VIDEO Angela Gheorghiu vrea ca informaţiile despre relaţia sa cu Alagna să fie publicate doar cu acordul lor
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-angela-gheorghiu-vrea-ca-informatiile-despre-relatia-sa-cu-alagna-sa-fie-publicate-doar-cu-acordul-lor/

Angela Gheorghiu nu se află în niciun fel de litigiu cu Roberto Alagna şi doreşte ca, în viitor, orice fel de informaţie legată de relaţia cu tenorul, fie personală, fie profesională, să fie făcută publică numai cu consimţământul prealabil al amândurora.

Un articol de Andrada Văsii|15 august 2013

Angela Gheorghiu nu se află în niciun fel de litigiu cu Roberto Alagna şi doreşte ca, în viitor, orice fel de informaţie legată de relaţia cu tenorul, fie personală, fie profesională, să fie făcută publică numai cu consimţământul prealabil al amândurora.

Potrivit biroului de presă al artistei, declaraţia vine în contextul speculaţiilor apărute în ultimul timp în presa din România. Tenorul Roberto Alagna a declarat, la începutul lunii iulie, că acuzaţiile de violenţă domestică pe care fosta sa soţie Angela Gheorghiu i le-a adus în publicaţia The Independent nu au o bază reală şi sunt defăimătoare, artistul precizând că avocaţii săi se ocupă de această situaţie.

„Acuzaţiile de violenţă conjugală publicate într-un articol apărut în ediţia de marţi (2 iulie, n.r.) a publicaţiei The Independent şi care au fost preluate intens de presa din toată lumea sunt fără fundament şi defăimătoare. Din acest moment, situaţia este în mâinile avocaţilor”, a anunţat atunci Roberto Alagna pe pagina sa oficială de Facebook.

De asemenea, pe pagina de Facebook a lui Alagna era menţionat faptul că avocaţii artistului vor acţiona în acest caz atât în Franţa, cât şi în Marea Britanie.

Angela Gheorghiu a declarat într-un interviu acordat publicaţiei britanice The Independent şi publicat pe 2 iulie că a fost victima violenţei domestice timp de mai mulţi ani, că fostul ei soţ, tenorul Roberto Alagna, a fost violent cu ea chiar în faţa familiei ei, iar uneori soprana nu putea cânta din cauza acestor abuzuri.

Această mărturisire va şoca iubitorii de operă din lumea întreagă, deoarece Gheorghiu şi Alagna, care au divorţat recent, erau văzuţi ca fiind cuplul de aur al operei.

The Independent,
publicaţie

Alagna este unul dintre cei mai apreciaţi tenori din lume, Gheorghiu, este, de asemenea, un star al operei mondiale.

Posh şi Becks ai operei

Atunci când Gheorghiu s-a căsătorit cu tenorul, în 1996, povestea lor plină de pasiune a ţinut primele pagini ale publicaţiilor de gen. Au cântat împreună atât pe scenă, cât şi în înregistrări. Cu o relaţie tumultuoasă, Gheorghiu şi Alagna au fost consideraţi, scria The Independent, „Posh şi Becks ai operei (Victoria şi David Beckham, n.r.)”.

La începutul acestui an, Angela Gheorghiu a anunţat, într-un interviu acordat Mediafax, că va divorţa de Roberto Alagna. „Am fost foarte înţelegătoare cu Roberto în ceea ce priveşte această chestiune, pentru că, altfel, în Franţa (unde locuieşte tenorul), acest lucru ar fi o mare problemă pentru el”, a declarat soprana pentru The Independent. „În România, am vrut ca relaţia noastră să se termine cât mai repede posibil. Semnezi câteva foi şi «ciao, arrivederci». Pentru că nu am vrut să am o relaţie cu un asemenea om”, a spus artista.

„Sunt lucruri pe care le accepţi în viaţă de la bărbatul tău, dar nu am vrut să continuu să trăiesc cu ideea că bărbatul de lângă mine este violent. Basta! Am spus tot ce puteam spune, am făcut tot ce era de făcut, până în ultimul moment. Mi-am spus mie însămi că nu este adevărat, că nu pot accepta că aşa ceva mi se întâmplă… acum accept şi gata. Un asemenea om nu se va schimba niciodată”, a adăugat soprana română pentru The Independent.

Era violent şi în faţa familiei mele şi în faţa familiei lui. Eu am trecut prin lucrurile acestea. Este pagina cea mai neagră din povestea vieţii mele. Ani de zile am refuzat să cred, am spus că va fi bine… lucruri pe care ţi le spui mereu. Dar este ca o boală. Chiar dacă eşti cel mai furios om din lume, să îţi loveşti soţia… este imposibil. Să faci asta în faţa tatălui tău, în faţa fratelui tău şi ei să nu spună nimic? Aşa a fost viaţa mea.

