Viorica Cortez, gală la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/viorica-cortez-gala-la-sala-radio/

Supranumită „Carmen a secolului XX”, VIORICA CORTEZ, una dintre cele mai aplaudate voci lirice feminine din toate timpurile,  va cânta la Sala Radio într-o gală extraordinară care îi este dedicată.

Un articol de Liliana Matei|7 octombrie 2014

Gala Aniversară „Viorica Cortez şi prietenii” marchează împlinirea a 50 de ani de când artista a cucerit laurii Concursului Internaţional de Canto de la Toulouse, moment de început al unei frumoase cariere internaţionale.

Vineri, 10 octombrie (19.00), alături de celebra mezzosoprană vor evolua patru artişti români de asemenea cu o impresionantă carieră peste hotare: soprana Leontina Văduva, tenorul Călin Brătescu, baritonul Florin Estefan şi violonistul Remus Azoiţei. Programul galei reuneşte arii celebre din opere semnate de mari compozitori ca Saint-Saens, Verdi, Puccini, Massenet, Rossini, Ceaikovski ş.a. Întregul eveniment prezentat de Orchestra Naţională Radio se va desfăşura sub bagheta dirijorului principal al ansamblului: Tiberiu Soare.
Gala dedicată celebrei soprane este organizată de Radio România şi Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură, prezentator şi coordonator artistic al evenimentului fiind jurnalistul şi realizatorul Marius Constantinescu. Partenerii galei sunt CreArt – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, Kaufland România, Floria.ro. Evenimentul se desfăşoară sub patronajul Ambasadei Italiei în România.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Scala din Milano, Metropolitan Opera – New York, Staatsoper Viena, Arenele din Verona, Gran Teatre del Liceu – Barcelona, Opera din Paris, absolut toate teatrele lirice importante din lume sunt locuri unde mezzosoprana VIORICA CORTEZ, care debutase la vârsta de doar 17 ani la Iaşi, a scris pagini de istorie cu roluri principale interpretate magistral.

Viorica Cortez (1)

În anii ’70, cariera extrem de intensă a artistei care a părăsit România pentru a-şi putea construi un drum artistic inegalabil, însemna Dalila (Samson şi Dalila) la Paris într-o zi, pentru ca în ziua următoare să devină Azucena (Il Trovatore) la Milano şi apoi Giulietta (Povestirile lui Hoffmann) la Chicago, săptămâna următoare.

De la mijlocul anilor ’80, Viorica Cortez a ales să interpreteze roluri de compoziţie complexe, de maturitate, adaptate momentului carierei sale, talentul său dramatic extraordinar şi bogăţia vocii dând naştere unor partituri interpretate de o manieră cu totul specială.

Pe lângă faptul că este una dintre cele mai mari voci lirice care au existat vreodată, Viorica Cortez se bucură astăzi şi de titlul de una dintre cele mai longevive mezzosoprane.

TIBERIU SOARE, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români ai momentului, îşi desfăşoară activitatea de dirijor din anul 1999, lucrează alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară, participă la turnee şi este invitat alături de prestigioase ansambluri din străinătate.
Începând din anul 2012, Tiberiu Soare este dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul evenimentelor în aer liber sau turneelor internaţionale. În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu. A urmat o serie de apariţii alături de Südwestfälischen Philharmonie în sala Filarmonicii din Essen (Germania) şi alături de Filarmonica „George Enescu” la Muscat, capitala Sultanatului Oman.

Printre recentele sale succese internaţionale se numără şi concertul dirijat în mai 2013, eveniment desfăşurat cu participarea Angelei Gheorghiu şi a tenorului Teodor Ilincăi la Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra). Tiberiu Soare a dirijat în toamna anului 2013 trei concerte în străinătate, alături de soprana Angela Gheorghiu: Praga (Sala Smetana), Munchen (Filarmonica din Munchen) şi Paris (Opera Royal – Palatul Versailles). La finalul lunii iulie 2014, a fost de asemenea aplaudat în Germania, unde a dirijat Hof Symphoniker Orchester într-o gală de operă al cărei principal invitat a fost Angela Gheorghiu. Evenimentul a avut loc la Regensburg (Bavaria, Germania), în cadrul unui festival anual – Schlossfestspiele (Festivalul de la Castel).

