VIDEO 40 de ani de activitate, sărbătoriţi de Cvartetul VOCES, la Sala Radio!
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-40-de-ani-de-activitate-sarbatoriti-de-cvartetul-voces-la-sala-radio/

Frumoasa vârstă de maturitate, o cifră înaltă pentru un ansamblu muzical de acest gen, va fi aniversată printr-un recital de gală desfăşurat joi, 6 iunie (19.00), la Sala Radio.

Un articol de Andrada Văsii|31 mai 2013

Voces – cvartetul de coarde cu cea mai lungă tradiţie în România, o activitate extrem de bogată şi un palmares pe măsură în ţară şi peste hotare – sărbătoreşte 40 de ani de la înființare.

Frumoasa vârstă de maturitate, o cifră înaltă pentru un ansamblu muzical de acest gen, va fi aniversată printr-un recital de gală desfăşurat joi, 6 iunie (19.00), la Sala Radio. Cvartetul Voces înseamnă astăzi: Bujor Prelipcean – vioara I, Vlad Hrubaru – vioara a II-a, Constantin  Stanciu – violă, Dan Prelipcean – violoncel, formaţia muzicală fiind parte componentă a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Spectacol cu Brahms și Enescu

Seara va prilejui întâlnirea publicului cu trei lucrări pentru cvartet de coarde, semnate de compozitori ale căror nume nu mai au nevoie de nici o prezentare: Mozart, Enescu şi Brahms. „Cvartetul nr.1 în sol major – Lodi“ este o creaţie concepută de Mozart la numai 14 ani, denumirea fiind datorată oraşului din Lombardia (Italia) unde tânărul compozitor se afla în turneu când a aşezat pe hârtie această frumoasă partitură. Programul serii va continua cu „Cvartetul nr. 2 în sol major“, una dintre cele două creaţii de acest tip semnate de Enescu şi se va încheia cu „Cvartetul nr.2 în la minor“ – Brahms.

Cel din urmă privea compoziţiile pentru cvartet de coarde drept un gen muzical extrem de important, fapt pentru care a lucrat peste zece ani si a distrus cel puţin 20 de astfel de partituri până când a fost mulţumit de primele două cvartete de coarde ieşite de sub pana sa.

Prezenți pe numeroase scene

Cvartetul „Voces“ este adesea prezent la festivalurile de la Bratislava, Torino, Siena, Salzburg, Salonic, Istanbul, Bucureşti, Bayreuth etc. Făcând parte din sistemul naţional al formaţiilor Societăţii Române de Radiodifuziune, Cvartetul susţine stagiuni permanente la Bucureşti, efectuează înregistrări radio şi de disc (Electrecord, Marco-Polo, EMI-Electrola).

Cvartetul „Voces“ a fost distins cu Premiul Criticii Muzicale în anul 1997. Membrii săi susţin şi o importantă activitate didactică în cadrul Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi, fiind şi profesori de onoare ai Academiei de Muzică din Cluj.

Info:

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române şi în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, precum şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Foto credit: captură video „Franz Schubert – Cvartetul nr. 14 D 810 în re minor, părţile a III-a şi a IV-a“

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.