VIDEO Dezbatere la Duminicile Muzicale ale Festivalului Enescu în Librăriile Humanitas: „Festivalul Enescu – punte comună între Est și Vest“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-dezbatere-la-duminicile-muzicale-ale-festivalului-enescu-in-librariile-humanitas-festivalul-enescu-punte-comuna-intre-est-si-vest/

Theodor Paleologu (diplomat, fost Ministru al Culturii) şi Cristian Lupeş (dirijor) vor răspunde la întrebări legate de Festivalul ,,George Enescu” la Duminicile Muzicale ale Festivalului Enescu.

Un articol de Andrada Văsii|27 iulie 2013

Theodor Paleologu (diplomat, fost Ministru al Culturii) şi Cristian Lupeș (dirijor) vor răspunde la întrebări legate de Festivalul „George Enescu“ la Duminicile Muzicale ale Festivalului Enescu.

Cât de important este ca România să fie aliniată la circuitul internațional al valorilor?  Cum putem să fim conectați la o piață culturală internațională din ce în ce mai competitivă? Sunt câteva dintre întrebările la care vor răspunde cei doi invitați.

Festivalul Internațional „George Enescu” este cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România care aduce față în față, pe aceeași scenă, unii dintre cei mai mari muzicieni străini și unii dintre cei mai buni muzicieni români.

Festivalul Enescu – un punct de reper

Theodor Paleologu, diplomat și om de cultură, cu experiența marilor evenimente culturale internaționale, va vorbi despre direcțiile pe care România le poate urma – prin Festivalul Enescu – pentru a fi prezentă pe harta culturală a lumii.

În cadrul acestei ediţii a Festivalului, Cristian Lupeș (foto sus) va dirija una dintre cele mai bine cotate orchestre din lume, Orchestre National d’Ile de France pe scena Ateneului Român (14 septembrie).

Solista concertului va fi una dintre cele mai bune violoniste ale momentului la nivel mondial, Alissa Margulis, despre care The Guardian scrie că „interpretează excepțional” și pe care o valorizează doi dintre cei mai mari muzicieni ai lumii – „e genială”, spune legendarul Mischa Maisky, în timp ce pianista-fenomen Martha Argerich o numește „o violonistă extrem de talentată”.

Discuția va fi urmată de microrecitalul violonistului Paul Răducanu, bursier în programul Tinere talente 2013 al Fundației Principesa Margareta a României. Acesta va interpreta lucrări de Johann Sebastian Bach şi Vasile Filip.

Info:

Evenimentul va avea loc duminică, 28 iulie, de la ora 11.00 la Librăria Humanitas Cișmigiu.

Foto credit: George Enescu festival (Facebook)

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.