VIDEO Festivalul Cinepolitica are în program, în premieră în România, filme recente cu temă politică
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-festivalul-cinepolitica-are-in-program-in-premiera-in-romania-filme-recente-cu-tema-politica/

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica aduce, între 2 şi 7 aprilie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu, câteva dintre cele mai puternice filme recente cu tematică politică, în premieră în România.

Un articol de Andrada Văsii|27 martie 2013

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica aduce, între 2 şi 7 aprilie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu, câteva dintre cele mai puternice filme recente cu tematică politică, în premieră în România, în principala secțiune – Competiția.

Titlurile anunțate în Competiție îi vor purta pe cinefili prin Argentina, în timpul guvernării juntei militare, prin Polonia comunistă, Coreea de Nord și prin labirintul unei cariere controversate, cea a lui Silvio Berlusconi.

Povestea unor partizani

„Infancia Clandestina”/ „Clandestine Childhood”, o impresionantă dramă semi-autobiografică regizată de Benjamín Ávila, a fost propunerea Argentinei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, anul acesta, și al optulea cel mai vizionat film din istoria cinematografiei argentiniene.

În 1979, un cuplu de partizani din organizația Montoneros se întoarce în Argentina după șase ani de exil în Cuba, în timpul dictaturii juntei militare. Cei doi își fabrică identități noi ca să poată lua parte la contraofensivă și, deși viața lor și a copiilor lor e mereu în pericol, zilele în clandestinitate au momentele lor de lumină, relatate din perspectiva unuia dintre copii, Juan. Co-autor al scenariului, regizorul a mărturisit că mama sa a fost partizană și a sfârșit ucisă de armată.

Pentru a înțelege modul de viață al partizanilor, actorii au petrecut câteva zile în preajma muntenilor. Pe afiș, unul dintre starurile cinematografiei argentiniene, Natalia Oreiro. Pelicula a obținut numeroase trofee la gala premiilor industriei argentiniene de film.

Mușchetarii din Polonia

Un al doilea titlu din competiția Cinepolitica este propunerea Poloniei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin pentru 2013: „80 de milioane”/ „80 milionów”, în regia lui Waldemar Krzystek.

Este povestea a trei „mușchetari”, opozanți ai comunismului, care reușesc să scoată din conturile organizației Solidaritatea, cu zece zile înainte de instaurarea legii marțiale în Polonia, în 1981, 80 de milioane de zloți. Cu acești bani, salvați ca prin minune înainte de a fi blocați de autorități, mișcarea își va construi opoziția împotriva regimului.

Cei trei sunt interpretați de Wojciech Solarz, Krzysztof Czeczot și Maciej Makowski. Actorul Maciej Makowski va fi invitatul special al Cinepolitica și se va întâlni cu publicul din București.

Istorisiri din lagărele Coreei de Nord

Documentarul „Camp 14: Total Control Zone”, în regia lui Marc Wiese, aduce povești zguduitoare, aproape incredibile, din lagărele Coreei de Nord.

Filmul este, în același timp, un fascinant portret al unui tânăr născut și crescut într-un astfel de lagăr, Shin Dong-huyk, care a reușit să fugă din țară la 23 de ani, dar care nu își găsește întru totul locul „afară”.

Execuții publice, luni de torturi zilnice, înfometare, momente de trădare și complicitate și prima clipă de afecțiune trăită în spatele gratiilor, la vârsta de 14 ani – confesiunile lui Shin, reconstituite uneori în secvențe animate, sunt greu de uitat. „Camp 14: Total Control Zone” a fost proiectat, printre altele, la Festivalul Internațional de Film de la Toronto.

Portretul unui politician- Silvio Berlusconi

Un al doilea documentar din competiția Cinepolitica reface portretul și traseul unuia dintre cei mai controversați politicieni ai ultimelor decenii, Silvio Berlusconi.

„S.B.: Io lo conoscevo bene”, de Giacomo Durzi și Giovanni Fasanella, adună exclusiv mărturii și povești ale unor foști și actuali prieteni, cei care i-au fost în preajmă ani buni, de la avocatul personal Vittorio Dotti, la șeful structurii secrete „Gladio”, Francesco Gironda, reporterii Giuliano Ferrara și Paolo Guzzanti, fostul ministru Paolo Cirino Pomicino sau psihiatrul Alessandro Meluzzi.

Construit ca o poveste despre ascensiune și decădere, filmul e împărțit pe capitole, iar ultimul este „Căderea imperiului”, însă, recunosc realizatorii în interviuri, s-ar putea să se fi înșelat. Despre demers le va vorbi spectatorilor Cinepolitica unul dintre cei doi regizori, Giacomo Durzi, invitat special al festivalului.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.