VIDEO Un nou roman de J.K. Rowling, publicat sub pseudonim masculin
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-j-k-rowling-a-finalizat-o-continuare-a-romanului-ei-scris-sub-pseudonim-masculin/

Romanciera britanică J.K. Rowling, autoarea seriei ,,Harry Potter”, a început să publice romane poliţiste sub pseudonimul ,,Robert Galbraith”.

Un articol de Andrada Văsii|28 iulie 2013

Romanciera britanică J.K. Rowling, autoarea seriei „Harry Potter”, a început să publice romane polițiste sub pseudonimul Robert Galbraith”. J.K. Rowling a publicat în luna aprilie, romanul „The Cuckoo’s Calling”, care prezintă aventurile personajului Cormoran Strike, un fost soldat rănit în Afganistan, devenit detectiv privat.

„Mi-am petrecut tot week-end-ul antrenându-mă pentru ca semnătura lui Robert Galbraith să fie uşor de recunoscut“, a scris romanciera pe site-ul dedicat noului ei pseudonim literar (www.robert-galbraith.com).

Cartea a fost remarcată de criticii literari, care au spus că „The Cuckoo’s Calling” este „un roman de debut remarcabil”, înainte ca publicaţia Sunday Times să descopere secretul celebrei romanciere, în ancheta sa despre acel romancier presupus debutant.

Vânzările au crescut spectaculos

De atunci, vânzările au crescut spectaculos, înregistrând o creştere-record de 41.000% săptămâna trecută, potrivit Nielsen BookScan, o companie care analizează vânzările editurilor de carte.

Pe site-ul dedicat noului ei roman, J.K. Rowling a negat categoric că a dorit să orchestreze o reclamă spectaculoasă şi a prezentat o parte din „planurile labirintice” pe care le-a elaborat pentru a-şi disimula identitatea. A optat pentru un pseudonim întrucât dorea, spune ea, să lucreze departe de agitaţia mediatică şi de aşteptările publicului.

Scriitoarea britanică a spus că două televiziuni şi-au exprimat interesul pentru a adapta noul ei roman pentru micul ecran, înainte ca numele autorului real al cărţii să fie dezvăluit. J.K. Rowling a adăugat că a finalizat deja o continuare a romanului „The Cuckoo’s Calling” şi că aceasta va fi publicată anul viitor, tot sub pseudonimul Robert Galbraith.

Romanciera a ales acest pseudonim pentru că, în copilărie a „dorit dintotdeauna să se numească Ella Galbraith, fără să ştie prea bine de ce”, în timp ce prenumele Robert a fost ales datorită admiraţiei sale pentru fostul politician american Robert F. Kennedy, asasinat în 1968.

„The Cuckoo’s Calling” a fost publicat de editura Sphere, parte a grupului editorial Little, Brown Book Group, care a publicat şi „The Casual Vacancy”, primul roman pentru cititorii adulţi lansat de J.K. Rowling după încheierea seriei „Harry Potter”.

De la ajutor social la o avere de un miliard de dolari

Seria „Harry Potter” este unul dintre cele mai mari succese editoriale. Adaptarea cinematografică a seriei a avut la fel de mare succes, atrăgând încasări de peste 7 miliarde de dolari, notează Mediafax.

În vârstă de 47 de ani, J.K. Rowling, care înainte de a-şi publica romanele din seria „Harry Potter” era o mamă singură ce trăia din ajutorul social, are o avere de aproximativ un miliard de dolari, potrivit celei mai recente liste publicate de Forbes în martie 2011.

Totodată, este considerată una dintre cele mai influente femei britanice şi a fost distinsă cu Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii deosebite aduse literaturii pentru tineri, dar şi cu Legiunea de Onoare, în Franţa.

Foto credit: Wikipedia

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.