Marius Manole e un timid care îşi învinge frica ducând-o acolo unde este pericolul mai mare: pe scenă, sub sute de perechi de ochi. Actorul şi-a dezvăluit o parte din secrete în cadrul unui atelier altfel, organizat de În Vestiar
Un articol de Adina Scorţescu|2 iunie 2013
Marius Manole e un timid care îşi învinge frica ducând-o acolo unde este pericolul mai mare: pe scenă, sub sute de perechi de ochi. Actorul şi-a dezvăluit o parte din secrete într-o întâlnire din cadrul atelierelor În Vestiar.
Aceasta este povestea unui actor devenit profesor, într-o dimineaţă însorită.
Tehnici de „alungat frica“ şi de „schimbat viaţa“
„Din punctul meu de vedere, imaginea e o chestie la care n-ar trebui să lucrezi, ea există“ spune Marius Manole, stând pe scaun, cu umerii aduși în față și palmele băgate sub picioare. Ca un copil care așteaptă începutul unei lecții interesante. Numai că, de data asta, lecția o va ține chiar el. Aşadar, „Exerciţii de imagine“, cu Marius Manole.
E sâmbătă dimineața, pe la vreo 10. În lumina soarelui care trece prin geamurile înalte, mocheta din sala de la Marriott lucește în nuanțe de fuchsia, mov și galben, mai ceva ca sariurile personajelor de Bollywood. E o imagine care te trezește brusc, oricât de puține ore ai dormit azi-noapte.
Citiţi şi: INTERVIU Marius Manole: „Omul poate trăi fără teatru, dar nu poate trăi fără mâncare“
Stăm cu toții – o mână de oameni – pe scaune, în cerc și așteptăm să învățăm despre imagine – cum o construim, cum o transformăm, cum o transmitem mai eficient. Niște așteptări clare, mature, bine frazate. Care s-ar traduce – în formă mai directă și mai greu de expus în public – cam așa: „De unde are, dom’le, omul ăsta atâta dezinvoltură și atâta energie cât să joace trei spectacole pe zi?! Vreau și eu un pic din asta.“ Și sper s-o obțin în următoarele trei ore, cu pauză de cafea cu tot.
Marius e îmbrăcat în pantaloni gri, strânși pe corp, tricou roz și adidași. Se uită în ochii tăi și-ți povestește despre viața lui, de parcă ne-am ști de mult, nu doar de juma’ de oră. „Când eram mic, mă băgam în pat și visam tot felul de chestii: că o să fiu solist la cor, deși n-am voce, că o să mă iubească fata de care m-am îndrăgostit, că o să fiu faimos, că o să am bani… Așa am visat în patul meu de la Iași vreo 14 ani. Și știți ce? Mai toate mi s-au împlinit.
Am ajuns la 28 de ani să le am pe toate, să am bani, să joc cu domnul Rebengiuc, dar simțeam așa o tristețe… din aia în care nu mai ai dorința de a te trezi dimineața. La 28 de ani, am făcut un switch și am început să fiu atent la oamenii din jurul meu, la lumea de afară. Înainte, eu mergeam pe stradă și repetam rolul, putea să mă calce și mașina…“
Ce citeşti pe faţa celui din faţa ta
Pentru că întâlnirea este un atelier de „lucru în imagine“, trecem la exerciții. Cercul se sparge și Marius trage un scaun la o parte, care să fie vizibil pentru toți participanții. Urmează să stăm fiecare dintre noi pe acest scaun, fără să scoatem o vorbă, sub privirile curioase ale celorlalți, care trebuie să ne interpreteze imaginea: „Oare ce vârstă are? E căsătorită? Ce hobby-uri are?“ Începutul nu promite mare lucru; aproape nimeni nu îndrăznește să spună mai mult decât „Pare o persoană sinceră și veselă“ sau „E sportivă și autoritară, îi place să conducă oameni.“
Citiţi şi: AUDIO Marius Manole citeşte „Puşca de vânătoare“, pentru un dublu CD
Pe scaunul cu pricina se așază o doamnă la vreo 40 și ceva de ani, înaltă, atletică, îmbrăcată într-o rochie maro, strânsă pe corp. O cheamă Dana. Cineva spune că „pare sinceră și bună“, altcineva, că „e sigură pe ea“. Marius se întinde pe mochetă și întreabă „Băi, dacă ar fi să o agăți, cum o iei?“. Apoi povestește cum vede el câte-un om în gară și face construcție de personaj: unde se duce? Câți copii are? Ce are-n plasă? „O zi în care n-am inventat o poveste e o zi pierdută.“
Așa că începem și noi: „Dana are un post de conducere, e căsătorită, e pasionată de sport. În timpul liber citește. Rând pe rând, ne spunem fiecare părerea. („Vedeți ce greu e să te uiți în ochii omului și să-i spui ce crezi?“ ne întrerupe Marius). Aprecierile – aflăm la final – sunt destul de aproape de realitate. Se pare că se poate citi, undeva pe fața ta, până și faptul că acasă te așteaptă o pisică.
