Vlad Ivanov, la Nocturne (TVR 1, ora 24.00), în această noapte
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-ivanov-la-nocturne-tvr-1-ora-24-00-in-aceasta-noapte/

„Pe mine mă cheamă Vladimir, de fapt. Dar, la începuturi, numele meu n-a încăput întreg pe un anumit afiş şi astfel am rămas Vlad Ivanov”, mărturiseşte actorul Vlad Ivanov, invitatul Marinei Constantinescu la ediţia de astăzi a Nocturnelor.

Un articol de Petre Ivan|14 aprilie 2014

Actorul Vlad Ivanov rememorează în emisiunea realizatoarei Marina Constantinescu emoţiile trăite în momentele decernării Palme D’Or de la Cannes, povesteşte despre cât de serios munceşte în această meserie, despre oamenii pe care a avut şansa să îi cunoască şi care l-au învăţat respectul pentru actorie.

Când pelicula „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, în care l-a interpretat pe doctorul Bebe, a câştigat Palme D’or la Cannes, Vlad Ivanov urmărea decernarea în direct, din cabina maşiniştilor de la teatru. Şi astăzi retrăieşte emoţiile acelor momente, unice pentru o ţară întreagă.

„Pe mine mă cheamă Vladimir, de fapt. Dar, la începuturi, numele meu n-a încăput întreg pe un anumit afiş şi astfel am rămas Vlad Ivanov,” spune Ivanov zâmbind.

„Munca ce m-a adus până aici a fost enormă. Din respect de sine, nu pot lăsa pe nimeni să calce în picioare acea muncă, pentru că eu ştiu că am dus-o senin şi cu fruntea sus”, continuă actorul.

Tocmai de aceea, apreciază marile întâlniri, printre care şi aceea cu Sanda Manu: „Am avut marea şansă s-o am ca profesoară pe doamna Sanda Manu. Ea mi-a insuflat respectul pentru meserie şi pentru munca pe care trebuie s-o faci ca să ajungi într-un anume punct.”

Conştient de valoarea sa, dar nu fără modestie şi bun-simţ, Vlad Ivanov a avut curajul de a refuza un premiu oferit de UNITER.

Marina Constantinescu explică motivele: „M-a impresionat când te-ai delimitat de Premiile UNITER, atunci când ai fost nominalizat pentru rol secundar. Tu ai spus că acela nu e rol secundar.”

Despre „încercările” actoriei, tot Ivanov îşi aminteşte „Să joc în Concertul (regia Radu Mihăileanu) a fost o provocare pentru mine. A trebuit să învăţ să cânt la violoncel. Şi nu orice… Bach!”.

Alte feţe ale lui Vlad Ivanov veţi descoperi luni seară, de la 24.00. TVR 1, TVR HD şi TVR+. De curând, puteţi urmări Nocturne pe telefonul şi pe tabletă.

Despre Nocturne

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1.

Vlad Ivanov

„Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile.” – Marina Constantinescu.

Foto cu Vlad Ivanov şi Marina Constantinescu – TVR

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.