VIDEO Regizorul Cristian Mungiu, prezentat ca cerşetor de o televiziune din Franţa
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-regizorul-cristian-mungiu-prezentat-ca-cersetor-de-o-televiziune-din-franta/

Regizorii Cristian Mungiu şi Steven Spielberg au fost parodiaţi într-o emisiune de satiră cu marionete, „Les Guignols de l’Info”, difuzată de postul de televiziune francez Canal+, miercuri seară, scrie Digi24.

Un articol de Corina Vladov|16 mai 2013

Regizorii Cristian Mungiu şi Steven Spielberg au fost parodiaţi într-o emisiune de satiră cu marionete, „Les Guignols de l’Info”, difuzată de postul de televiziune francez Canal+, miercuri seară, scrie Digi24.

Cristian Mungiu face parte din juriul Festivalului de Film de la Cannes, care a debutat miercuri seară, pe Croazetă. Juriul acestui festival prestigios este prezidat de cineastul american Steven Spielberg.

Ediţia de miercuri seară a emisiunii de satiră cu marionete „Les Guignols de l’Info” a început printr-o serie de ironii la adresa fotbalistului englez David Beckham, a patronului arab al clubului de fotbal PSG, și a continuat, printre alții, cu George Clooney, Clint Eastwood şi Jack Nicholson.

În minutul șase a fost prezentată scena dedicată Festivalului de Film de la Cannes, în care Steven Spielberg este prezentat sosind pe Croazetă pe o bicicletă şi avându-l ca şofer pe extraterestrul E.T..

Tot în această scenă, Cristian Mungiu îi cere lui Spielberg o cameră de filmat, spunând că nu are bani să o cumpere. În plus, marioneta care îl reprezintă pe Mungiu spune că tatăl său este în închisoare, mama lui este bolnavă şi el trebuie să aibă grijă de un bebeluş.

În aceeași emisiune, în urmă cu câteva luni, a fost ironizat și „salutul românesc”: un presupus român stătea cu mâna întinsă în timp ce rostea „S’il vous plaît”.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.