VIDEO Festivalul Internaţional George Enescu promovează imaginea României la Otopeni
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-festivalul-international-george-enescu-promoveaza-imaginea-romaniei-la-otopeni/

Spotul de promovare al Festivalului George Enescu a fost prezentat în incinta aeroportului Otopeni, beneficiind de Sonata nr. 3 pentru vioară şi pian în La minor ca şi coloană sonoră.

Un articol de Andrada Văsii|18 martie 2013

Aproximativ 500.000 de persoane de naţionalitate română sau străină, care pleacă, sosesc sau tranzitează aeroportul Otopeni pot să fie informate despre ediţia din 2013 a Festivalului Internațional George Enescu, prin intermediul unei campanii derulate de Artexim în parteneriat cu grupul Spectacular, aflat în top cinci companii de outdoor din ţară.

În cadrul campaniei, spotul este difuzat pe 52 de ecrane orizontale digitale amplasate în zone cheie ale Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ din Bucureşti. Campania se va derula până pe 31 decembrie 2013, rolul său fiind de a promova cel mai important eveniment cultural din România pentru publicul străin și român, atât ca atracție pentru turiști, cât și ca imagine pozitivă de țară, precum și de a consolida noua identitate de brand a Festivalului.

Așa cum Festivalul Internațional George Enescu este o ușă deschisă către lume, care conectează România la cele mai renumite circuite culturale internaționale, ne-am dorit ca imaginea Festivalului să se vadă și la principala poartă de intrare în România, Aeroportul Otopeni. Lansăm această campanie acum – mai devreme decât am intenționat inițial – și ca un răspuns față de impactul negativ pe care îl pot avea asupra imaginii României experiențele celor care au probleme cu taxiurile la Otopeni, experiențe despre care s-a vorbit în ultima vreme intens. Noi nu putem organiza taxiurile, dar putem arăta călătorilor că la noi există și ceva bun: Festivalul George Enescu este poate cea mai credibilă carte de vizită pe care o are România în exterior în acest moment. Este important așadar să scoatem în lume această carte de vizită, să o arătăm, să ne prezentăm cu ea și să nu mai lăsăm situații neplăcute să ne reprezinte în exclusivitate. Festivalul Enescu spune multe lucruri adevărate despre noi, românii, despre creativitatea și spiritualitatea noastră, despre patrimoniul nostru cultural și tocmai de aceea este important să îl facem vizibil, să îl punem în lumină. (Oana Marinescu, coordonatorul de PR al Festivalului)

Spotul de promovare al Festivalului este realizat în condiţii video excepţionale, de echipa de creație a Festivalului, Ioana Gheorghiu și Rober Blaj, în două versiuni, în limba engleză şi în limba franceză, şi are ca fundal sonor Sonata nr. 3 pentru vioara şi pian în La minor, op. 25, de George Enescu.

Spotul Festivalului „George Enescu“ a fost difuzat, de asemenea, de principalii parteneri media internaţionali ai evenimentului, respectiv cele mai prestigioase televiziuni de ştiri la nivel mondial, CNN şi Euronews. Pentru ediția 2013 au existat două campanii de promovare a Festivalului pe CNN și două pe Euronews: una după anunțarea preprogramului (pe 31 octombrie 2012), una în 2013 – în ianuarie pe CNN și în una februarie pe Euronews. Pe Euronews, spotul a rulat în engleză și franceză. Unul dintre spoturile ediției 2013 a fost difuzat pe CNN chiar în timpul programului dedicat festivității de investire a președintelui Statelor Unite, Barack Obama.

Festivalul Internaţional „George Enescu“ generează constant știri pozitive despre România în presa internațională și este un eveniment care atrage zeci de jurnaliști străini, în condițiile în care presa străină scrie de obicei materiale negative despre români și despre România. Publicaţii precum The Guardian şi The Telegraph au dedicat ample articole ediţiilor precendete ale Festivalului, în 2007 şi, respectiv, în 2009: Cut-price classics. The mighty Salzburg festival now has a rival şi How music can restore a nation’s pride. A Festival in Bucharest shows how classical music can leap over the barriers of langugage and history sunt titlurile materialelor publicate de cotidienele britanice.

