VIDEO Evenimente speciale la TIFF: Ed Lachman, Péter Forgács, Emil Racoviţă, afişul ceh şi pădurea finlandeză
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-evenimente-speciale-la-tiff-ed-lachman-peter-forgacs-emil-racovita-afisul-ceh-si-padurea-finlandeza/

Expoziţii şi evenimente speciale, întâlniri cu artişti şi cineaşti români şi străini vor întregi şi anul acesta programul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca).

Un articol de Andrada Văsii|20 mai 2013

Expoziții și evenimente speciale, întâlniri cu artiști și cineaști români și străini vor întregi, și anul acesta, programul Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca).           

O retrospectivă specială îi va fi dedicată artistului multimedia Péter Forgács (n. 1950), unul dintre cei mai apreciați autori de filme bazate pe materiale de arhivă. Creațiile sale, ce reconstituie povești personale sau evenimente istorice regândind și combinând înregistrări video, au fost proiectate și expuse în câteva dintre cele mai prestigioase muzee și galerii.

Forgács este fondatorul Private Photo & Film Archives Foundation din Budapesta, o colecție unică de filme de arhivă realizate de amatori. La Casa Tranzit din Cluj, între 5 iunie și 4 iulie, publicul va avea ocazia să vadă The Danube Exodus: The Rippling Currents of the River, o instalație multimedia realizată de Forgács și The Labyrinth Project – un proiect de cercetare al University of Southern California – şi găzduită în 2002 de Getty Research Institute. Vernisajul va avea loc pe 5 iunie, ora 17.00.

Retrospectivă cu filme inedite

Bazată pe documentarul „Exodul de pe Dunăre“ (1998), produs de Lumen Film, care va fi proiectat la TIFF, instalația interactivă îi va purta pe spectatori înapoi în anii `30-`40, când evrei din Slovacia și Austria şi fermieri germani din Basarabia proaspăt anexată URSS-ului încercau să fugă pe Dunăre, fiecare în altă direcție. Imaginile de arhivă, interviurile cu supraviețuitorii, fotografiile de familie și jurnalele lor refac povestea acestor oameni.

În cadrul retrospectivei Péter Forgács vor fi proiectate alte cinci filme: „Sunt un Von Höfler“/ „I am Von Höfler“ (2008), „Miss Univers 1929“ (2006), „Câinele negru“/ „El Perro Negro“ (2005), „Filmul lui Angelos“/ „Angelos’ Film“ (1999), și „Cădere liberă“/ „Free Fall“ (1996).

Documentar despre explorator

Un eveniment multimedia numit „Emil Racoviță: explorator, fotograf, desenator“ va reconstitui legendara expediție a navei Belgica, prima care a iernat în Antarctica, între 1897-1899. Emil Racoviță, inventatorul biospeologiei, a fost zoologul, botanistul și unul dintre fotografii expediției.

Documentarul „Exploratorul“ (r. Titus Muntean, Xantus Gabor; producător Fundația Arte Vizuale), o proiecție cu fotografiile stereoscopice realizate de Racoviță, o animație după desenele sale, expoziția „Antarctica, dincolo de capătul lumii“, cu fotografii de Helmut Ignat, din timpul filmărilor în Antarctica – deschisă în Pavilionul TIFF din Piața Unirii, între 1 și 9 iunie -, și exponate de la Muzeul „Ștefan cel Mare“ din Vaslui vor contura povestea acestei călătorii. Evenimentul, realizat de Fundația Arte Vizuale, este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Invitat surpriză cu masterclass

Unul dintre invitații speciali TIFF este celebrul director de imagine Ed Lachman, care va susține un masterclass la Transilvania Talent Lab și va fi prezent la proiecția-maraton a trilogiei „Paradise“ (r. Ulrich Seidl) și la premiera națională „Sânge întunecat“/ „Dark Blood“ (r. George Sluizer), filme a căror imagine o semnează.

Întrerupt în 1993, după moartea neașteptată a actorului River Phoenix, din cauza unei supradoze de droguri, „Dark Blood“ a fost finisat cu materialul rămas și a fost lansat abia anul acesta, la Festivalul de la Berlin. Ed Lachman are peste 70 de filme în portofoliu, unele semnate de Werner Herzog, Wim Wenders, Steven Soderbergh, Todd Haynes, Sofia Coppola, Robert Altman, Todd Solondz, Ulrich Seidl. Împreună cu Larry Clark, a regizat controversatul „Ken Park“ (2002).

