VIDEO „Toată lumea din familia noastră” – nouă nominalizări la Premiile Gopo
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-toata-lumea-din-familia-noastra-noua-nominalizari-la-premiile-gopo/

Filmul „Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude, a fost nominalizat la nouă categorii ale Premiilor Gopo, cele care recompensează cele mai bune producţii româneşti din anul precedent. Pelicula concurează pentru trofeul acordat Celui mai bun film, iar Radu Jude este nominalizat la Cel mai bun regizor. Actorul Șerban Pavlu a fost […]

Un articol de Andrada Văsii|1 martie 2013

Filmul „Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude, a fost nominalizat la nouă categorii ale Premiilor Gopo, cele care recompensează cele mai bune producții românești din anul precedent. Pelicula concurează pentru trofeul acordat Celui mai bun film, iar Radu Jude este nominalizat la Cel mai bun regizor. Actorul Șerban Pavlu a fost remarcat de juriul Premiilor Gopo la categoria Cel mai bun actor în rol principal, iar Gabriel Spahiu – la Cel mai bun actor în rol secundar.

Două actrițe din film au fost nominalizate la Cea mai bună actriță în rol secundar: Mihaela Sîrbu și Tamara Buciuceanu-Botez. „Toată lumea din familia noastră” are și unul dintre cele mai bun scenarii dintre cele lansate pe ecrane în 2012, Radu Jude și Corina Sabău fiind votați la categoria Cel mai bun scenariu. Filmul intră, totodată, în cursă la Cel mai bun sunet – semnat de Simone Galavazi și Dana Bunescu – și Cele mai bune costume (Augustina Stanciu).

Toată lumea din familia noastră” tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sînt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pămînt. Filmul îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu şi Gabriel Spahiu, cu apariţia extraordinară a cunoscuţilor actori Tamara Buciuceanu-Botez,  Stela Popescu şi Alexandru Arşinel.

Filmul poate fi găsit pe DVD, în rețeaua Cărturești și la Librăria Anthony Frost din București, și poate fi comandat direct de la distribuitor pe [email protected]. DVD-ul include trailer-ul, galerie foto, scurtmetrajul „Alexandra” și mediumetrajul „Film pentru prieteni”, ambele regizate de Radu Jude.

Pelicula a fost proiectată în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Forum, și a avut premiera în cinematografele din România în luna aprilie 2012. „Toată lumea din familia noastră” a obținut, printre altele, Marele Premiu al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d’Or și Premiul pentru Cel mai bun actor la Namur IFF, Marele Premiu la CinEast IFF, Trofeul Festivalului Internațional de Film Anonimul, Premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF și Premiul pentru regie, plus Premiul Publicului la B-EST IFF. În octombrie 2012, a fost proiectat la cea de-a 56-a ediție a festivalului BFI Londra, iar noiembrie, la cea de-a 26-a ediție a AFI Fest, din Los Angeles.

Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor câştigătoare a numeroase premii, „Lampa cu căciulă” şi „Alexandra”. Lungmetrajul său de debut, „Cea mai fericită fată din lume”, a câştigat  premiul FIPRESCI la Sofia IFF şi IndieLisboa IFF, premiul Golden Tower – Palic European IFF şi Award Cine-Ecole – ACID Program Cannes şi a fost selecţionat în peste 60 de festivaluri de film.

„Toată lumea din familia noastră” a fost dezvoltat în cadrul CineLink, Festivalul de Film de la Sarajevo, şi CrossRoads, Co-Production Forum, organizat de Thessaloniki International Film Festival, iar la Sofia Meetings a fost premiat cu Best Pitch Award. Proiectul este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Eurimages, HBO România, Teleclub şi City Cinema. Filmul este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Circe Films (Olanda) şi Abis Studio (România).

 

 

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.