Între 1 şi 28 septembrie 2013, pe scena Festivalului Internaţional „George Enescu“ vor urca cele mai importante personalități ale muzicii clasice internaţionale. Printre invitaţi se numără dirijorii Daniel Barenboim şi Mariss Jansons, pianiştii Radu Lupu şi Evgeny Kissin. Iar cunoscutul actor român Marcel Iureş va debuta în ipostază de narator, alături de Corul şi Orchestra Filarmonicii “George Enescu” în cantata “Gurre-Lieder”, o producţie muzicală fără precedent, în cadrul ediţiei 2013.

Foto credit: Festivalul George Enescu

09
/12
/17

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca prezintă luni, 11 decembrie 2017, ora 18:30, o reprezentație excepțională a spectacolului „Nabucco”, de Giuseppe Verdi. Evenimentul liric este dedicat sopranei Emilia Cătană și baritonului Vasile Cătană, iluștrii prim-soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, distribuția serii fiind onorată de invitații de talie internațională baritonul Sebastian Cătană, soprana Dragana Radaković, basul Marius Boloș.

06
/12
/17

Cel mai important eveniment al scenelor lirice româneşti, Gala Premiilor Operelor Naţionale, este pentru al doilea an consecutiv, găzduit de Opera Naţională Bucureşti. Evenimentul ajuns la cea de-a V-a ediţie este considerat cel mai grandios eveniment care celebrează şi premiază performanțele lirice ale Operelor din ţară.

06
/12
/17

Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franța, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunțat soția sa, Laeticia.  Acest rocker impregnat de twist, blues, soul sau country, un romantic, un psihedelic, un adevărat ''Johnny-Imperator'', cum l-a supranumit ziarul ''Le Monde'' a devenit iubit de generații întregi de francezi cu care a împărțit pe lângă cântecele sale și coborârile sale în infern.

29
/11
/17

Deoarece pe 28 noiembrie 1918 Bucovina a devenit a doua provincie românească ce s-a unit cu România, data a fost declarată oficial drept Ziua Bucovinei print-o lege din 2015. În inima Țării Fagilor (în germană Buchenland), la Rădăuți, Ziua Bucovinei a coincis ieri și cu prima din cele 4 zile ale unui eveniment în premieră în România: Klavier Art Duo Festival, primul festival de duo pianistic (pian la patru mâini) din țară, cu intrare liberă.

28
/11
/17

“Muzica e cel mai fidel companion de-a lungul întregii vieţi.” - Mariana Nicolesco. Unanim recunoscută drept una dintre marile voci ale timpului nostru, soprana Mariana Nicolesco împlinește astăzi 69 de ani.

24
/11
/17

„Nu voi fi un rock star, voi fi o legendă.” - Freddie Mercury. În urmă cu 26 de ani se stingea din viață legendarul lider al grupului Queen.

20
/11
/17

După un memorabil concert susținut recent cu Orchestra Națională Radio, violonistul Alexandru Tomescu revine pe scena Sălii Radio miercuri, 22 noiembrie, de la ora 19.00, într-un recital alături de pianista Sînziana Mircea!

14
/11
/17

Anul 2018 începe cu o surpriză muzicală plină de magie, grație și energie debordantă. În 8 ianuarie, ora 19:00, Fundația Calea Victoriei organizează la Teatrul Național București Concertul Extraordinar de Anul Nou, avându-l de această dată invitat pe celebrul violonist elvețian Manrico Padovani.

12
/11
/17

Festivalul International EUROPAfest, organizat de jmEvents, sărbătorește, în 2018, 25 de ani printr-o ediție aniversară. Primul eveniment muzical din Romania căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj încă din anul 2005, va oferi un regal de jazz, blues, pop și muzică clasică cu artiști din întreaga lume.