LEONTINA VĂDUVA a debutat la Théâtre du Capitole din Toulouse cu rolul Manon din opera cu acelaşi nume de Massenet, succes urmat de numeroase solicitări pe scene lirice importante, la festivaluri internaţionale dintre cele mai cunoscute, alături de artişti de renume. A fost aplaudată la Paris (Opera din Paris, Châtelet, Opera Comică, Théâtre des Champs Elysées, Sala Gaveau), Londra (Covent Garden), Scala din Milano, Viena (Staatsoper), New York (Metropolitan), precum şi pe scenele teatrelor lirice de la Florenţa, Genova, Torino, München, Berlin, Köln, Leipzig, Hamburg, Barcelona, Madrid, Bilbao, Los Angeles, San Francisco, Buenos Aires, Tokyo, Osaka etc. A fost distinsă cu Premiul de Operă Laurence Olivier, fiind adesea invitată să cânte la Royal Opera House -Covent Garden. În anul 2000, soprana a cântat la Metropolitan Opera  – New York o serie de şase spectacole cu La Bohème, interpretând rolul principal feminin, Mimi.

Tenorul CĂLIN BRĂTESCU a fost recent aplaudat pe scene importante din lume, ca Opera din Frankfurt, Opera din Paris, Opera din Hamburg, teatrele lirice din Liège sau Köln, construindu-şi o frumoasă carieră internaţională. Colaborează de asemenea cu teatrele lirice sau filarmonicile din ţară şi a participat la turnee internaţionale în ţări ca Italia, Spania, Austria, Germania, Olanda, Elveţia.
A fost distins cu importante premii ca Premiul Ludovic Spiess în anul 2003, Premiul Fundaţiei Darclée la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, Brăila, în acelaşi an. În 2004, a obţinut Marele Premiu al Concursului Internaţional pentru Cântăreţi de Operă „Citta di Alcamo”, Italia.

Baritonul FLORIN ESTEFAN a fost aplaudat pe multe scene din România şi din străinătate, în ţări ca Grecia, Austria, Cehia, Japonia, S.U.A, Australia, Marea Britanie ş.a. Repertoriul său liric este unul variat şi cuprinde roluri în opere precum Don Giovanni (Don Giovanni) – Mozart, Le Nozze di Figaro (Contele Almaviva şi Figaro) – Mozart, Lucia di Lammermoor (Enrico) – Donizetti, Don Pasquale (Malatesta) – Donizetti, L’Elisir d’Amore (Belcore) – Donizetti, Il Barbiere di Sevilla (Figaro) – Rossini, La Bohème (Marcello) – Puccini, Madama Butterfly (Sharpless) – Puccini, La Traviata (Germont) – Verdi ş,a. Florin Estefan a absolvit în 2007 studiile de specialitate la Cardiff International Academy of Voice şi a participat apoi la numeroase ateliere de perfecţionare, cu nume importante ale artei lirice internaţionale, ca: Dennis  O’Neill, Ileana Cotrubaş, Dame Ann Murray, Dame Kiri Te Kanawa.

După absolvirea Conservatorului din Bucureşti şi obţinerea unei burse de studii la renumita Juilliard School din New York, violonistul REMUS AZOIŢEI şi-a început o frumoasă carieră internaţională, fiind aplaudat în săli prestigioase cum ar fi Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot – Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall în Londra, Teatro La Fenice – Veneţia, Auditorio Nacional – Madrid sau Konzerthaus Viena, apărând de asemenea în festivalurile muzicale de la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg şi Santander. Remus Azoiţei a fost solist al unor ansambluri de prestigiu precum Berlin Kammer Orchestre, Orchestre Nationale de Belgique la Bruxelles sau Orchestre Philarmonique de Radio France la Bucureşti etc.
În 2001, Remus Azoiţei a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie a Academiei. În 2007, el a pus bazele Societăţii Enescu din Londra, fiind unul dintre membrii fondatori, precum şi directorul său artistic, poziţie pe care o ocupă şi în prezent. Remus Azoiţei cântă la o vioară Gagliano din anul 1753, aparţinând colecţiei Academiei Regale de Muzică din Londra.

