VIDEO Filmul „Rock the Casbah” a câștigat Trofeul Cinepolitica
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmul-rock-the-casbah-a-castigat-trofeul-cinepolitica/

Trofeul CINEPOLITICA i-a revenit filmului „Rock the Casbah”, o co-producţie Israel-Franţa regizată deYariv Horowitz, după şase zile de festival la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu.

Un articol de Andrada Văsii|8 aprilie 2013

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film CINEPOLITICA și-a premiat câștigătorii duminică seara, la Cinema Studio din Capitală, în prezența a câtorva sute de spectatori și invitați.

Trofeul CINEPOLITICA i-a revenit filmului „Rock the Casbah”, o co-producție Israel-Franța regizată deYariv Horowitz, despre niște tineri soldați care încearcă să-și găsească puncte de sprijin în haosul care-i înconjoară, în Teritoriile Ocupate, în 1989. Juriul competiției a apreciat:

realismul prezentării relațiilor israeliano-palestiniene din Fâșia Gaza, ce subliniază dramatismul unor atitudini individuale și colective, precum și absurditatea conflictelor din acest teritoriu.

Despre viața în lagăr

Cel mai bun film politic a fost desemnat „Lagărul 14: Zonă de control total” / „Camp 14: Total Control Zone” (Germania-Coreea de Sud), în regia lui Marc Wiese, un uluitor documentar despre un tânăr născut și crescut într-un lagăr de deținuți politici din Coreea de Nord. Distincția i-a fost acordată „pentru realismul și răbdarea cu care pătrunde în universul mental al unui tânăr născut într-un lagăr nord-coreean”.

Premieră cu șase dintre conducătorii Shin Bet

O Mențiune specială i-a fost oferită documentarului „Cerberii” / „The Gatekeepers”, în regia lui Dror Moreh (Israel-Franța-Germania-Belgia).

pentru caracterul cu totul special al mărturiilor inedite despre lupta împotriva terorismului.

Nominalizat anul acesta la Oscar, documentarul îi aduce în fața camerei de filmat, pentru prima dată, pe șase dintre conducătorii Shin Bet, agenția de securitate internă a Israelului, care fac mărturisiri fără precedent despre conflictul israelo-palestinian.

Juriul CINEPOLITICA a fost format din Artan Minarolli, directorul Centrului Național al Cinematografiei din Albania, Dieter Wieczorek, critic de film și director artistic al Signes de Nuit: Festival of Audiovisual and Cinematographic Creation and Documentary Art, Massimiliano Nardulli, selecționer, director artistic al Brest European Short Film Festival, Vintilă Mihăilescu, antropolog și profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Bogdan Teodorescu, profesor de marketing politic și electoral la SNSPA, membru al Asociației Internaționale a Consultanților Politici, și academicianul Răzvan Theodorescu.

Timp de 6 zile, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu, CINEPOLITICA a adus câteva dintre cele mai apreciate filme recente cu tematică politică, în premieră națională, a generat dezbateri și discuții pe teme ca papalitatea sau propagandă și manipulare în filmul românesc.

Foto credit: Ionuț Dobre

21
/08
/17

„Eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor“ - Toma Caragiu; „Eu nu pot să mă despart de scenă“ - Jean Constantin. Într-o zi de 21 august, la diferenţă de doi ani, se năşteau doi dintre cei mai mari actori români.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

14
/08
/17

Mrs. Fang, un film documentar al regizorului chinez Wang Bing despre ultimele zile ale unei femei care suferă de Alzheimer, a câștigat Leopardul de Aur, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2017. Franțuzoaica Isabelle Huppert a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul său din filmul Madame Hyde.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

09
/08
/17

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 și 13 august, cât ține ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangențială și pur facultativă.

09
/08
/17

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfășoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.