Povești-studiu

De o proiecție specială va avea parte și „Trei exerciții de interpretare“, în regia lui Cristi Puiu, membru al juriului competiției și autor al campaniei de imagine TIFF 2013. Proiectul realizat de Puiu la Toulouse, în 2011, în cadrul atelierului Les Chantiers Nomades, cu actori francezi de teatru, porneşte de celebrul studiu al scriitorului rus Vladimir Soloviov – „Trei conversaţii cu privire la război, progres şi sfârşitul istoriei“ (1899). Cele trei poveşti cinematografice sunt trei studii despre actorie: „The Cat is On the Chair“, „The Mouse is Under the Table“ şi „The Monkey is On the Branch“.

Mândrie și beton

O altă expoziție la TIFF va fi „Torn and Bleeding Clay“, semnată de Tomi Malkki, membru al juriului secțiunii Umbre-Scurtmetraj. Lucrările sale, care combină „fotografia, miturile şi memoria cu lutul“, ilustrează clișeul pădurii în filmele horror și vor putea fi admirate între 1 și 9 iunie, în subsolul Casei TIFF. Vernisajul este programat pe 6 iunie, ora 19.00, în prezența autorului, care expune sub pseudonimul Malakias.

„Mândrie și Beton“, un proiect video și foto al fotografului Petruţ Călinescu, care a documentat timp de trei ani transformările petrecute în sate, în urma emigrării masive, va putea fi văzut între 2-16 iunie, la Piano Cazola. Vernisajul va avea loc pe 2 iunie, la 17.30.

24 de expresii și fațete

Tot pe 2 iunie, dar la Muzeul de Artă din Cluj, în spațiul TIFFart, va fi vernisată, la 12.00, expoziția „24 de expresii ale solitudinii“, de Mirona Radu. Până pe 9 iunie, publicul va putea admira 24 de imagini puternice pe tema solitudinii, a morţii şi a mântuirii. La TIFFart, între 18 mai și 16 iunie, va fi deschisă și expoziția  „Filmele lui Jiří Menzel în afișul ceh“, cu 17 postere originale din colecția unică de afișe a filmotecii Terry Posters din Praga (www.terry-posters.com).

Jiří Menzel, premiat pentru întreaga carieră la TIFF, își va prezenta afișele pe 7 iunie, la ora 17.00. Evenimentul este realizat cu sprijinul Centrului Ceh din București.

Cinemaul în imagini vechi

„Cinematografele din Clujul de altădată“, primul demers de acest gen din România, cuprinde imagini ale vechilor cinematografe clujene, programe, vechi aparate de proiecție, afișe, materiale promoționale și bilete de intrare la film. Expoziția va putea fi vizitată la Cinema Mărăști, între 31 mai și 3 iunie, și la Casino-ul din Parcul Central, între 4 – 9 iunie. Organizatori: Casa de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca și Asociaţia „Clujul de altădată“.

20
/01
/17

Simplu spectator de cinema, năist dintotdeauna, salut călduros apariția filmului „6.9 grade pe scara Richter”, de Nae Caranfil. E o nebunie. E de un ludic dus la extrem.

19
/01
/17

Relansat pe platforma Cinepub, "E pericoloso sporgersi" (1993), de Nae Caranfil, a fost unul dintre cele mai neaşteptate filme din cinematografia română a anilor `90 şi rămâne unul dintre cele mai reuşite şi proaspete debuturi.

19
/01
/17

Industria cinematografică internaţională a intrat în linie dreaptă pentru cel mai important eveniment al său: Gala Premiilor Oscar. Pentru al treilea an consecutiv, Digi24 şi Digi Film vor transmite, în direct şi în exclusivitate, festivitatea de decernare a premiilor Academiei Americane de Film, care va avea loc la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles.

19
/01
/17

„Statele unite ale iubirii”, drama scrisă și regizată de polonezul Tomasz Wasilewski, intră de mâine în cinematografe din: București, Bârlad, Botoșani, Brașov, Cluj, Constanța, Deva, Gura Humorului, Focșani, Iași, Odobești, Pitești, Târgu Mureș, Timișoara, distribuit de Transilvania Film.

