VIDEO Leonardo DiCaprio şi Jamie Foxx joacă din nou împreună, într-un film poliţist
http://www.ziarulmetropolis.ro/video-leonardo-dicaprio-si-jamie-foxx-joaca-din-nou-impreuna-intr-un-film-politist/

Actorii americani Leonardo DiCaprio şi Jamie Foxx vor juca din nou împreună, în filmul „Mean Business on North Street“, o adaptare după romanul poliţist al lui Craig Zahler, încă nepublicat.

Un articol de Andrada Văsii|30 Iunie 2013

Actorii americani Leonardo DiCaprio şi Jamie Foxx vor juca din nou împreună, în filmul „Mean Business on North Street“, o adaptare după romanul poliţist al lui Craig Zahler, încă nepublicat.

Acţiunea filmului „Mean Business on North Ganson Street“ se concentrează pe un detectiv, interpretat de DiCaprio, care este trimis în Victory, Missouri, după un incident în districtul său. Acolo, el face echipă cu un ofiţer de poliţie, jucat de Foxx, iar cei doi încearcă să afle de ce foarte mulţi poliţişti locali ajung să fie ucişi, informează deadline.com.

Deocamdată nu este cunoscută data la care filmul „Mean Business onNorth Ganson Street“ va ajunge în cinematografe. Cei doi actori au mai jucat împreună în filmul „Django Unchained“, de Quentin Tarantino.

De asemenea, Jamie Foxx urmează să joace alături de Quvenzhane Wallis şi Cameron Diaz în „Annie“, un musical care va fi lansat pe 25 decembrie 2014. De cealaltă parte, Leonardo DiCaprio va juca rolul lui Grigori Rasputin într-un nou film, care va fi produs de studiourile Warner Bros, notează Mediafax.

Numeroase roluri memorabile

Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. Actorul a mai jucat în „Cârtiţa“ (2006) şi „Shutter Island“ (2010), regizate de Marin Scorsese, dar şi în filmul lui Christopher Nolan – „Începutul/ Inception“, lansat în cinematografe în 2010. Actorul poate fi văzut în prezent în cinematografe în filmul „Marele Gatsby“, o ecranizare spectaculoasă a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, în regia lui Baz Luhrmann.

Citiți și „Marele Gatsby“, un film ce ar fi putut deveni clasic

Un actor cu Oscar

Jamie Foxx a câştigat premiul Oscar în 2005, pentru rolul titular din filmul biografic „Ray“, unde l-a interpretat pe Ray Charles.

Actorul a mai jucat în „Dreamgirls“, „Regatul“ şi musicalul „Soloist“, bazat pe povestea adevărată a unui geniu muzical, Nathaniel Ayers, care s-a îmbolnăvit de schizofrenie şi a ajuns să cânte la vioară şi violoncel pe străzi. De asemenea, el a lansat două albume muzicale, „Unpredictable“ şi „Intuition“.

Foto credit: Andrew Cooper/The Weinstein Company („Django Unchained“ Facebook)

05
/12
/16

Cinefilii pot vedea, în această noapte, la FILMUL de ARTĂ, de pe TVR 2, excelenta animație Iluzionistul (L'ILLUSIONNISTE-Franţa, 2010), în regia lui Sylvain Chomet. Filmul a fost nominalizat la premiul Oscar, în 2011, pentru cel mai bun film de animaţie, fiind răsplătit în același an cu un Premiul Cesar.

05
/12
/16

În urmă cu 115 ani, într-o zi de 5 decembrie (1901) venea pe lume, la Chicago, într-o modestă familie cel de-al patrulea copil din cinci al familei Disney. Puștiul talentat la desen va fi încurajat să continue pe această cale de o mătușă. Nu va termina niciodată liceul, dar va ajunge una dintre marile personalități ale secolului XX.

02
/12
/16

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la București, pe 2 decembrie 1936, împlinește astăzi 80 de ani!

30
/11
/16

Cinematografele indiene vor trebui să difuzeze imnul național înaintea fiecărei proiecții de film, a decis miercuri Curtea Supremă din India. Ordinul vine pe fondul unei dezbateri la nivel național cu privire la ascensiunea naționalismului agresiv în India sub conducerea partidului hindus de dreapta Bharatiya Janata Party.

