VIDEO Filmul „Poziția copilului” ajunge în toată țara
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmul-pozitia-copilului-ajunge-in-toata-tara/

Filmul ,,Poziţia copilului” rulează în continuare în peste 20 de oraşe, din această săptămână şi în Sibiu, Salonta, Suceava, Botoşani şi Piatra Neamţ.

Un articol de Andrada Văsii|25 martie 2013

„Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, își continuă traseul prin țară. Filmul rulează în continuare în peste 20 de orașe, din această săptămână și în Sibiu, Salonta, Suceava, Botoșani și Piatra Neamț.

Cu 44.449 de spectatori și încasări de 617.643 de lei, după a doua săptămână în cinematografe, „Poziția copilului” este deja unul dintre cele mai de succes filme românești din ultimul deceniu.

Dacă în weekend sucevenii au văzut filmul distins cu Ursul de Aur și i-au cunoscut pe realizatori, joi, 28 martie, mult râvnitul trofeu va ajunge la Sibiu, la Astra Film – Sala Studio, pentru două proiecții în prezența echipei, de la 18:00 și 20:30.

La Salonta, la Cinema Morgen, poate fi văzut în acest weekend, vineri și duminică, în două proiecții speciale, de la 19.00.

În a treia săptămână, în București, filmul rulează la Cinema City AFI Cotroceni (subtitrare în limba engleză), Movieplex, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex, Cinema City Sun Plaza, Cinemateca Union, Cinema Patria (Sala Caffé 3D), NCRR (sâmbătă, 14.00, subtitrare în limba engleză).

În restul țării, poate fi văzut la Cluj (Cinema City, Odeon Cineplex, Cinema Victoria), Arad (Cinema City Atrium, Cinema City Galleria), Timișoara (Cinema City), Constanța (Cinema City, Cityplex), Iași (Cinema City), Oradea (Cortina Digiplex), Bacău (Cinema City), Brașov (Cityplex), Baia Mare (Cinema City) Brăila (Cinema City), Ploiești (Cinema City, Caffe Cinema 3D), Pitești (Cinema City), Târgu Mureș (Cinema Arta), Tulcea (Cityplex), Satu Mare (Grand Mall), Sibiu (Astra Film – Sala Studio) Vaslui (Eurocinema SilverMall), Botoșani (Cinema Unirea), Piatra Neamț (Cinema Dacia), Salonta (Cinema Morgen), Suceava (Auditorium Joseph Schmidt, Universitatea Ștefan cel Mare), Slobozia (Casa de Cultură a Municipiului).

„Poziția copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) și „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.

Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă și fiu. Li se alătură, într-o distribuție selectă, nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov și Tania Popa.

Un dosar de presă complet poate fi descărcat de pe site-ul filmului: www.pozitiacopilului.ro.

 „Poziţia copilului” este o producţie Parada Film în co-producţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, BMW Motor AG, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România.

 

Foto credit: Cos Aelenei

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.