Întâlniri cu hoți și pantere
În urma interpretării de grup, ne-am primit ștampilele: „fostă profesoară, visătoare și guralivă“, „funcționar bancar, timid și atent la detalii“, „elevă, energică, viitoare actriță“, „antreprenor workaholic și gurmand“. Urmează joaca de-a imaginea inversată; scaunele sunt trase la perete, Marius se așază într-un colț și sugerează personaje: femeie de serviciu, cerșetoare, bețiv, proxenet… Dacă te-ai imaginat vreodată în situații penibile, care ți-ar șifona buna imagine despre sine, ei bine, acum e momentul să-ți înfrunți coșmarul.
„Ne jucăm, n-ai ce să greșești“ le răspunde Marius unor perechi de ochi îngrijorați și întrebători. Deși tot el zicea, acum juma’ de oră: „Joaca se face extrem de serios. Ca atunci când un copil are de plimbat un camion prin nisip, e pe viață și pe moarte!”
Deci ieși din sală trăgând ușa după tine, te gândești câteva momente, după care te întorci cu aer de femeie de serviciu (desculță, umilă, nervoasă, care șterge praful de pe toate rafturile din jur) sau de cerșetoare (cu părul vâlvoi, moartă de foame, adulmecând sandviciurile și fructele de pe masă) sau de prezentatoare de știri mondene (cu un zâmbet de plastic lipit pe figură).
Citiţi şi: Interviu cu Marius Manole – „Omul poate trăi fără teatru, dar nu poate trăi fără mâncare“
Câteodată, „rolul“ capătă contur din prima. Alteori, Marius îl îmboldește ca să iasă. Bunăoară, prezentatoarea TV este fals binevoitoare când începe să citească de pe prompterul imaginar „Bine v-am găsit. Vreți să știți ce s-a mai întâmplat cu Bianca Drăgușanu?“. „Stooop! Stop, n-a mers camera“ intervine Marius în discurs. O dată, a doua oară. După care scoate de la personaj replica pe care o căuta „Ce tâmpenie, lucrez cu un grup de cretini.“
Un actor născut într-un costum
Ca să ducem joaca și mai departe, asociem personajul cu un animal: femeia de serviciu capătă veleități de castor (strângător, care se uită mereu în jos), bețivul agresiv – de leu, matroana de bordel – de panteră. Cea din urmă se așază pe scaun, se întinde de parcă acum s-a trezit din somn și începe să-și plimbe buzele de-a lungul brațului stâng. „Pantera nu stă pe scaun“ comentează Marius sec. „Da, dar eu sunt într-un copac acum“ îi răspunde doamna-felină cu o voce egală, fără să întoarcă privirea.
„Când doi oameni vorbesc și alții se uită, ăsta deja e teatru.”
Marius Manole
Bun, noi ne dăm în stambă aici, într-un mediu sigur – suntem vrem 10 oameni și ne simțim cumva ca între prieteni, în ciuda fotografilor – dar cât de expus se simte un actor pe scenă? „Nu poți să scapi de emoții – spune Marius cu convingere – pentru că sunt un dezechilibru chimic în organism, se întâmplă ceva în creier. Dar pot fi constructive. Eu sunt un timid, de felul meu. M-am dus o dată la o întâlnire cu un director de bancă și îmi tremurau picioarele. Eu habar n-am de chestii de astea, economice. Ei bine, m-am trezit spunând niște cuvinte pe care nici nu știam că le știu. Ziceai că m-am născut în costum!“
„De când am descoperit că mai rău decât moartea și boala nu e există altceva, nu mai am emoții, nici pe scenă, nici în viață.“
Marius Manole
Și cu energia cum rămâne? Noi suntem istoviți după trei ore de joacă „de-a actorii“. Cum e când o faci pe bune și ai trei spectacole pe zi? „Nu mă iau în serios, de multe ori mă simt un păcălici. Iar, cu energia… noi avem două rezerve de energie. Atunci când se epuizează una, avem o rezervă foarte mare. E ca la bateria de la telefoanele mobile – te anunță că nu mai are energie, dar de fapt mai are, pe undeva. Apoi, mă încarc de la energia publicului, ceea ce vă doresc și vouă, să vă încărcați de la oamenii pe care îi întâlniți.“
Următorul Atelier DE LUCRU În IMAGINE! va avea loc pe 22 iunie. Informații despre celelalte ateliere și conferințe găsiți pe site-ul În Vestiar.
Foto: Dragoș Stoica (Dragoș Stoica Photography)
