VIDEO Zece zile de concerte şi petreceri la Casa TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-zece-zile-de-concerte-si-petreceri-la-casa-tiff/

Casa TIFF va fi, pentru al doilea an, inima Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Între 31 mai şi 9 iunie, Casa TIFF (Str. Universităţii, nr. 6, Cluj-Napoca) va fi locul de întâlnire al invitaţilor, publicului, echipei şi gazda unor proiecţii, concerte şi petreceri de neuitat.

Un articol de Corina Vladov|24 mai 2013

Casa TIFF va fi, pentru al doilea an, inima Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Între 31 mai şi 9 iunie, Casa TIFF (Str. Universităţii, nr. 6, Cluj-Napoca) va fi locul de întâlnire al invitaţilor, publicului, echipei şi gazda unor proiecţii, concerte şi petreceri de neuitat.

Elena Mîndru Quintet
• Sâmbătă, 1 iunie, ora 22.00, Casa TIFF – terasă. Intrare: 10 lei
Elena Mîndru – voce; Lucian Nagy – saxofon; Albert Tajti – pian; Michael Acker – contrabas; Graţian Silaghi – tobe

Originară din Cluj-Napoca, Elena Mîndru a descoperit jazzul la vârsta de 15 ani, după ce a studiat vioara şi pianul. A absolvit Academia de Muzica „Gheorghe Dima“ din Cluj şi a participat la workshop-uri de jazz vocal organizate la Academia Regală de Muzică din Londra şi dirijate de experta Mary King. De-a lungul carierei sale, a cântat alături de nume mari ale jazzului, ca Sorin Romanescu, Lucian Nagy, Andrei Tudor, Patrice Rushen, Will Kennedy, Darius Brubeck, Alfredo Paixao, Hans Vrooman.

Cine-concert „Bagdad Fantaisie“
• Sâmbătă, 1 iunie, ora 18.00, Cinema Florin Piersic
• Duminică, 2 iunie, 22.00, Casa TIFF – terasă. În închiderea Zilelor Francofoniei la TIFF, prezentate de TV5 Monde şi Institutul Francez din Cluj. Intrare liberă

Muzică orchestrată de artistul Sami Pageaux-Waro pe imaginile filmului mut clasic Hoţul din Bagdad / The Thief of Bagdad (r. Raoul Walsh, 1924). Adaptare liberă după „O mie şi una de nopţi“, filmul spune povestea unui hoţ – interpretat de celebrul actor Douglas Fairbanks – care se îndrăgosteşte de frumoasa fiică a Califului din Bagdad.

În iunie 2008, a fost plasat în topul 10 American Film Institute al celor mai bune filme clasice fantasy americane. Filmul a fost editat, colorizat şi îmbogăţit grafic de către artista vizuală Gabrielle Manglou. Samy Pageaux-Waro, un artist din Insula Reunion, combină genuri şi instrumente diferite, de la kora, percuţie şi flaut la muzică electronică.

Patricia Kaas – Ma vie/ My Life
• Luni, 3 iunie, 21.30, Casa TIFF. Intrare liberă

Un documentar regizat de Horst Mühlenbeck despre una dintre cele mai de succes cântăreţe franceze.
Cu vocea ei inconfundabilă şi combinaţia specială de muzică pop, jazz şi chanson, a vândut peste 14 milioane de albume în întreaga lume. Pe 24 iunie, Patricia Kaas va susţine pentru prima dată un concert la Cluj-Napoca, la Sala Sporturilor.

Gilad Abro Trio
• Marţi, 4 iunie, 22.00, Casa TIFF – terasă. Intrare: 15 lei

Gilad Abro – contrabas; Omer Klein – pian; Amir Bresler – tobe
Muzicianul Gilad Abro, născut în Africa de Sud şi mutat în Israel, combină cu lejeritate stiluri şi genuri muzicale precum bebop şi hard bop, jazz, rock şi R&B, fusion, trance. A colaborat cu Johnny Griffin, Randy Barker, Slide Hampton, Larry Willis, Jimmy Cobb, Skazi, Micha Shitrit şi alţii. A câştigat de mai multe ori Musician of Excellence Grant/Award acordat de American-Israel Foundation şi a concertat în Marea Britanie, Japonia, Brazilia, SUA, Spania, Olanda, Italia, Franţa sau Mexic.

The Nuggers
• Miercuri, 5 iunie, 00.00, Club Casa TIFF
• 23.00 – petrecere „Lună Plină“, dedicată Festivalului de Film Horror & Fantastic de la Biertan
• Concertul şi petrecerea vor fi precedate de proiecţia filmelor selectate în Competiţia Locală TIFF 2013, care va începe la 21.30, pe terasa Casei TIFF

Andy ‘Sinboy’ Luke (bass, vocal); Phillip Hofer (chitară); Adrian Agheniţei (chitară); Anton Groves (tobe)
The Nuggers e o trupă de garage-rock formată din patru membri în Bucureşti, via UK. S-au format în 2010 şi au lansat un EP la Ghost Highway Records, în 2012, şi o piesă pe compilaţia Future Nuggets. Au mers prin toată ţara în turneu alături de Roy and the Devil’s Motorcycle (Voodoo Rhythm Records). Lucrează în prezent la primul lor album.
Intrare: gratis, pe baza biletului la filmul Doomsday Book, sau la preţul obişnuit de 10 lei

Ţapinarii
• Joi, 6 iunie, 22.00, Casa TIFF – terasă. Intrare: 10 lei

O formaţie de folk alternativ „ce prezintă viaţa de cuplu, şi nu numai, într-un mod realist, ironic şi autoironic“. S-au format în 2001 şi au editat până acum 9 discuri. Au susţinut peste 400 de concerte live în ţară şi au fost invitaţi în recital la festivaluri autohtone importante.

Luiza Zan & Dan Byron- Live Acoustic Duo
• Vineri, 7 iunie, 22.00, Casa TIFF – terasă. Intrare: 10 lei

Iubitorii de jazz vor avea ocazia să o asculte pe artista nominalizată la categoria „Muzicianul anului“ la cea mai recentă ediţie a Galei Premiilor de Jazz, alături de Dan Byron, solistul trupei de rock alternativ Byron. Acesta a cântat în formaţii precum Agathodaimon, Kumm sau Urma. Cei doi propun un duo acustic inedit, cu voce şi chitară.

Autumn Hotel
• Sâmbătă, 8 iunie, 22.00, Casa TIFF. Intrare: 10 lei

Autumn Hotel este proiectul muzical iniţiat în 2010 de Nick Făgădar (voce, chitară – Luna Amară) împreună cu Domi (tobe, Urma), Andras (keyboards, Kumm), Oigăn (chitară, Kumm), Sorin (bas, Luna Amară) ş.a. Formula în care a fost înregistrat albumul „Autumn Hotel“ îi mai include şi pe Dan Vaida (bas Sfântu’ Aşteaptă), Andrei Roşulescu (chitară, Seven) şi Adrian „OQ“ Neagoe (chitară, Masterpiece).

„Autumn Hotel“ conţine 12 piese originale şi un remix, scrise de Nick Făgădar şi apoi orchestrate, interpretate şi înregistrate împreună cu invitaţii. De la pop-rock la grunge, de la alternative înspre progressive, Autumn Hotel sună curat, intens, introspectiv pe alocuri, iar alteori simplu, direct.

Biletele s-au pus în vânzare, începând din 24 mai, pe www.biletmaster.ro.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?