VIDEO Filmele mute ale lui Alfred Hitchcock, incluse în Registrul „Memoria Lumii“ al UNESCO
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmele-mute-ale-lui-alfred-hitchcock-incluse-in-registrul-memoria-lumii-al-unesco/

O colecţie de nouă filme mute ale regizorului Alfred Hitchcock, printre care „The Pleasure Garden”, a fost inclusă în secţiunea britanică a Registrului „Memoria Lumii” al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

Un articol de Andrada Văsii|11 iulie 2013

O colecţie de nouă filme mute ale regizorului Alfred Hitchcock, printre care „The Pleasure Garden“, a fost inclusă în secţiunea britanică a Registrului „Memoria Lumii” al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

Registrul „Memoria Lumii” este un program al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură care are ca scop sprijinirea şi creşterea gradului de conştientizare a importanţei arhivelor de documente.

Filmele mute ale lui Hitchcock se află printre cele 11 colecţii de documente selectate pentru a reprezenta patrimoniul britanic în muzee şi biblioteci.

Nouă filme

Cele nouă filme ale lui Alfred Hitchcock incluse în Registrul „Memoria Lumii” sunt „The Pleasure Garden”, „Chiriaşul/ The Lodger: A Story of the London Fog”, „Downhill”, „Easy Virtue”, „The Ring”, „The Farmer’s Wife”, „Champagne”, „The Manxman” şi „Blackmail”.

În afară de filmele mute ale lui Hitchcock au mai fost incluse în acest registru, printre altele, arhivele Churchill, arhivele Royal Scottish National Institution şi arhivele Thomas Hardy.

Marele maestru al suspansului

La începuturile carierei, cu mult înainte de succesele lui hollywoodiene, cineastul britanic Alfred Hitchcock a regizat o serie de filme ce purtau deja amprenta celui care a fost numit ulterior „marele maestru al suspansului”. Filmele sale clasice au suportat cu greu „asaltul” timpului şi o operaţiune importantă de restaurare a trebuit să fie efectuată de către BFI.

Peliculele lui Hitchcock au fost prezentate în evenimente care au avut loc în Shanghai, Rio de Janeiro, Cannes şi Londra, după premiera la Institutul de Film Britanic (BFI), după ce au fost restaurate şi digitalizate de celebra instituţie din Marea Britanie, notează Mediafax.

Toate cele nouă filme sunt programate să fie proiectate la BFI Southbank, în august, şi apoi în Europa. De asemenea, capodoperele cinematografice vor fi prezentate în marile oraşe din SUA, printre care Washington, San Francisco şi Los Angeles.

Șase nominalizări, nici un premiu

În ciuda faptului că a fost nominalizat de şase ori la premiile Oscar, printre care pentru filmele „Psycho”, „Păsările/ The Birds” şi „În spatele ferestrei/ Rear Window”, Hitchcock nu a reuşit niciodată să plece acasă cu o statuetă a Academiei de film americane.

Registrul „Memoria Lumii”, înfiinţat în 1992, are ca scop conservarea şi difuzarea colecţiilor valoroase de arhive din toată lumea, de interes internaţional şi valoare excepţională universală, pentru a evita „amnezia colectivă” a generaţiilor viitoare, ţinând cont de starea alarmantă în care a ajuns o mare parte a memoriei documentare.

Programul pleacă de la principiul că patrimoniul documentar aparţine tuturor, trebuie conservat în întregime şi protejat în beneficiul fiecăruia şi trebuie să fie accesibil tuturor. Sprijinirea accesului include încurajarea de a face copii digitale şi cataloage disponibile pe internet, precum şi publicarea şi distribuirea de cărţi, CD-uri, DVD-uri şi alte produse.

Potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe, România nu are încă înscrise în Registrul „Memoriei Lumii” documente de patrimoniu.

Foto credit: Cinemagia

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.