Catrinel Dumitrescu. Îndragita actriţă a Teatrului Nottara împlineşte, astăzi, 60 de ani.

11
/10
/16

“Nu sunt o stâncă ce nu poate fi clintită, rece, lucidă, cum par. Nenorocirea este că nu sunt cum par şi că foarte repede omul îşi dă seama de asta. Aspectul exterior mi se trage, cred, din faptul că am fost şi am rămas o mare timidă. De aici, felul meu de a mă purta faţă de interlocutor, de aici senzaţia de inaccesibil.”. – Olga Tudorache.

04
/10
/16

Mă uit cu groază la colegii mei care nu au ce juca şi ar juca oricând. Mi-e frică. Recunosc că joc din frica de a nu avea ce juca mâine. E o frică tâmpită, moştenită probabil din comunism, când n-aveam mâncare şi acum strângem şi mâncăm tot şi cumpărăm tot şi adunăm tot – Marius Manole. Unul dintre cei mai adoraţi (de public) şi răsfăţaţi (de critici) actori români împlineşte, astăzi, 38 de ani.

23
/09
/16

“Ţin minte şi acum prima cronică a filmului „Reconstituirea", semnată de Ecaterina Oproiu. Se numea «George Mihăiţă, un tânăr cu adolescenţa întârziată». N-am rămas tânăr, dar am rămas cu adolescenţa întârziată. Ca dovadă că, iată, am reuşit să studiez, într-un fel, fenomenul adolescentin prin ceea ce am făcut, să mă apropii şi să respir, de multe ori, ca un adolescent.” - George Mihăiţă. Îndrăgitul actor împlineşte astăzi 68 de ani.

21
/09
/16

“Poezia este doar dovada vieţii. Dacă viaţa arde bine, poezia este cenuşa.” - Leonard Cohen. Unul dintre cei mai iubiţi şi aclamaţi artişti ai momentului împlineşte, astăzi, 82 de ani.

20
/09
/16

„Am mai avut norocul de a avea succes în anii ‘50, când frumuseţea avea o altă însemnătate decât are astăzi. În zilele noastre, orice actriţă tânără sau model devin celebre foarte repede şi nu au timp să-şi dezvolte personalitatea.” - Sophia Loren. Legendă a cinematografiei mondiale, divă inconfundabilă a marelui ecran și una dintre cele mai intens celebrate frumuseți din lume, Sophia Loren împlineşte, astăzi, 82 de ani.

15
/09
/16

“Nu poţi educa publicul printr-un concert sau prin cinci. Este nevoie de acţiuni complexe şi constante.” - Alexandru Tomescu. Cel mai bine vândut și mai căutat instrumentist din România, violonistul Alexandru Tomescu împlinește, astăzi, 40 de ani. Este suficient ca numele său să apară pe un afiş pentru ca biletele să se epuizeze cu zile întregi înainte de evenimentul respectiv.

14
/09
/16

''Și acum, după atâția ani de teatru, fiecare premieră este o sărbătoare, fac descoperiri, găsesc întotdeauna lucruri absolut noi care mă fascinează. Și socotesc că meseria asta a fost pentru mine un mare premiu pe care mi l-a acordat steaua mea protectoare sau destinul.” - Ileana Stana Ionescu. Una dintre cele mai talentate și mai dăruite actrițe ale generației sale, împlineşte, astăzi, 80 de ani.

07
/09
/16

„În comedie nici un cineast nu se poate îmbăta cu apă rece. Dacă publicul nu râde, nu el e cel lipsit de umor, ci filmul.” - Nae Caranfil. Unul dintre cei mai apreciați regizori de film ai generației '90, împlineşte, astăzi, 56 de ani.

05
/09
/16

Supranumit vocea de aur a teatrului radiofonic, actorul, regizorul, scenograful, profesorul şi scriitorul Constantin Codrescu împlineşte, astăzi, 85 de ani! Teatrul Metropolis prezintă pe 27 și 28 septembrie premiera spectacolului creștin "Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică și neam", cu participarea extraordinară a lui Constantin Codrescu.

Page 1 of 912345...Last »