VIDEO Festivalul Internaţional „George Enescu“ vă provoacă să reinventaţi Bucureştiul!
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-festivalul-international-george-enescu-va-provoaca-sa-reinventati-bucurestiul/

Ediţia din acest an a Festivalului „George Enescu“ va fi dublată în perioada 1-28 septembrie de o adevărată olimpiadă culturală, care va transforma Capitala prin valorile Festivalului: „Bucureştiul Creativ“.

Un articol de Andrada Văsii|3 iulie 2013

Ediția din acest an a Festivalului „George Enescu“ va fi dublată în perioada  1-28 septembrie de o adevărată olimpiadă culturală, care va transforma Capitala prin valorile Festivalului: „Bucureștiul Creativ“.

38 de artiști de instalație, pictură, grafică, ceramică, din cinci țări, și-au anunțat deja prezența în Capitală, la E-Bienale, bienala de artă contemporană a Festivalului. 24 de regizori din 13 țări vor avea proiecții în cadrul secțiunii video „Enescu screenings“, care va avea loc la Digiplex Grand Cinema. Mai multe companii, organizații media și instituții de cultură vor expune propriile instalații artistice și vor organiza evenimente.

Odată cu ediția 2013, Festivalul Internațional „George Enescu“ se extinde și lansează un nou și ambițios proiect cultural, care se va desfășura în același timp cu Festivalul, între 1 și 28 septembrie 2013: „Bucureștiul Creativ“, prin care Festivalul transmite public, în țară și în străinătate, un mesaj despre valorile și creativitatea românilor.

Festivalul lansează o invitație către companiile, organizațiile neguvernamentale, instituțiile de cultură și artiștii români pentru a se alătura în cadrul proiectului cultural cu lucrările, inițiativele sau evenimentele lor și a expune în cele mai vizibile spații publice ale Bucureștiului.

Proiecte pentru București

Proiectele propuse trebuie să promoveze teme inspirate din Festival și valori care contribuie la un spațiu public care inspiră oamenii să se deschidă și să formeze o comunitate: bine, libertate, responsabilitate, solidaritate, frumos, respect, implicare, participare, creativitate, deschidere, curaj, tenacitate, cooperare, onestitate, corectitudine, comunicare, inițiativă, generozitate, compasiune, eleganță. Proiectele nu pot promova servicii, produse sau mărci comerciale. Organizatorii pun la dispoziție un brief de creație și reguli de participare pe site-ul Festivalului.

Aplicanții își asigură finanțarea propriilor proiecte, în timp ce Festivalul „George Enescu“ va asigura identitatea vizuală a Bucureștiul Creativ, va susține prin comunicare de presă toate proiectele participante și va da sprijin pentru obținerea aprobărilor.

Proiectele pot fi trimise pe adresa [email protected], cu mențiunea la subiect Bucureștiul Creativ, până la data de 25 iulie 2013. Propunerile selectate vor fi anunțate de organizatori până pe data de 10 august, odată cu locul unde vor fi amplasate.

Reinventarea obiectelor de artă

„Bucureștiul Creativ“ își propune să transforme Capitala, prin încurajarea creativității, a participării în spațiul public și a valorilor care sudează comunitatea, ca răspuns la nemulțumirea cotidiană și la campaniile negative care îi vizează adesea pe români. Spații din apropierea sălilor de concerte în care se va desfășura Festivalul vor fi reinventate prin obiecte de artă urbană, instalații, expoziții, evenimente de stradă, precum și prin participarea publicului larg și printr-o conectare interactivă cu mediul online.

Bucureștiul Creativ va fi un spațiu magic, al creativității și al valorii, al muzicii și al artelor plastice, deschis tuturor, un spațiu care inspiră oamenii să intre într-o comunitate care împărtășește valori și ia parte la trăirea creației artistice. Va fi o declarație de valoare despre cum suntem noi, românii.

Oana Marinescu,
directorul de comunicare al festivalului

38 de artiști, 24 de regizori

Până în acest moment, s-au înscris sau și-au exprimat intenția de a participa în „Bucureștiul Creativ“: 38 de artiști de instalație, pictură, grafică, ceramică – din cinci țări  SUA, Marea Britanie, Armenia, România, Polonia (proiectul E-Bienale, curator Ilina Schileru – detalii suplimentare sunt pe www.ebienale.ro); 24 de regizori din 13 țări vor avea proiecții în cadrul secțiunii video „Enescu screenings“, proiectată la Digiplex Grand Cinema (curator Daniel Djamo), companii cu propriile instalații și evenimente, precum Rompetrol, DC Communication, La Mama; organizații media și instituții de cultură, comunitatea online „273 de locuri pe care să le vezi înainte de a pleca din România“.

Cum va arăta Bucureștiul creativ?

„Bucureștiul Creativ“ va purta amprenta și spiritul lui George Enescu, reinterpretate prin identitate vizuală, prin creație în forme plastice, prin promovarea valorilor în care maestrul a crezut.

Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunţarea la ideal ridează sufletul.