Angela Gheorghiu,
soprană

„Acum sunt diferită. În ziua în care am acceptat că trebuie să divorţez de Roberto, sunt sigură că adevărata mea persoană a ieşit la suprafaţă. Nu pot să mă mai prefac. M-am prefăcut prea mult şi am suferit prea mult. Basta! Acum este timpul să fiu cinstită cu mine”, a spus soprana.

Contactată ulterior de The Independent, Marinella Alagna, sora şi agentul lui Roberto Alagna, a refuzat să comenteze aceste declaraţii. „Nu avem timp pentru prostii de genul acesta”, a spus ea.

Soprana română Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi încă din copilărie a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu, notează Mediafax.

Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata „La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă. „S-a născut o stea”, remarca presa, în acea perioadă.

Foto credit: Angela Gheorghiu (Facebook)

15
/06
/17

Proiectul Tango la cetate se deschide în luna iunie prin două concerte susţinute la Hunedoara (16 iunie) şi Alba Iulia (24 iunie) de binecunoscutul grup Argentango. La Hunedoara concertul va avea loc la Castelul corvinilor, în Sufrageria Bethlen pe 16 iunie de la ora 19,00 iar la Alba Iulia, proiectul va fi inclus în “Sărbătoarea muzicii” şi se va desfăşura în Piaţa cetăţii de la ora 18.00

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

13
/06
/17

Compania spaniolă Tutais a adus la FITS 2017 un spectacol cu care publicul românesc cu siguranță a rezonat puternic. ”Dansul urșilor din Pirinei” valorifică o tradiție culturală extrem de veche în multe zone montane ale Europei și ale lumii, inclusiv în România, în centrul căreia se află urșii și lumea lor de munți și păduri. Încărcătura simbolică enormă a ursului este, toată, incorporată în acest spectacol: animal totemic, heraldic, călăuză a sufletelor după moarte, vestitor ritualic al primăverii, simbol regal înțelepciunii dar și al forței brute dezlănțuite, arhetip al vindecătorului șamanic, principiu dual al adormirii și reînvierii și multe altele.

13
/06
/17

Știți unde e Guadalupe? În largul coastei vestice a Mexicului. Știți ce legătură are cu România? (Desigur, dincolo de faptul că este cel mai populat teritoriu al Uniunii Europene -întrucât aparține de Franța, face parte și din UE- din America de Nord.) Una enormă, aceeași legătură pe care o poate stabili orice loc din lume cu un altul: conexiunea prin muzică, dans, ritm, culoare, zâmbet, bucurie.

13
/06
/17

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia săptămâna aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificată din Cincșor, Castelul Kalnoky din Micloșoara și Castelul Daniel din Tălișoara. Concertele SoNoRo Conac se vor relua în luna septembrie.

09
/06
/17

Premieră absolută în România: Marilyn Mazur, Branford Marsalis, Kurt Elling și Stanley Jordan cântă în iulie la Bucharest Jazz Festival. Bucharest Jazz Festival revine între 5 și 9 iulie cu o nouă serie de concerte live în Piața George Enescu. Cele mai originale și creative nume ale jazzului internațional și autohton provoacă publicul bucureștean să descopere universalitatea jazzului.

08
/06
/17

Vineri, 9 iunie 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio propune un concert inedit la Sala Radio, la granița între simfonic, jazz și ritmuri de tango argentinian, avându-l ca invitat special pe unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați saxofoniști de origine greacă, Theodore Kerkezos.

05
/06
/17

În perioada 18-21 mai 2017 s-a desfăşurat la Sibiu cea de-a 47 ediţie a Sibiu Jazz Festival. 4 zile de concerte în aer liber cu muzică de calitate, expoziţii, jam session în bucătărie şi voie bună.

02
/06
/17

Prima întâlnire a elitei industriei muzicale europene în România, East European Music Conference, un eveniment organizat de ARTmania cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Sibiu, reunește, în perioada 27-29 iulie, directori ai celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole, specialiști internaționali în securitate, avocați sau experți în sistemul internațional de taxe.

01
/06
/17

Parcuri din toate sectoarele Capitalei gazduiesc astazi, Ziua Copilului,i evenimente dedicate zilei de 1 Iunie. De asemenea, de ziua lor, copiii vor beneficia de acces gratuit la Grădina Zoologică și vor avea oportunitatea de a vizita Muzeul Național Cotroceni sau sediul Televiziunii Române.