Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul românesc ”Octav”
https://www.ziarulmetropolis.ro/vladimir-cosma-a-compus-muzica-pentru-filmul-romanesc-octav/

La finele anului 2016, Franţa îşi arăta gratitudinea faţă de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic. Peste 3.500 de persoane au aplaudat, în picioare, la finalul concertului triumfal al compozitorului român, aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, prin care acesta aniversa, la Palatul Congreselor din Paris, 50 de ani de activitate artistică de succes.

Un articol de Petre Ivan|19 iulie 2017

În același an, Vladimir Cosma – cel mai renumit compozitor român de muzică de film -, cel care a pus pe note muzicale trăirile a numeroși mari actori europeni în peste 400 de partituri pentru producții cinematografice și seriale TV, a compus coloana sonoră a filmului românesc ”Octav”, ce va avea Premiera de Gală în această toamnă pe 4 octombrie, la Sala Palatului.

În Octav muzica are o importanță foarte mare, pentru ca este un film despre amintiri, despre trecut, iar muzica poate să exprime sentimente precum dorul, nostalgia, veselia regăsirii unui prieten, pe care doar imaginea singură nu le poate oferi. – Vladimir Cosma.

Prea puțin cunoscut publicului român, Vladimir Cosma a avut un destin excepțional în spațiul european și internațional, cu preponderență în cel francez. Născut în București, Vladimir a crescut într-o familie de artiști muzicieni care i-au insuflat încă de tânăr pasiunea pentru muzică și i-au cultivat sensibilitatea pentru artă și frumos.

A studiat muzica la Paris cu Nadia Boulanger și la Conservatorul National Superior de Muzica din capitala franceză, iar din acest amestec cultural, făurit inițial în creuzetul familiei, s-au născut partituri de care ulterior marii regizori s-au îndrăgostit în mod irecuperabil.

In 1968, Yves Robert i-a încredințat prima sa lucrare de muzică de film pentru pelicula „Alexandre le Bienheureux”, succes confirmat și consolidat în 1972 cu muzica din comedia „Le Grand Blond avec une chausseure noire”.

Într-un interviu acordat publicației „Le Monde”, compozitorul român explica îmbinarea dintre note și actorie, accentuând modul cum această îngemănare ajunge la public într-un mod cât mai intim și constructiv:

Alegerea mea a fost să nu fac o muzică prea descriptivă. Vreau să subliniez culoarea filmului, nu să accentuez ceea ce se vede în imagine. Muzica este un cameleon. Ea este cea care preia culoarea imaginii, mai degrabă decât invers. Dacă, pe o scenă de dragoste, pui un andante dintr-un concert de Mozart, muzica devine romantică, în timp ce, într-un film de Hitchcock, cu un asasin care se apropie să omoare personajul, această muzică foarte dulce și lentă devine vicioasă – Vladimir Cosma.

Interesul artistic al compozitorului se extinde și în creații de muzică clasică, lucrări pentru cor și orchestră, concerte pentru vioară, trompetă, violoncel,

Marcel Iureș și Victor Rebengiuc

mandolină, muzică de cameră și o opera, „Marius et Fanny”, după Marcel Pagnol, prezentată în premieră de Roberto Alagna și Angela Gheorghiu.

Pentru creațiile sale artistice, Vladimir Cosma a fost onorat cu două Premii César, pentru cea mai bună muzică de film („Diva” – 1982, „Le Bal” – 1984), alte distincții prestigioase precum și numeroase discuri de aur și de platină în toată lumea.

Filmul Octav, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, descrie o poveste care celebrează viața și aduce omagii purității copilăriei, prieteniei, dragostei și nostalgiei dulce-amăruie. Din distribuția filmului fac parte nume importante ale cinematografiei românești: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu și mulți alții.

Filmul va avea lansarea oficială în cinematografe pe data de 6 octombrie 2017.

Foto: Vladimir Cosma, Octav – Oblique Media Film

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.