29
/11
/16

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, regizorul Radu Jude și criticul de film Andrei Gorzo vor intra în culisele filmului "Inimi cicatrizate". Pelicula lui Jude a câştigat Premiul Special al Juriului şi trofeul "Don Quijote" la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

28
/11
/16

Lungmetrajul „SIERANEVADA”, în regia lui Cristi Puiu, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, se află, în această perioadă, în plină campanie de promovare în Statele Unite ale Americii. Astfel până pe 6 decembrie 2016, la Los Angeles, sunt programate mai multe proiecții speciale ale filmului și întâlniri cu presa și critica americană.

28
/11
/16

"Silence", ultimul film al regizorului Martin Scorsese va avea premiera mâine (marţi), la Vatican, unde cineastul va fi întâmpinat de un sobor de 400 de preoţi, care vor participa la proiecţia lungmetrajului ce prezintă martirajul iezuiţilor în Japonia secolului al XVII-lea.

26
/11
/16

CRONICĂ DE FILM „Albüm”, debut al tânărului scenarist şi regizor Mehmet Can Mertoglu, care îl are ca director de imagine pe Marius Panduru, este o satiră blândă la adresa societăţii turce. O comedie la foc mic al cărei umor vine din absurdul situaţiilor redate în planuri-secvenţă elegant coregrafiate.

25
/11
/16

Debutul în lung-metraj al regizorului turc Mehmet Can Mertoglu rulează de vineri în București (Cinemateca Union, Cinemateca Eforie și Cinema Elvira Popescu), Cluj (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex) și Târgu Mureș (Cinema Arta). Album de familie este o co-producție Turcia – Franța – România căreia i-au trebuit trei ani să devină realitate.

25
/11
/16

Înperioada 1-4 decembrie, la Cinema Elvira Popescu, din cadrul Institutului Francez din București, se va desfășura evenimentul „Filmele LUX. 10 pentru 10”. Manifestarea are loc cu ocazia aniversării a 10 de ani de la prima ediție a Premiului LUX pentru film european, distincție acordată anual de Parlamentul European.

24
/11
/16

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub, documentarul „Iubiții Domnului”, realizat în 1997 de Dan Alexe, prezintă rivalitatea dintre doi șeici derviși din Skopje. Două personaje excentrice, privite cu empatie, dar și cu o ironie blândă - și asta atunci când regizorul chestionează discret practicile lor religioase.

24
/11
/16

"Totdeauna prezentul este cel care contează. E adevărat că nostalgiile plăcute din trecut se pot îmbina cu speranţele din viitor, creând astfel adevărata viaţă a fiecăruia dintre noi. Acest lucru este valabil, sau poate mai valabil, în viaţa artistică." - Emil Hossu

22
/11
/16

Thrillerul psihologic Fragmentar/ Remainder intră în data de 9 decembrie în cinematografele din România, distribuit de Transilvania Film. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Berlin, a fost selectat în competitiile TIFF si Festivalul de Film de la Atena, și marchează debutul în cinematografie al artistului vizual de origine israeliană Omer Fast.

22
/11
/16

Asociația Culturală Metropolis, în parteneriat cu Ministerul Culturii, a lansat Călăuza, prima aplicație de mobil dedicată filmelor de autor și adresată publicului cinefil. Aplicația poate fi descărcată pe telefoanele mobile și reprezintă o platformă pusă la dispoziția organizatorilor de festivaluri și distribuitorilor de film independent, un instrument care adună într-un singur loc filmul de artă ce poate fi urmărit în România, atât în cinematografe, cât și în spațiile alternative.

22
/11
/16

Fanii din România ai scriitorului Gabriel García Márquez vor putea vedea în curând (cu siguranţă nu pe marile ecrane autohtone), documentarul despre autorul “veacului de singurătate”, lansat în cinematografele din cele două Americi şi în Spania în primăvara acestui an.

Page 1 of 15912345...102030...Last »