Victor Rebengiuc, Trofeul de Excelență Comedy Cluj 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-trofeul-de-excelenta-comedy-cluj-2014/

Unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi actori de teatru şi film, Victor Rebengiuc va primi Premiul de Excelenţă al celei de-a VI-a ediţii a „Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj”. Evenimentul va fi marcat prin proiecţia specială a filmului „De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981) programat vineri, 17 octombrie, ora 18:30 la Cinema Victoria în prezenţa maestrului Rebengiuc.

Un articol de Petre Ivan|6 octombrie 2014

Actor de o versatilitate incredibilă, multicolor și profund, teluric și subtil, cu o experiență de peste 50 de ani în teatru și film, Victor Rebengiuc este o figură marcantă în dezvoltarea culturii românești. Tipătescu, Apostol Bologa, Tănase Scatiu, Iancu Pampon, Ilie Moromete sau Niki Ardelean sunt doar câteva din seria rolurilor memorabile.

Celebrul actor a jucat pe scenele teatrelor bucureștene alături de Leopoldina Bălănuţă, Olga Tudorache şi George Constantin în proiectele experimentale ale lui Radu Penciulescu („Doi pe un balansoar”, „Tango” sau „Richard al II-lea”). Actorul de teatru Victor Rebengiuc a putut experimenta în creații solide latura tragică (“Lungul drum al zilei către noapte”), dramatică (“Un tramvai numit dorință”) și comică (“O scrisoare pierdută”). A colaborat cu nume mari ale teatrului românesc: Liviu Ciulei, Andrei Șerban sau Alexandru Dabija.

Rolul din “Pădurea Spânzuraților” i-a marcat cariera cinematografică. Respins inițial la probe de către regizorul Liviu Ciulei pentru chipul “prea angelic”, Victor Rebengiuc a convins prin empatia interioară cu personajul lui Apostol Bologa. Cronicile acelor vremuri sunt memorabile: “Unde a găsit Rebengiuc ochii ăia?”.

Cariera în cinema a avut un traseu la fel de coerent și susținut. În 1974 îl reprezenta pe Horia Baniciu, legionarul revenit în România după 1945, în “Conspirația”

Victor Rebengiuc şi Anna Szeles în Pădurea spânzuraţilor

Victor Rebengiuc şi Anna Szeles în Pădurea spânzuraţilor

lui Manole Marcus. Un exemplu perfect de versatilitate actoricească, unul dintre cele mai complexe personaje malefice ale filmului românesc construit în tonuri insinuante și nuanțe subtile.

Următorul său rol mult mai halucinant este Tănase Scatiu în filmul cu același nume semnat de Dan Pița. În anul 1981 dă viață personajului Iancu Pampon în “De ce trag clopotele, Mitică?” al lui Pintilie. Un film în care grobianismul violent atingea cote abisale. Au urmat “Faleze de nisip” (regia Dan Pița, 1984), “Pădureanca” (regia Nicolae Mărgineanu, 1987) și celebrul “Moromeții” (regia Stere Gulea, 1988).

Lista continuă cu rolurile principale din “Niki Ardelean” (Lucian Pintilie, 2003) sau “Medalia de onoare” (Călin Peter Netzer, 2012) pentru care a primit cele mai multe distincții la Torino, Salonic, dar și premiul Gopo pentru cel mai bun actor. Cel mai recent rol din pelicula “Câinele japonez” (Tudor Jurgiu, 2013), propunerea României la Premiile Oscar 2015, i-a adus cel de-al doilea Gopo din carieră.

Anul acesta, Victor Rebengiuc a fost distins de UNITER cu Premiul de Excelență pe care maestrul l-a dedicat „Generației 1956” alături de care a debutat (Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Silvia Popovici, Constantin Rauțchi).

„Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” prezintă proiecția specială a filmului „De ce trag clopotele, Mitică?”. Interzis timp de 10 ani în perioada comunistă, filmul lui Lucian Pintilie se bazează pe piesa „De-ale Carnavalului” a lui I.L. Caragiale și exploreză universul micii burghezii meschine, măcinată de nimicuri și aventuri sentimentale. Victor Rebengiuc apare într-o distribuție de excepție alături de Gheorghe Dinică, Mariana Mihuț, Tora Vasilescu și Ștefan Iordache.

“Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” este organizat de Fundația Europeană pentru Cultură Urbană.

Foto: Victor Rebengiuc – comedycluj.ro, Alex Gâlmeanu

02
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Dorul de ducă”, expresie greu de tradus în altă limbă, i-a făcut pe unii români să cutreiere lumea. Aşa s-a întâmplat cu Iulius Popper (1857-1893). La 20 de ani ajunge la Constantinopol, apoi la Paris unde urmează Şcoala politehnică. E angajat la compania Canalului de Suez şi conduce lucrări hidrotehnice la New Orleans şi la Havana (Cuba). Dar omul n-are stare.

02
/05
/17

Vineri, 5 mai 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, va interpreta, în prima parte a serii, Concertul pentru flaut și orchestră semnat de compozitorul finlandez Kalevi Aho, unul dintre numele de referință ale muzicii contemporane, care va asista la premiera interpretării acestui concert la Sala Radio. În partea a doua a programului, orchestra va prezenta Simfonia nr. 1 în re major de G. Mahler.

02
/05
/17

“Pe lacul auriu” – cu Virgil Ogășanu și Valeria Ogășanu în distribuție - noul spectacol al Teatrului Bulandra, va avea premiera în 20 și 21 mai. Avanpremiera spectacolului pus în scenă de Dinu Cernescu se joacă pe 4, 5 și 7 mai, la Sala Toma Caragiu, Icoanei, de la ora 19.00.

02
/05
/17

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT vine cu o noutate absolută: NexT schimbă anotimpul, anul acesta festivalul având loc între 22 și 26 iunie.

02
/05
/17

Într-o zi de 2 mai (1519) deceda pictorul, sculptorul, arhitecul, muzicianul, inventatorul, anatomistul, geologul, cartograful, botanistul și scriitorul Leonardo da Vinci, considerat cel mai mare inginer al tuturor timpurilor şi cel mai important geniu din istoria omenirii.

01
/05
/17

Luna mai este „Luna Comediei” la Teatrul Naţional de Televiziune. În această seară, de la ora 21.00, pe TVR 2, iubitorii teatrului pot vedea „Părinţii teribili”, de Jean Cocteau, un spectacol în colaborare cu Teatrul Naţional Bucureşti.

01
/05
/17

"Există o inteligenţă a spectatorului, în general, la care, dacă facem apel, ne vom găsi întotdeauna un public fidel." - Maia Morgenstern. Una dintre cele mai apreciate şi iubite actriţe din România, împlineşte astăzi 55 de ani!

30
/04
/17

Dincolo de începutul de sezon estival, dincolo așadar de valuri, plajă și nopți albe, orașul de la Marea Neagră ni se arată în această perioadă și de pe o scenă de teatru, odată cu „Jurnal de România. Constanța”, spectacol de teatru multimedia, semnat de regizoarea Carmen Lidia Vidu, la Teatrul de Stat Constanța.

30
/04
/17

Cea de a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) are loc în perioada 15-21 mai. Timp de o săptămână, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

30
/04
/17

O poveste de dragoste cu parfum de Orient, „Căsătorie de plăcere”, cel mai recent roman al scriitorului marocan Tahar ben Jelloun, apare în colecția Babel a editurii Nemira și va fi lansat pe 10 mai la Cafeneaua Cărturești.

28
/04
/17

Vineri, 5 mai, și sâmbătă, 6 mai, la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului de Comedie vor avea loc primele reprezentații oficiale ale spectacolului „Don Juan”, adaptare după Molière, în regia semnată de Andrei și Andreea Grosu. Scenografia îi aparține lui Vladimir Turturica.

28
/04
/17

Lavinia Pele (25 de ani), nominalizată la Premiile UNITER pentru debut (cu rolul Doruleț din spectacolul „Visul unei nopți de iarnă”, de la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște). A studiat Teatrul la Cluj-Napoca (la clasa lui Miklos Bacs) și a făcut masterul la UNATC. Joacă și în „Zece pentru New York”, spectacolul aniversar de la Teatrul Metropolis. Ea este Fefe.