18
/01
/17

Unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, Ion Besoiu, a murit, astăzi, la vârsta de 85 de ani, la institutul pentru boli cardio-vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu", din Capitală. De-a lungul bogatei sale cariere, Ion Besoiu ainterpretat zeci de roluri în pe scenă și pe platourile de filmare.

18
/01
/17

Saroo are doar 5 ani când se pierde de fratele lui mai mare și ajunge într-un tren care-l duce de-a lungul Indiei, în Calcutta, la mii de kilometri depărtare de locul unde s-a născut şi de familie. Înainte de a fi adoptat de un cuplu din Australia, micuţul supravieţuieşte numeroaselor încercări şi primejdii întâlnite. Apoi, 25 de ani mai târziu, porneşte în căutarea familiei sale, încercând să reajungă acasă.

17
/01
/17

Comedia 6,9 pe scara Richter, în regia lui Nae Caranfil ,va ajunge în 39 de oraşe şi peste 65 de ecrane din ţară, începând cu 20 ianuarie. Miercuri, 18 ianuarie, fanii regizorului sunt aşteptaţi la o proiecţie specială în avanpremieră, care va avea loc de la ora 20.00 la Grand Cinema & More Băneasa. Proiecţia va fi precedată de o sesiune de autografe cu Nae Caranfil, începând cu ora 19.30, în foaierul cinematografului.

16
/01
/17

TV5MONDE a programat pentru luna ianuarie unele dintre cele mai bune filme clasice ale cinematografului francez, cu actori fabuloși: Jean-Paul Belmondo, Claudia Cardinale, Anthony Perkins, Romy Schneider, Lino Ventura, Jeanne Moreau, Orson Welles, Jean-Louis Trintignant, Michèle Morgan sau Danielle Darrieux.

14
/01
/17

CRONICĂ DE FILM „Jackie”, lungmetrajul cu care chilianul Pablo Larrain s-a aflat în 2016 în Competiţia Festivalului de la Veneţia, se situează la intersecţia dintre un film biografic mainstream, cu superstaruri, şi un film de autor care încearcă să împrospăteze convenţiile genului. De aici şi frumuseţea sa.

13
/01
/17

Apărut în 2007 şi relansat acum la liber pe platforma Cinepub, "Război pe calea undelor", de Alexandru Solomon, se înscrie în demersul regizorilor Noului Cinema Românesc, fie ei autori de filme de ficţiune sau de documentare, de a chestiona prezentul prin analiza trecutului, în special a comunismului, şi de a înţelege trecutul pentru o mai bună situare în prezent.

12
/01
/17

„Odiseea“ (2016), povestea celebrului explorator francez Jacques-Yves Cousteau, va avea premiera în cinematografele româneşti în 27 ianuarie. În rolul lui Cousteau îl veţi recunoaşte pe actorul Lambert Wilson, iar actriţa Audrey Tautou va interpreta rolul lui Simone Cousteau, cea de-a doua soţie a exploratorului.

12
/01
/17

Recent apărut în cadrul unui program al Asociaţiei One World Romania şi sub coordonarea criticului Adina Brădeanu, DVD-ul „Sahia Vintage III”, dedicat temei copiilor, adună zece documentare de scurtmetraj din timpul comunismului, a căror selecţie pune în discuţie memoria istorică, socială şi, mai ales, cinematografică.

12
/01
/17

Pentru prima oară, OSCAR WEEKEND aduce la București opt din cele nouă filme aflate în cursa pentru Oscar la categoria Cel mai bun film străin. „A Man Called Ove” în regia lui Hannes Holm, Cea mai bună comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) este propunerea Suediei la Oscar și last entry în programul OSCAR WEEKEND.

11
/01
/17

Organizatorii Berlinalei au anunțat un alt lot de filme care vor fi prezentate în cadrul festivalului internațional de luna viitoare, printre care și sequel-ul comediei negre "Trainspotting" din 1996, El Bar (The Bar), ultimul film al spaniolului Álex de la Iglesia - autorul aclamatului "Balada triste de trompeta" -, dar și noul film cu supereroi în care apar Hugh Jackman, Patrick Stewart și Elizabeth Rodriguez. Festivalul de Film de la Berlin 2017 va avea loc în perioada 9 - 19 februarie.