George Enescu,
compozitor

În spațiile verzi din jurul principalelor săli de concerte – Ateneul Român și Sala Mare a Palatului – va fi Grădina Festivalului cu lucrări de artă ale tinerilor artiști, selectați în cadrul Bienalelor de Artă și Design ale Festivalului (E-Bienale). Piața Festivalului va găzdui pe scena sa concerte și evenimente muzicale.

Orașul Festivalului în direct

Locuri foarte populare din centrul Bucureștiului (Piața Universității, Piața Colțea, Centrul Vechi) vor fi amenajate cu obiecte de artă urbană realizate de diverși actori din spațiul public. În restaurante și spații de servicii publice, veți descoperi surprize inspirate de magia Festivalului. Vor fi prezenți în aceste locuri, cu afișe și publicații ale Festivalului, fişierele putând fi descărcate gratis de pe site-ul festivalului, pentru a spune „Festivalul Enescu este și al meu!“.

Pentru prima oară, Festivalul va face transmisii live de la o parte din concerte în sălile de cinema ale Digiplex Grand Cinema, ale Institutului Francez din București și pe ecrane amplasate în oraș și în țară. Toate spațiile inedite ale Festivalului, precum și sălile de concerte urmează să fie publicate pe Harta Festivalului, o inițiativă unică, accesibilă în curând pe website-ul Festivalului și pe aplicația Festivalului.

Foto credit: Festivalul Internațional „George Enescu“ (Facebook)

15
/06
/17

Proiectul Tango la cetate se deschide în luna iunie prin două concerte susţinute la Hunedoara (16 iunie) şi Alba Iulia (24 iunie) de binecunoscutul grup Argentango. La Hunedoara concertul va avea loc la Castelul corvinilor, în Sufrageria Bethlen pe 16 iunie de la ora 19,00 iar la Alba Iulia, proiectul va fi inclus în “Sărbătoarea muzicii” şi se va desfăşura în Piaţa cetăţii de la ora 18.00

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

13
/06
/17

Compania spaniolă Tutais a adus la FITS 2017 un spectacol cu care publicul românesc cu siguranță a rezonat puternic. ”Dansul urșilor din Pirinei” valorifică o tradiție culturală extrem de veche în multe zone montane ale Europei și ale lumii, inclusiv în România, în centrul căreia se află urșii și lumea lor de munți și păduri. Încărcătura simbolică enormă a ursului este, toată, incorporată în acest spectacol: animal totemic, heraldic, călăuză a sufletelor după moarte, vestitor ritualic al primăverii, simbol regal înțelepciunii dar și al forței brute dezlănțuite, arhetip al vindecătorului șamanic, principiu dual al adormirii și reînvierii și multe altele.

13
/06
/17

Știți unde e Guadalupe? În largul coastei vestice a Mexicului. Știți ce legătură are cu România? (Desigur, dincolo de faptul că este cel mai populat teritoriu al Uniunii Europene -întrucât aparține de Franța, face parte și din UE- din America de Nord.) Una enormă, aceeași legătură pe care o poate stabili orice loc din lume cu un altul: conexiunea prin muzică, dans, ritm, culoare, zâmbet, bucurie.

13
/06
/17

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia săptămâna aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificată din Cincșor, Castelul Kalnoky din Micloșoara și Castelul Daniel din Tălișoara. Concertele SoNoRo Conac se vor relua în luna septembrie.

09
/06
/17

Premieră absolută în România: Marilyn Mazur, Branford Marsalis, Kurt Elling și Stanley Jordan cântă în iulie la Bucharest Jazz Festival. Bucharest Jazz Festival revine între 5 și 9 iulie cu o nouă serie de concerte live în Piața George Enescu. Cele mai originale și creative nume ale jazzului internațional și autohton provoacă publicul bucureștean să descopere universalitatea jazzului.

08
/06
/17

Vineri, 9 iunie 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio propune un concert inedit la Sala Radio, la granița între simfonic, jazz și ritmuri de tango argentinian, avându-l ca invitat special pe unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați saxofoniști de origine greacă, Theodore Kerkezos.

05
/06
/17

În perioada 18-21 mai 2017 s-a desfăşurat la Sibiu cea de-a 47 ediţie a Sibiu Jazz Festival. 4 zile de concerte în aer liber cu muzică de calitate, expoziţii, jam session în bucătărie şi voie bună.

02
/06
/17

Prima întâlnire a elitei industriei muzicale europene în România, East European Music Conference, un eveniment organizat de ARTmania cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Sibiu, reunește, în perioada 27-29 iulie, directori ai celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole, specialiști internaționali în securitate, avocați sau experți în sistemul internațional de taxe.

01
/06
/17

Parcuri din toate sectoarele Capitalei gazduiesc astazi, Ziua Copilului,i evenimente dedicate zilei de 1 Iunie. De asemenea, de ziua lor, copiii vor beneficia de acces gratuit la Grădina Zoologică și vor avea oportunitatea de a vizita Muzeul Național Cotroceni sau sediul Televiziunii Române.