VIDEO Meryl Streep şi Robert De Niro vor juca din nou împreună pe marele ecran, după o pauză de 17 ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-meryl-streep-si-robert-de-niro-vor-juca-din-nou-impreuna-pe-marele-ecran-dupa-o-pauza-de-17-ani/

Actorii americani Meryl Streep şi Robert De Niro, ambii recompensaţi cu premiul Oscar, vor juca din nou împreună într-un film, pentru prima dată după o pauză de 17 ani.

Un articol de Andrada Văsii|7 august 2013

Actorii americani Meryl Streep şi Robert De Niro, ambii recompensaţi cu premiul Oscar, vor juca din nou împreună într-un film, pentru prima dată după o pauză de 17 ani.

Cei doi actori, care au jucat cel mai recent împreună în pelicula „Camera lui Marvin/ Marvin’s Room” (1996), vor apărea de această dată în adaptarea cinematografică a romanului bestseller „The Good House”, scris de Ann Leary, au anunţat producătorii acestui proiect cinematografic.

Acesta va fi cel de-al patrulea film în care Meryl Streep şi Robert De Niro vor juca împreună, cei doi împărţind afişul altor două pelicule – drama „Vânătorul de cerbi/ The Deer Hunter” (1978) şi comedia romantică „Când te îndrăgosteşti/ Falling in Love” (1984).

O poveste de dragoste peste timpuri

În filmul „The Good House”, Meryl Streep, în vârstă de 64 de ani, va interpreta personajul Hildy Good, un agent imobiliar, fostă alcoolică, iar Robert De Niro, în vârstă de 69 de ani, va juca personajul Frank Getchell, un fost iubit din tinereţea lui Hildy.

Scriitorul Michael Cunningham, recompensat cu premiul Pulitzer, va scrie scenariul filmului. Drepturile de ecranizare a romanului „The Good House” au fost achiziţionate de Karen Lunder, vicepreşedinte executiv al companiei de producţie cinematografică FilmNation Entertainment.

Actori de cinci Oscaruri

Meryl Streep a câştigat anul trecut premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru interpretarea fostului premier britanic Margaret Thatcher, în filmul „Doamna de Fier/ The Iron Lady”. Acesta a fost cel de-al treilea Oscar câştigat de Meryl Streep, după cele care i-au recompensat prestaţiile din „Kramer contra Kramer” şi „Alegerea Sophiei”.

Streep are, în total, 17 nominalizări la Oscar. Cu filme precum „Vânătorul de cerbi”, „Podurile din Madison County” şi „Julie şi Julia”, Meryl Steep este o adevărată legendă a cinematografiei mondiale.

Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro, în vârstă de 69 de ani, este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile, notează Mediafax.

Dublu câştigător al premiului Oscar, pentru rolurile din „Naşul: Partea II” (1975) şi „Taurul furios/ Raging Bull” (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, în special sub bagheta regizorală a lui Martin Scorsese, în filme precum „Şoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), „Băieţi buni/ Goodfellas” (1990), „Promontoriul groazei/ Cape Fear” (1991) şi „Casino” (1995). El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, înfiinţat în 2002.

Foto credit: Cinemagia

15
/10
/17

Joi, 19 octombrie, regizorul Cristian Mungiu va fi decorat de ambasadoarea Franței la București, Michele Ramis, cu însemnele de Cavaler al Ordinului Național Legiunea de Onoare, recunoaștere din partea președintelui Republicii Franceze, a anunțat directorul Institutului Cultural Francez, Christophe Gigaudaut, vineri seară, la deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

13
/10
/17

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale toamnei începe astăzi, 13 octombrie, și va cuprinde Bucureștiul timp de zece zile, Brașovul timp de o săptămână (13-19 octombrie) și Clujul pentru un weekend (13-15 octombrie).Peste 10.000 de bilete s-au vândut deja în avans pe Eventbook.ro înainte de începerea festivalului. Les Films de Cannes à Bucarest are loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Eforie.