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

24
/07
/18

Ediţia 2018 a Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite la Brăila între 30 iulie şi 5 august de soprana Mariana Nicolesco, în cadrul Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, așezate sub Înaltul Patronaj UNESCO, reunind un număr record de aproape 100 de tinere talente din mai multe ţări, are dubla semnificaţie de-a celebra Centenarul Marii Uniri şi totodată cei 650 de ani de atestare documentară a Brăilei. Şi o a treia: comemorarea unuia dintre geniile creaţiei muzicale, Gioachino Rossini, la 150 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

20
/07
/18

După un prim weekend de spectacole cu un număr record de participanți, Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! (13 iulie - 5 august) continuă cu noi producții internaționale programate în perioada 21-22 iulie, în puncte centrale din oraș.

16
/07
/18

„Martha Graham”, cea mai cunoscută companie americană de dans, vine la  Întâlnirile JTI! În cadrul celei de-a nouăsprezecea ediții a „Întâlnirilor JTI”, „Martha Graham Dance Company” va prezenta, pe 19 septembrie, ora 20:00, la Teatrul Național București, cinci momente coregrafice: Lunca întunecată (Dark Meadow), Extaz (Ekstasis), Lamentație – Variațiuni (Lamentation - Variations), Cursa în labirint (Errand into the maze) și Ținutul împădurit (Woodland).

10
/07
/18

Chiar dacă “Zbornaia” lui Putin a ratat, la mustață, semifinalele Cupei Mondiale organizate pe teren propriu, viața la Moscova continuă să se desfășoare în ritm normal, "departe de 'Zgomotul și Furia' lumii dezlănțuite", ori de știrile londoneze despre agentul neurotoxic Novichok.

10
/07
/18

Trei muzicieni în plină ascensiune pe scenele internaționale, laureați ai competiției din 2014 – violonistul Ștefan Tarara, pianistul Josu de Solaun și violoncelista Eun-Sun Hong – ­­deschid ediția 2018 a Concursului Internațional „George Enescu” cu un Concert de Gală sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea. Prețurile biletelor sunt între 55 și 45 de lei.

10
/07
/18

Joi, 12 iulie, începe Gărâna Jazz Festival, ediția cu numărul 22 – un festival iubit pentru starea de spirit la care contribuie, deopotrivă, muzica, peisajul splendid, gastronomia și farmecul satului bănățean.

07
/07
/18

A șaptea ediție Bucharest Jazz Festival se va încheia duminică, 8 iulie. Scena principală a festivalului din Piața George Enescu prezintă nume noi ale jazzului local și internațional și artiști de Grammy din America, Europa, America de Sud și Asia.

06
/07
/18

Louis Armstrong, în anul 1961, cântându-i soției sale, Lucille Wilson*, în fața Piramidei lui Keops, una din Cele 7 Minuni ale Lumii. Louis Armstrong s-a stins din viață acum 47 de ani, într-o zi de 6 iulie.

04
/07
/18

Noul documentar „Maria By Callas” aduce pe marile ecrane povestea vieții faimosei cântărețe de operă la patru decenii de la moartea sa. Fiind vorba despre debutul său ca regizor, Tom Volf s-a folosit de interviuri, fotografii și scrisori care i-au aparținut lui Callas pentru a-i reconstitui povestea de viață. Documentarul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Roma, ajungând și la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

02
/07
/18

Finalul lunii iunie a adus în Bucureștiul torid două zile de festival în care muzica contemporană a răsunat din Aula Muzeului „George Enescu”. Desfășurat în perioada 18-19 iunie 2018, festivalul CIMRO DAYS a propus publicul bucureștean o întâlnire cu noile creații și noii creatori români.

29
/06
/18

Aceasta este fenomenala prestație a australianului Christian Li, câștigătorul premiului întâi la Menuhin Competition 2018. Micuțul australian în vârstă de zece ani a împărțit prima poziție a prestigioasei competiții muzicale rezervată juniorilor (și găzduită de Geneva) cu Chloe Chua din Singapore.