VIDEO Alexandru Dabija şi Principele Nicolae vor fi prezenţi la cea de-a şasea ediţie a Filmului de Piatra
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-alexandru-dabija-si-principele-nicolae-vor-fi-prezenti-la-cea-de-a-sasea-editie-a-filmului-de-piatra/

Cea de-a şasea ediţie a festivalului Filmul de Piatra se va desfăşura de vineri până duminică, la Piatra Neamţ şi la Piatra Fântânele (judeţul Bistriţa-Năsăud).

Un articol de Andrada Văsii|29 august 2013

Cea de-a şasea ediţie a festivalului Filmul de Piatra se va desfăşura de vineri până duminică, la Piatra Neamţ şi la Piatra Fântânele (judeţul Bistriţa-Năsăud).

Filmul de Piatra îşi propune în acest an să transmită un mesaj puternic: un eveniment cultural de anvergură poate fi organizat în întregime de voluntari, cu sprijinul comunităţii, delimitându-se de politicile culturale adesea restrictive ale statului.

Filmul de Piatra are loc la sfârşitul acestei săptămâni, într-o ediţie duplex: la Piatra Neamţ, pe 30 şi 31 august, şi la Piatra Fântânele (judeţul Bistriţa-Năsăud), pe 1 septembrie, în cadrul celei mai cunoscute tabere de voluntariat din România: Tăşuleasa Social.

Programul festivalului de la Tăşuleasa Social include, pe lângă proiecţii, concerte şi expoziţii şi programe educative de voluntariat.

Printre personalităţile care s-au alăturat festivalului Filmul de Piatra se numără şi regizorul de teatru Alexandru Dabija, actriţa, cântăreaţa şi compozitoarea Ada Milea, artistul-caricaturist Ion Barbu şi pictorul pietrean Laurenţiu Dimişcă.

Pentru mine, a fost o deosebită plăcere de-a lungul anilor să fiu voluntar în cadrul Tăşuleasa Social. Acum mă alătur din nou tinerilor din România în cadrul unui alt program de voluntariat, de data aceasta în Piatra Neamţ. Ceea ce fac Andrei Dăscălescu şi echipa de voluntari pe parcursul weekendului este extraordinar. Am fost impresionat să aflu că acest eveniment este organizat în condiţiile în care aproape că nu a existat finanţare.

Nicolae al României,

principe

Despre această ediţie a festivalului Filmul de Piatra şi despre importanţa voluntariatului, regizorul Andrei Dăscălescu, iniţiatorul proiectului explică: ,,Trăim vremuri în care iniţiativa independentă pare să fie mai degrabă descurajată decât susţinută şi finanţată, dar ce am învăţat eu, după aproape doi ani de voluntariat la Tăşuleasa Social, este că lucrurile se pot face şi altfel. Ediţia aceasta a festivalului e construită invers decât una normală: porneşte de la voluntari. Ei şi-au dorit festivalul şi noi i-am ajutat să-l organizeze. „.

La Piatra Neamţ, festivalul se desfăşoară vineri şi sâmbătă, în curtea Muzeului memorial Calistrat Hogaş, iar duminică, la 200 de kilometri depărtare, în campusul de voluntariat Tăşuleasa Social din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Un singur cinematograf

Pe lângă trupe şi artişti locali, la festival vor concerta Ada Milea şi We Singing Colors, iar din programul de proiecţii fac parte succese autohtone care n-au ajuns încă în singurul cinematograf, aflat în paragină, din oraş: ,,Sunt o babă comunistă”, de Stere Gulea, ,,Domestic”, de Adrian Sitaru, ,,Poziţia copilului”, de Călin Netzer, ,,O umbră de nor”, de Radu Jude, şi ,,Vaca finlandeză”, de Gheorghe Preda.

Filmul de Piatra a debutat în 2009, fiind organizat de o echipă foarte tânără şi ajungând imediat cel mai iubit şi mai aşteptat eveniment cultural din nord-estul ţării, potrivit iniţiatorilor săi, notează Mediafax.

Ediţia din acest weekend poartă numele ,,3.5″, deoarece este un eveniment ,,mic”, fără competiţie, juriu şi premii, organizat cu un buget redus.

Foto credit: Principele Nicolae al Romaniei, TNB

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.