VIDEO Cele mai bune filme din ultimul an, proiectate în aer liber, la Caravana Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-in-luna-iulie-caravana-metropolis-revine-cu-proiectii-gratuite-in-aer-liber/

Caravana Metropolis revine cu cea de-a doua ediţie cu proiecţii gratuite în aer liber, în ţară, la începutul lunii iulie. Caravana aduce în faţa publicului cele mai bune filme din ultimul an, premiate cu Oscar, Globul de Aur sau incluse în selecţiile unor festivaluri de renume, precum cele de la Cannes, Berlin, Toronto şi Veneţia, semnate de regizori de renume mondial, ca Pedro Almodovar, Michael Haneke, Wes Anderson, Francois Ozon.

Un articol de Andrada Văsii|26 iunie 2013

Caravana Metropolis revine cu cea de-a doua ediție cu proiecţii gratuite în aer liber, în ţară, la începutul lunii iulie. Anul trecut, aceasta a înregistrat 80.000 de spectatori în şapte oraşe.

Caravana Metropolis aduce în faţa publicului cele mai bune filme din ultimul an, premiate cu Oscar, Globul de Aur sau incluse în selecţiile unor festivaluri de renume, precum cele de la Cannes, Berlin, Toronto şi Veneţia, semnate de regizori de renume mondial, ca Pedro Almodovar, Michael Haneke, Wes Anderson, Francois Ozon.

Filmele selectate, producţii internaţionale şi româneşti, mulţumesc toate gusturile, atât pe ale cinefililor, cât şi pe ale amatorilor de distracţie şi relaxare într-un spaţiu deschis, notează Mediafax.

Trei luni cu filme

Ca şi anul trecut, caravana va debuta în luna iulie, la Braşov, în Piaţa Sfatului, urmând ca apoi să se îndrepte spre Sibiu şi Bucureşti. Întreaga călătorie cinematografică va dura până în luna septembrie, timp în care publicul va avea ocazia de a alege din cele 12 filme selectate special pentru acest eveniment.

Este un proiect de succes pe care dorim să-l menţinem şi să-l dezvoltăm, un proiect prin care vrem să aducem oamenilor atmosfera grădinilor de vară de altădată şi filme foarte bune Mulţumim primăriilor şi sponsorilor care încă investesc în cultură.

Daniel Mitulescu,

preşedintele Asociaţiei Culturale Metropolis

120 metri pătrați și 17.000 lumeni

Caravana Metropolis aduce în România un concept popular peste hotare, „Cinema în aer liber“, împreună cu cel mai mare ecran gonflabil din ţara noastră, de 120 de metri pătraţi, şi un proiector de 17.000 de lumeni, care au uimit publicul anul trecut.

Spectatorii se vor putea bucura, alături de prieteni şi familie, în răcoarea serii, de una dintre surprizele cinematografice selectate – „Aventuri sub clar de lună/Moonrise Kingdom“, prezentat în avanpremieră în România, regizat de Wes Anderson, cu Bruce Willis, Bill Murray şi Edward Norton în rolurile principale, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu şi inclus în competiţie la Cannes 2012.

Cel mai bun scenariu

Câştigătorul premiului Academiei de Film Europene pentru cel mai bun scenariu „Vânătoarea/The Hunt“, în regia lui Thomas Vinterberg, este filmul care i-a adus lui Mads Mikkelsen un premiu la Cannes pentru cel mai bun actor. Filmul va fi proiectat în caravană, alături de cel mai recent lungmetraj semnat de celebrul regizor Pedro Almodovar, „Amanţii Pasageri/Los amantes pasajeros“ (foto sus) , care îi aduce pe marile ecrane pe Penelope Cruz şi Antonio Banderas.

De asemenea, va fi proiectat filmul „O afacere regală/A Royal Affair“ (regia: Nikolaj Arcel), povestea adevărată a unui om obişnuit care câştigă inima reginei şi porneşte o revoluţie.

Avanpremieră în România

Din competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, în caravană vine „Superstar“ (regia: Xavier Giannoli), în avanpremieră în România, povestea unui bărbat obişnuit, care descoperă într-o zi că a devenit extrem de faimos, alături de „Născut din nou/Twice Born“, în regia lui Sergio Castellitto, proiectat în avanpremieră în România, după ce a fost selecţionat la Toronto. Filmul prezintă o frumoasă poveste de dragoste ce îi are ca protagonişti pe Penelope Cruz şi pe Emile Hirsch („Into the Wild“).

Film premiat la Cannes 2012

„Partea îngerilor/The Angels’ Share“, cel mai recent film semnat de Ken Loach, câştigătorul premiului juriului la Cannes în 2012, nominalizat la premiile Cesar şi cele ale Academiei Europene, va fi de asemenea proiectat în caravană, alături de „În pielea lor/In their Skin“, în avanpremieră în România, un thriller captivant, premiat la Festivalul Internaţional de Film de la Chicago, cu Selma Blair şi Joshua Close în rolurile principale.

Marelepremiu Palme d’Or

Câştigătorul Oscarului pentru cel mai bun film străin şi al marelui premiu Palme d’Or la Cannes anul trecut, „Iubire/ Amour“, în regia lui Michael Haneke, este o poveste sensibilă de dragoste la vârsta a treia, ce va fi prezentată publicului caravanei, alături de un alt film semnat de un francez, „În casă“ de Francois Ozon, thriller premiat la Toronto, San Sebastian şi nominalizat la premiile Cesar şi Goya.

Din caravană nu va lipsi nici cel mai de succes film românesc de anul acesta, „Poziţia copilului“, în regia lui Călin Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Berlin 2013.

Foto credit: Independența Film „Los Amantes Pasajeros“

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.