VIDEO Sting şi-a adus hiturile la Bucureşti, în formula „Back to Bass“
http://www.ziarulmetropolis.ro/video-sting-si-a-adus-hiturile-la-bucuresti-in-formula-back-to-bass/

Cântăreţul britanic Sting a încheiat, miercuri seară, la Bucureşti turneul ,,Back to Bass”, sub un ,,cer cu nori, dar fără ploaie”, aşa cum o spune unul din cântecele sale.

Un articol de Andrada Văsii|1 August 2013

Cântăreţul britanic Sting a încheiat, miercuri seară, la București turneul „Back to Bass”, sub un „cer cu nori, dar fără ploaie“, aşa cum o spune unul din cântecele sale.

Îmbrăcat în pantaloni de piele mulați și cu un tricou de un alb impecabil, Sting a apărut pe scenă la 20.45, cu 15 minute înainte de ora așteptată de fani. Show-ul a început cu o precizie de ceas elvețian, cu „If I Ever Lose My Faith in You”, și a continuat cu hituri precum „Every Little Thing She Does is Magic”, „Fields of Gold” şi „Shape of My Heart”.

Aflat deja a patra oară la București, Sting i-a obișnuit pe fani cu multele sale fațete de artist. După ce în 2009 a venit în Capitală cu un proiect pe care numai un veteran al muzicii îl poate aduce – muzică elisabetană -, iar în 2011 a venit în Piața Constituției însoțit de o orchestră simfonică, de data aceasta, Sting a venit cu un bass și cu un grup de instrumentiști excepționali, care au demonstrat că hiturile pe care milioane de oameni le fredonează pot fi atât calde pentru public, cât și ofertante pentru artiști, chiar dacă este pentru a „n”-a oară când le cântă.

„Roxanne“ şi „Every breath you take“, în playlist

Doar Sting și ai săi instrumentiști ar fi putut trece atât de firesc de la amuzantul hit The Police „De Do Do Do, De Da Da Da” la improvizații ample cu pian și vioară electrică, la senzualul „Roxanne” – care nu a rămas pe piedestalul său de megahit și a fost, din nou, temă de improvizație în fața a câteva mii de fani -, precum şi la una din melodiile care au lăsat din nou spectatorii fără suflare – „Every Breath You Take”.

Ca de obicei, Sir Sting nu s-a ferit să fie „casual”. A vorbit în limba română, a strigat fanilor de jos „mai tare!”, a întrebat „ce faceți?” și a făcut în așa fel încât la concertul său să fie „Heavy Cloud No Rain” („Înnorat, dar fără ploaie”, n.r. ).

Ploaia pe care chemat-o de atâtea ori în versurile cântecelor sale a venit fix după ultima melodie de bis – „Fragile”, notează Mediafax.

Pe „Fragile”, Sting a făcut ce a făcut de altfel în cele două ore de concert – a arătat că a fi pe locul întâi în toate topurile muzicale nu înseamnă să îți pierzi „baza” și prospețimea. A început ultima melodie din concert cu un „1-2-3″, ca în prima zi de înregistrări din carieră, așa cum a tratat și piesele mari, ca pe niște jam session-uri dintr-un mic club.

Astfel, „Shape of My Heart”, „Englishman in New York”, „Desert Rose”, „Message in a Bottle” au devenit – asemenea suratelor lor din panteonul „Cântecele lui Sting pe care le recunoaște oricine”, pentru un timp, în mijlocul clădirilor de beton din București – noi și unice.

 

Foto credit: Sting (Facebook)

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

19
/03
/17

La Ateneul Român, la Sala Mare, duminică, 19 martie, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (1917 - 1950), va avea loc, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de Camerata Regală şi dirijat de maestrul Horia Andreescu.

18
/03
/17

În perioada 28 martie - 8 aprilie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a treia ediție a Festivalului “Hänsel și Gretel”, ce va cuprinde nu mai puțin de 40 de evenimente. În cele 12 zile de festival, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical și concerte lecție. Majoritatea reprezentațiilor programate sunt deja sold out.

17
/03
/17

JAZZ™ 2017 anunță încă o premieră pentru Timișoara: China Moses, artista americană care va umple de energie scena din Parcul Castelului. Reinventează vocal jazz-ul, rupe limitele și contrângerile, iar vocea ei transmite emoție, pasiune și profunzime, odată cu fiecare cuvânt.

14
/03
/17

Celebrul pianist Dan Grigore, artist singular, încadrat de celebra publicație Les grands pianistes du XX-ème siècle între 4 cele mai importante nume ale pianisticii pe care România le-a dat lumii, alături de Clara Haskil, Dinu Lipatti și Radu Lupu, va concerta la Sala Radio vineri, 17 martie 2017, în compania Orchestrei Naționale Radio.

13
/03
/17

Cu ocazia aniversării de 20 ani, Radio România Muzical organizează, în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, un recital susținut de pianista Luiza Borac, joi, 23 martie, de la ora 19.00. Recitalul este dedicat Centenarului Dinu Lipatti, în 19 martie împlinindu-se 100 ani de la nașterea acestui pianist-simbol pentru cultura românească, în același timp, și un compozitor inspirat.

13
/03
/17

Prima adaptare pentru operă a celebrului album rock "The Wall" al trupei britanice Pink Floyd a fost un mare succes sâmbătă la Montreal, unde a și încolțit ideea acestui concept în imaginația fondatorului formației, Roger Waters, în urmă cu 40 de ani. Basistul și creatorul Pink Floyd a fost aplaudat minute în șir în picioare.

09
/03
/17

Richard Clayderman a revenit în 2017 în România, într-un turneu organizat de Phoenix Entertainment. De Ziua Femeii, The Prince of Romance, cum este supranumit artistul francez Richard Clayderman, s-a aflat la Sala Palatului din București. Spectacolele din acest se desfășoară între 6 și 10 martie în Timișoara, Târgu-Mureș, București, Constanța și Galați.

08
/03
/17

În această seară specială, Orchestra de Cameră Radio și dirijorul Cristian Oroșanu sărbătoresc eternul feminin la Sala Radio, într-un concert special dedicat Zilei Femeii! Un mix de melancolie & acorduri ritmate, programul serii va debuta cu Adagio în sol minor pentru orchestră de coarde, de T. Albinoni și va continua, în prima parte, cu Arii și dansuri antice de O. Respighi.

08
/03
/17

Andra, Smiley, Direcția 5, Connect R și Pepe se numără printre artiștii care vor concerta, în această seară, în Piața Universității oferind astfel un mărțișor muzical femeilor, cu ocazia zilei de 8 Martie. De asemenea, Fotbaliștii echipei Dinamo vor sărbători Ziua Femeii, la Mega Mall, în cadrul unui eveniment dedicat doamnelor și domnișoarelor, în timp ce la sediul ICR (Aleea Alexandru nr. 38), grupul "I quattro alti" vor propune publicului stiluri muzicale diverse, de la clasic la modern sau rock.

Page 1 of 10012345...102030...Last »