Viitorul este feminin! – Platforma Internațională de Teatru București
https://www.ziarulmetropolis.ro/viitorul-este-feminin-platforma-internationala-de-teatru-bucuresti/

Ziua de joi, 13 noiembrie, marchează startul Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti, care, la prima sa ediţie, atinge un subiect pe cât de intens dezbătut, pe atât de sensibil: feminismul.

Un articol de Petre Ivan|12 noiembrie 2014

Viitorul este feminin!  / Timp de 4 zile, la Hanul Gabroveni și Sala ARCUB, punctele de vedere feminine vor fi la ele acasă în cadrul Platformei Internaționale de Teatru București #1.

Evenimentul, produs de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în parteneriat cu British Council și Institutul Polonez și cu sprijinul Ibsen Scholarship, va găzdui o selecție impresionantă de spectacole de teatru de neratat: Major Tom (Marea Britanie), The Tin Ring (Marea Britanie), Dress with a Hole (Polonia) și Long Distance Affair (SUA) – teatru via Skype, în premieră în România.

Alături de spectacolele cuprinse în programul Platformei Internaționale de Teatru București, vor avea loc și evenimente la care publicul are acces gratuit: dezbaterea „Feminism sau feminitate? Statutul femeii pe scena românească de azi‟, proiecția filmului MissRepresentation și Castingul Național Ibsen – prima fază a proiectului Surorile Heddei. Susținerea femeilor artist în teatrul din România și Estul Europei.

Mai multe detalii despre programul evenimentului sunt disponibile pe www.arcub.ro.

Biletele au preț unic – 25 lei – și sunt disponibile la Casa de bilete ARCUB, din Str. Batiște nr.14.

Foto: Viitorul este feminin – arcub.ro.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

22
/01
/24

Un spectacol-coupé, cu o durată de două ore, vă aşteaptă în penultima zi a lunii la Sala Media a TNB, ca să ne amintim de cel mai mare dramaturg al românilor, Ion Luca Caragiale, născut pe 30 ianuarie 1852: Caragiale altfel & Moftul român.

19
/01
/24

Acum un an, George Banu mai avea de trăit doar două zile. A murit pe 21 ianuarie 2023, la Paris, iar dispariția lui a însemnat sfârșitul unei lumi. O lume nu așa „perfectă” cum se dorește cea pe care o trăim, dar o lume frumoasă, în care se respira la alte înălțimi.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

19
/01
/24

Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului Oedip de Robert Icke, după Sofocle, traducere Irina Velcescu, în regia lui Andrei Șerban, regizor asociat Dana Dima și scenografia Carmencita Brojboiu.

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.