VIDEO „Poziţia copilului“ şi „Despre oameni şi melci“ vor fi proiectate la Festivalul de Film de la Haifa
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-pozitia-copilului-si-despre-oameni-si-melci-vor-fi-proiectate-la-festivalul-de-film-de-la-haifa/

,,Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, şi ,,Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, vor fi proiectate la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, care se va desfăşura în perioada 19 – 28 septembrie.

Un articol de Andrada Văsii|30 august 2013

„Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, şi „Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, vor fi proiectate la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, care se va desfăşura în perioada 19 – 28 septembrie.

„Poziţia copilului”, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010).

Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora.

Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre traficde influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. „Poziţia copilului” este propunerea României la Oscar 2014, la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”.

De asemenea, la festivalul de film va fi prezentat filmul lui Tudor Giurgiu „Despre oameni şi melci”.

Lungmetrajul a obţinut premiul special al juriului la cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia şi a câştigat trofeul secţiunii competiţionale Meeting Point din cadrul celei de-a 57-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Valladolid.

150 de filme

„Despre oameni şi melci” a primit şi premiul Bridging the Borders pentru cel mai bun lungmetraj în cadrul Festivalului Filmului Sud-Est European – SEEFest care s-a desfăşurat la Los Angeles, în perioada 2 – 6 mai.

Festivalul Internaţional de Film de la Haifa are loc în fiecare an, timp de opt zile, în timpul sărbătorii iudaice a Sukkot-ului (sărbătoarea corturilor). Proiecţiile au loc în şapte spaţii din Haifa – Auditoriumul, Cinemateca, sala Rapaport, cinema Panorama, Muzeul de Artă Japoneză Tikotin, Centrul Cultural Krieger, Casa Hecht -, precum şi în aer liber.

Festivalul a fost inaugurat în 1983, fiind prima manifestare de acest fel în Israel şi atrăgând de atunci, de fiecare dată, o largă audienţă de cinefili şi profesionişti media din Israel şi străinătate. Sunt prezentate, în medie, 150 de filme, în premieră, cu un total de aproape 250 de proiecţii: lungmetraje, documentare, filme de animaţie, scurtmetraje, retrospective şi tribute, notează Mediafax.

Echipa de conducere a festivalului este compusă din profesionişti de film, oameni de cultură şi personalităţi publice, iar evenimentul se desfăşoară sub patronajul şi cu sprijinul Primăriei din Haifa, al Ministerului Educaţiei, Ştiinţei şi Sportului – Consiliul israelian de film, Uniunii Europene.

Foto credit: Cinemagia

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.