12
/10
/17

David Lynch, Xavier Dolan, Vanessa Redgrave și Nanni Moretti se numără printre invitații Festivalului de Film de la Roma, a cărei ediție din 2017, organizată între 26 octombrie și 5 noiembrie, se dorește o veritabilă sărbătoare a cinematografiei mondiale și va prezenta câteva zeci de lungmetraje, dintre care 14 vor fi proiectate în premieră mondială.

10
/10
/17

INTERVIU Andi Vasluianu și-a petrecut copilăria în Teatrul Nottara, unde bunicul său era regizor. Astăzi îl vedem pe scena aceluiași teatru, dar mai ales ne-am obișnuit să-l vedem în filme. Cel mai nou dintre acestea este „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, film pe care îl găsiți în aceste zile în cinematografe și de la care pornește și discuția de față.

08
/10
/17

Adaptări după autori clasici ai literaturii fantastice, thrillere psihologice și filme cu demoni în selecția de scurtmetraje a Dracula Film Festival. Dracula Film Festival, eveniment dedicat filmelor horror, fantastice și SF, care va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie la Brașov, reunește în competițiile de scurtemetraj 25 de producții care concurează pentru trofeele Little Dracula și Vladutz.

07
/10
/17

„Soldații. Poveste din Ferentari”, regizat de Ivana Mladenovic, a primit, vineri seară, Prix Découverte la cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Film Francofon de la Namur, unde a fost selectat în competiția lungmetrajelor de debut.

06
/10
/17

Începând de astăzi, Les Films de Cannes à Bucarest anunță programul complet și punerea în vânzare a biletelor pentru ediția a 8-a a celui mai așteptat festival al toamnei. Majoritatea filmelor prezentate anul acesta în selecția oficială a festivalului de la Cannes dar și titluri selectate în secțiunile paralele, vor fi proiectate în premieră în România, între 13 și 22 octombrie, în patru locații din București – Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român și Cinemateca Eforie.

06
/10
/17

Pentru cel de-al 12-lea an consecutiv, Goethe-Intitut aducela București ZILELE FILMULUI GERMAN care, anul acesta, se vor desfășura între 3 și 9 noiembrie la Cinemateca Eforie. Timp de șapte zile, spectatorii, vorbitori sau nu de limbă germană, pot vedea 15 dintre cele mai noi producții germane.

05
/10
/17

Cel mai așteptat thriller SF al anului se lansează săptămâna aceasta pe marile ecrane, spre bucuria fanilor din toată lumea. Continuare a filmului omonim din 1982, care a revoluționat cinematografia, „Blade Runner 2049” va rula, de vineri, 6 octombrie 2017, și în România. Lansarea are loc simultan și în SUA, astfel încât românii sunt printre primii care văd producția Sony Pictures la cinema.

05
/10
/17

Cunoscuta actriţă şi prezentatoare a emisiunii ,,Vorbeşte lumea” de la Pro Tv, Adela Popescu a ales să-i facă o surpriză băieţelului său atunci când a accepat să îşi împrumute vocea unui personaj animat, devenind astfel adorabila Fluttershy din mult-aşteptatul ,,My Little Pony: Filmul”, care din 13 octombrie îşi va întâmpina fanii de pe marile ecrane din toată ţara.

04
/10
/17

Palme d’Or, Grand Prix, Premiul de regie, Premiul pentru scenariu și cel mai bun actor sau Camera d’Or sunt printre cele mai importante distincții acordate de Festivalul de la Cannes iar filmele recompensate cu acestea în 2017 vor fi difuzate în premieră în România la cea de-a 8-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, între 13 și 22 octombrie

03
/10
/17

Cea de-a 6-a ediție a festivalului documentarului românesc, București Docuart Fest, s-a încheiat duminică, 1 octombrie, și a ales câștigătorii competiției din acest an. Marele premiu a fost câștigat de filmul lui Șerban Georgescu, “Varză, cartofi și alți demoni“.

02
/10
/17

Săptămâna trecută, „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, a primit o menţiune specială din partea juriului celei de 18-a ediţii a Premios Sebastiane, secţiune a Festivalului de Film de la San Sebastián, care este dedicată filmelor LGBTI. La același festival, actorul român Bogdan Dumitrache a fost desemnat Cel mai bun actor la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian pentru rolul din “Pororoca”, cel mai recent film semnat de regizorul Constantin Popescu.