VIDEO Lady Gaga, complet goală într-un clip care promovează un proiect iniţiat de artista Marina Abramovic
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-lady-gaga-complet-goala-intr-un-clip-care-promoveaza-un-proiect-initiat-de-artista-marina-abramovic/

VIDEO INTERZIS MINORILOR Cântăreaţa americană Lady Gaga a acceptat să apară complet goală într-un clip de promovare a unui proiect iniţiat de artista sârbă Marina Abramovic.

Un articol de Corina Vladov|9 august 2013

VIDEO INTERZIS MINORILOR Cântăreaţa americană Lady Gaga a acceptat să apară complet goală într-un clip de promovare a unui proiect iniţiat de artista sârbă Marina Abramovic.

Lady Gaga promovează în videoclip Institutul Marina Abramovic (Marina Abramovic Institute/ MAI), o instituţie din New York rezervată artelor şi meditaţiei. Această şcoală neconvenţională îi încurajează pe participanţi „să îşi crească nivelul de conştientizare asupra propriilor experienţe fizice şi mentale”, potrivit site-ului MAI.

Lady Gaga a adoptat „metoda Abramovic” aparent fără niciun fel de efort în acest videoclip de două minute, intitulat „The Abramovic Method Practiced by Lady Gaga”, care a fost postat miercuri pe contul MAI de pe platforma Vimeo.

Citiţi şi: Fenomenul Marina Abramović: cum să reînveţi să bei apă

Lady Gaga apare în poziţii bizare, într-un decor uneori înfiorător, adeoseori cu ochii acoperiţi. Însă ceea ce şochează de această dată nu este nuditatea cântăreţei, ci mai degrabă vocea ei: coloana sonoră a videoclipului este compusă dintr-o singură notă muzicală, pe care Lady Gaga o prelungeşte, scoţând un sunet gutural, cât mai mult (şi mai tare) posibil.

Strângeri de fonduri

Artista sârbă, în vârstă de 66 de ani, a lansat proiectul Marina Abramovic Institute pe platforma de crowdfunding Kickstarter, unde speră să obţină donaţii de 600.000 de dolari până pe 25 august. Această sumă este destinată renovării unei clădiri din New York, unde vor fi „prezentate şi conservate lucrări artistice de durată, precum dans, teatru, film, opera şi alte forme care ar putea să se dezvolte în viitor”. Până joi, la prânz, proiectul iniţiat de Marina Abramovic primise donaţii în valoare de 232.661 de euro, notează Mediafax.

Lady Gaga, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este renumită pentru performanţele ei televizate, care sunt spectaculoase şi adeseori controversate. La gala MTV VMA 2010, artista americană a purtat o rochie croită din bucăţi de carne crudă, în semn de protest faţă de politica „don’t-ask-don’t-tell” („nu întreba, nu spune”) din armata americană. Această lege, care impunea militarilor să îşi ascundă homosexualitatea, a fost abrogată în 2011.

Cântăreaţa Lady Gaga, care a concertat la Bucureşti în august anul trecut, a devenit celebră graţie unor piese precum „Bad Romance” şi „Poker Face”, dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor – în special vestimentare.

Lady Gaga a câştigat deja numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări), a stabilit două recorduri mondiale şi a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume şi 64 de milioane din single-uri. Billboard a numit-o „artistul anului” 2010 şi „cel mai bine vândut artist al anului 2010″.

Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenţi oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume întocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrităţi de pe glob. Tot editorii revistei Forbes au poziţionat-o pe locul 7 pe lista lor anuală a celor mai influente femei din lume.

Marina Abramovic este o artistă din Serbia care a fost recompensată cu Leul de Aur la ediţia din 1997 a Bienalei de la Veneţia. Operele sale explorează adeseori relaţia dintre artist şi public, limitele trupului uman şi posibilităţile infinite ale mentalului.

Foto: captură video

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.

18
/07
/22

Ziarul Metropolis vă oferă o selecție de 22 de imagini de la Art Safari 2022, eveniment care aduce la București expozițiile străine „Picasso, Dalí & Falla. Le tricorne” și „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” și ne invită în universul unor artiști români precum Marcel Iancu, Theodor Aman și Irina Dragomir. Până pe 7 august, la Palatul Dacia-România din Strada Lipscani nr. 18-20!

07
/07
/22

La începutul săptămânii viitoare, luni, 11 iulie, începând cu ora 20.00, Institutul Cervantes din București invită publicul iubitor de cultură la sediul său la un eveniment în aer liber: vernisaj, vizionare de filme și sangría. Evenimentul va avea loc în El Patio, curtea interioară a Institutului, unde artistul vizual Pisica Pătrată a realizat o nouă intervenție murală.

05
/07
/22

15 profesioniști de top din domeniul cultural, marketing și antreprenoriat au acceptat invitația de a deveni mentori la prima ediție Whatifany, programul inovator de orientare profesională dedicat liceenilor. Un demers educațional gândit ca o completare a eforturilor depuse de-a lungul celor 12 ani de studiu, programul debutează cu o ediție-pilot în luna septembrie, la București. Organizat în două etape, începând cu luna septembrie, Whatifany le va oferi participanților șansa de a interacționa atât cu experții din cele trei domenii, cât și cu mediile profesionale în care aceștia activează, în cadrul unor stagii de internship.

03
/07
/22

Ceea ce am văzut la Art Safari, la ediția din acest an, cea cu numărul 9, nu poate fi uitat niciodată. Îți rămân întipărite în minte nu doar arta expusă, extraordinar reprezentată prin lucrările lui Theodor Aman, ale inegalabililor Pablo Picasso și Salvador Dali, Marcel Iancu, dar și parfumul de ulei și acuarelă, întinse cu măiestrie pe pânza veche, ce păstrează patina timpului.