VIDEO Ethan Hawke vine la Bucureşti pentru premiera filmului „Before Midnight“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-ethan-hawke-vine-la-bucuresti-pentru-premiera-filmului-before-midnight/

Actorul Ethan Hawke vine la Bucureşti la premiera românească a filmului „Before Midnight“, care va avea loc pe 26 iunie, în cadrul unui eveniment caritabil organizat de Asociaţia OvidiuRo.

Un articol de Andrada Văsii|18 iunie 2013

Actorul Ethan Hawke vine la Bucureşti la premiera românească a filmului „Before Midnight“, care va avea loc pe 26 iunie, în cadrul unui eveniment caritabil organizat de Asociaţia OvidiuRo.

Trilogia „Before Sunrise“ (1995), „Before Sunset“ (2004), „Before Midnight“ (2013) a fost numită „cea mai bună poveste de dragoste din toate timpurile“ de către publicaţia The Week.

Seria este regizată de Richard Linklater, care va fi şi el prezent la premiera din România. „Before Midnight“ continuă povestea de dragoste dintre Celine (Julie Delpy) şi Jesse (Ethan Hawke) care a început cu 18 ani în urmă, când cei doi s-au cunoscut într-un tren spre Viena, în filmul „Before Sunrise“ şi s-au revăzut după alţi nouă ani în „Before Sunset“.

Un real succes de box-office

În aceeaşi perioadă s-a lansat un alt film cu Ethan Hawke, „The Purge. Noaptea judecăţii/ The Purge“, care a ieşit săptămâna trecută pe primul loc în box-office-ul american, surclasând „Furios şi iute 6/ Fast & Furious 6“.

Întrebată cum a ales între cele două filme pentru premiera din 26 iunie, mama actorului, Leslie Hawke, a declarat:

Înainte să avansăm cu pregătirile pentru eveniment, distribuitorii nici nu se gândeau să aducă «Before Midnight» în cinematografele din România. În zilele noastre, blockbusterele au mai mult succes decât o producţie a cărei esenţă este dialogul dintre personaje, nu acţiunea. «Before Midnight» este un film despre dragoste şi relaţii, despre ce se întâmplă atunci când ajungi în sfârşit să fii cu persoana iubită. Te pune pe gânduri.

Leslie Hawke,

fondator Asociația OvidiuRo

Evenimentul „Before It’s Too Late“ este organizat în beneficiul copiilor săraci sprijiniţi de Asociaţia OvidiuRo, fondată de Leslie Hawke şi Maria Gheorghiu.

Vrem să le mulţumim celor care sprijină eforturile noastre de a oferi educaţie preşcoalară de calitate copiilor dezavantajaţi. Sunt convinsă că susţinătorilor programului «Fiecare Copil în Grădiniţă», premiat în repetate rânduri pentru rezultatele sale, le va plăcea la nebunie «Before Midnight». Mă bucur că am putut aduce acest film în România.

Leslie Hawke,

fondator Asociația OvidiuRo

Premieră cu petrecere

Premiera filmului va avea loc pe 26 iunie, la ora 20.00, şi va fi precedată de o recepţie VIP, la ora 18.30. Ethan Hawke şi regizorul filmului, Richard Linklater, vor participa la o sesiune de întrebări şi răspunsuri după proiecţia filmului, la Palatul Copiilor. Evenimentul se va încheia cu o petrecere cu tema „Nostalgie“, participanţii fiind invitaţi să se îmbrace în ton cu această temă.

Info:

Biletul la premieră, sesiune de discuţii şi la petrecere susţine un copil să meargă la grădiniţă timp de o lună. Acesta costă 150 de lei şi poate fi cumpărat de pe site-ul bilete.ro. Pentru a participa şi la recepţia VIP cu Hawke, Linklater şi alţi invitaţi, biletul costă 300 de euro şi susţine un copil la grădiniţă timp de un an.

Foto credit: Captură video „Before Midnight“

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

26
/05
/17

Într-o zi de 26 mai se stingeau din viaţă doi mari actori români: Ștefan Bănică, în 1995, şi Jean Constantin, cincisprezece ani mai târziu. Despre Bănică se ştie că era nu doar un actor uriaş, ci şi un foarte apreciat cântăreţ/lăutar, printre cele mai celebre piese muzicale ale acestuia numărându-se: „Îmi acordați un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coșar, coșar” și „Astă seară mă fac praf”.

26
/05
/17

Prima ediție a LIM – Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat continuă să se desfășoare prin două evenimente importante, ambele organizate în România: cel de-al doilea Workshop din seria LIM și prezentarea celor 16 proiecte selecționate, în fața unui public specializat, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

25
/05
/17

În 1977, nimeni auzise despre săbii laser, jedi sau bikini de cupru, și oamenii nu se salutau încă cu formula ''Forța fie cu tine''. Însă, lucrurile erau pe cale să se schimbe - George Lucas, un tânăr regizor de 33 de ani, pregătea cel de-al treilea film al său, o saga intergalactică despre lupta dintre bine și rău avându-l în prim-plan pe Luke Skywalker, un băiat fermier cu un trecut vag. În urmă cu 40 de ani, într-o zi de 25 mai (1977) avea loc loc premiera filmului Războiul stelelor, în regia lui George Lucas, una dintre cele mai de succes pelicule din istorie.

25
/05
/17

O retrospectivă de patru filme clasice realizate de mari regizori ai celebrului Nou Val ceh va putea fi văzută, cu susţinerea Centrului Ceh, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara.

24
/05
/17

Corespondenţă de la Cannes: În "The Square", regizorul suedez Ruben Östlund ia peste picior mai multe subiecte dintr-o societate civilizată: echitatea socială și raporturile de putere între indivizi, limitele libertății de expresie, lumea publicitară și efectele perverse generate de media, arta contemporană și artists talk(s).

23
/05
/17

Actorul britanic Roger Moore, celebru pentru rolurile sale din seria James Bond, a murit în Elveția, după o scurtă luptă cu cancerul. Actorul avea 89 de ani. "Cu inima grea, anuntam decesul iubitului nostru tata, Sir Roger Moore, astazi in Elvetia, dupa o scurta dar curajoasa lupta cu cancerul", au scris copiii actorului pe Twitter.

23
/05
/17

CRONICĂ DE FILM Difuzate în România pe HBO, primele două episoade din noua serie „Twin Peaks”, extrem de aşteptată, ne reintroduc în universul coşmaresc-suprarealist, deopotrivă perturbator şi fascinant, al lui David Lynch.

22
/05
/17

Filmikon & Therapy lansează propunerea de terapie prin film: în fiecare marți, din 23 mai până pe 15 septembrie, Filmikon va prezenta la Therapy o selecție de producții cinematografice, autohtone și internaționale, pe terasa bistro-ului.

22
/05
/17

Corespondenţă de la Cannes, de Mihai Cristea: Despre celebrul sistem de acreditări de pe Croazetă. Şi despre două din filmele din cursa pentru Palme d`Or: "Jupiter’s Moon", al ungurului Kornél Mundruczó, şi "Loveless", al rusului Andrey Zvyagintsev.

19
/05
/17

Regizat de Bogdan George Apetri şi cu Ana Ularu în rolul principal, "Periferic" (2010), unul din cele mai de succes debuturi româneşti ale ultimilor ani, este acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub.