VIDEO Quentin Tarantino va primi premiul Lumière pe 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-quentin-tarantino-va-primi-premiul-lumiere-pe-2013/

Cineastul american Quentin Tarantino va fi recompensat cu premiul Lumière, cea mai înaltă distincţie care va fi decernată la cea de-a cincea ediţie a Lumiere Grand Film Festival (14-20 octombrie).

Un articol de Andrada Văsii|22 iunie 2013

Cineastul american Quentin Tarantino va fi recompensat cu premiul Lumière, cea mai înaltă distincţie care va fi decernată la cea de-a cincea ediţie a Lumiere Grand Film Festival (14-20 octombrie).

Quentin Tarantino va călca astfel pe urmele altor cineaşti de marcă recompensaţi cu acest trofeu la ediţiile anterioare ale festivalului – Clint Eastwood, Milos Forman, Gérard Depardieu şi Ken Loach, informează lefigaro.fr. Ceremonia va avea loc pe 18 octombrie, la Centre de Congrès din Lyon, în faţa a 3.000 de invitaţi, notează Mediafax.

Decernată de Bertrand Tavernier – preşedintele Institutului Lumière – şi Thierry Frémaux – delegat general al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes -, această recompensă este atribuită cineastului american „pentru ansamblul carierei sale, pentru simţul său strălucitor de cinefil, pentru omagiile aduse de filmele sale întregii mitologii a celei de-a şaptea arte (cineaşti, actriţe, actori, muzicieni etc.) şi pentru felul în care spune întotdeauna: «Trăiască cinema-ul!»“, se afirmă în comunicatul organizatorilor.

Cel mai mare succes de casă

Acest premiu onorific este acordat într-o perioadă în care Quentin Tarantino a cunoscut cel mare succes de casă din carieră, cu westernul spaghetti „Django dezlănţuit/ Django Unchained“, care a obţinut încasări de peste 420 de milioane de dolari pe plan mondial.

O carieră de excepție

În vârstă de 50 de ani, autor a opt lungmetraje, a 15 scenarii de film, episoade de televiziune şi câştigător al trofeului Palme d’Or de la Cannes cu filmul „Pulp Fiction“ din 1994, Quentin Tarantino a fost pe rând regizor, scenarist, producător şi chiar actor în filmele sale.

Opera sa cinematografică nu a încetat să entuziasmeze publicul şi criticii de film: „Profesioniştii crimei/Reservoir Dogs“, „Pulp Fiction“, „Jackie Brown“, cele două filme din seria „Kill Bill“, „Maşina morţii/Death Proof“, „Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds“ şi „Django dezlănţuit/Django Unchained“ au devenit filme de referinţă ale cinematografiei mondiale.

Foto credit: Jason Merritt, Getty Images, IMDB

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.