Vladimir Nabokov sau Herta Müller? Care este cartea sfârșitului de an?
http://www.ziarulmetropolis.ro/vladimir-nabokov-sau-herta-muller-care-este-cartea-sfarsitului-de-an/

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii.

Un articol de Monica Andronescu|28 Decembrie 2016

Vladimir Nabokov și Herta Müller. Cel dintâi, născut la Sankt Petersburg, în Rusia, în ultimul an al secolului al XIX-lea, într-o familie cu blazon, care avea să emigreze în timpul revoluției bolșevice, își va încheia studiile la Cambridge, va locui apoi o vreme la Berlin, de acolo la Paris și în cele din urmă în Statele Unite, unde va cunoaște gloria și decăderea… și va muri la Montreux, în Elveția, unde se va stabili pentru ultimele aproape două decenii de viață. De partea cealaltă, Herta Müller, o scriitoare născută la Nițchidorf, în zona Timișoarei, într-o familie de șvabi bănățeni, cu un tată care a luptat în al Doilea Război Mondial, iar după venirea comuniștilor la putere a fost expropriat, și o mamă care a cunoscut experiența lagărului de muncă forțată undeva în Ucraina, unde a stat cinci ani. La sfârșitul anilor ’80, Herta Müller a emigrat în Germania, după îndelungi și chinuitoare persecuții ale comuniștilor. El, un scriitor care a marcat profund literatura secolului 20, fără să primească însă vreodată un Nobel. Ea, o scriitoare interesantă, cu o literatură marcată de istoria secolului 20, laureata Premiului Nobel pentru literatrură în 2009. Două volume profund autobiografice, publicate la două edituri importante, s-au duelat la ediția din 2016 a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus, acesta fiind și duelul finalului de an la rubrica noastră din Ziarul Metropolis.

Vladimir și Vera, povestea unei iubiri de-o viață

„Scrisori către Vera” de Vladimir Nabokov, volum publicat la Editura Polirom, în traducerea semnată de Veronica D. Niculescu, și „Patria mea era un sâmbure de măr”, de Herta Müller (o discuție cu Angelika Klammer), tipărită la Humanitas Fiction, în traducerea lui Alexandru Al. Șahighian, sunt cele două cărți care se întâlnesc la „Dulelul cărților” în ultimele zile ale anului 2016. Așadar, două volume care dezvăluie fragmente importante din existența a doi scriitori profund diferiți, ale căror vieți bat literatura sau, mai degrabă, se confundă cu ea.

vladimir-nabokov__scrisori-catre-vera__973-46-6067-4-785334326812Amplu, plin de substanță, conținând o mulțime de note explicative și anexe, „Scrisori către Vera” apărut la Polirom, care conține scrisorile din volumul editat de Brian Boyd, este, cu siguranță, una dintre cele mai importante apariții editoriale ale sfârșitului de an. Din vara lui 1923, 26 iulie, de când datează prima scrisoare, și până în primăvara lui 1976, cu un an înaintea morții lui, când e datată ultima scrisoare, Vladimir Nabokov conturează un univers personal fascinant, o istorie a lumii și a propriilor iubiri, o mini-istorie a propriei literaturi, într-un mod frapant de inocent pe alocuri. Cititotul poate descoperi astfel o sensibilitate pe care adresarea către femeia iubită i-o modelează altfel decât dacă totul ar fi fost scris într-un jurnal, un fel de a-i vorbi celuilalt despre propria percepție a lumii, un fel de intimitate absurd de curajoasă, dusă la extrem, un fel de a lumina lucrurile, străzile, obiectele, aerul, dintr-o perspectivă care să-i permită „celuilalt” accesul nelimitat la propria ființă.

În scrisorile lui Nabokov te poți cufunda cu aceeași plăcere la orice pagină, în orice an, în orice moment, la întâmplare: „Draga mea (…) Azi am văzut pe lac un rățoi cu un cap castaniu, care înota ținându-și puiul în spate – și l-am invidiat. Am văzut – și auzit – un grup de ruși, dintre care o femeie era, la drept vorbind, o nemțoaică grasă, cu o pronunție pe măsură, astfel încât, atunci când soțul ei a întrebat-o: „Pupușa, pe ce șezi tu acolo?”, ea i-a răspuns: „Pe fundul meu”. Sau: „Vrei să știi ce priveliște am de la fereastră, dacă tot îți place zăpada? Păi uite: albul întins al Moldovei, iar de-a lungul acestui alb, siluete mici și negre de oameni care traversează de pe un mal pe celălalt, ca notele muzicale, de pildă, silueta unui bărbat care trage după el un Re diez: o sanie.”

Scrisorile încep, deci, la foarte puțin timp după ce Vladimir o cunoaște pe Vera, cea care avea să fie femeia vieții lui, în mai 1923, la un bal caritabil al emigranților în Berlin. Și curând, foarte curând, avea să-i scrie aceste cuvinte, una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste din istoria lumii: „Da, am nevoie de tine, basmul meu. Fiindcă tu ești singura cu care pot să vorbesc despre nuanța unui nor, despre cântecul unui gând – și despre cum, când am ieșit astăzi la muncă și am privit în față o floarea soarelui înaltă, ea mi-a zâmbit din toate semințele.” Ca un poem de iubire, fiecare dintre scrisori conține apelative dintre cele mai înflăcărate, ca și cum iubirea i-ar crește din propriile cuvinte – și într-adevăr, acesta e gustul pe care-l lasă scrisorile în final, că Nabokov și-a folosit cuvintele, probabil inconștient, ca pe un superb afrodiziac. Iubirea lor se hrănește din ele și, chiar dacă scrisorile ei lipsesc, distruse pare-se de mâna ei, paginile neobosite scrise de el în peste jumătate de secol păstrează frumusețea unei iubiri, cu toate onduleurile ei firești, trecând de la înflăcărarea îndrăgostirii către iubirea fermă și matură pentru această femeie care nu i-a fost doar soție, ci și secretară, șofer personal, dactilografă, ba chiar și bodyguard în perioada în care soțul ei devenise în America, după publicarea „Lolitei”, cel mai scandalos (și celebru) scriitor, iar ea purta în permanență un mic pistol în poșetă, ca să-l păzească de cine știe ce asasinat… Scrisorile înregistrează ca un seismograf subtil toate schimbările prin care trece lumea în secolul 20, dar păstrând în permanență o doză de lumină și de frumusețe, ca și cum în permanență și-ar propune să-i arate „cititoarei” lui farmecul teribil, crud și amar al lumii și al existenței.

Singurătatea Hertei Müller

De partea cealaltă, volumul „Patria mea era un sâmbure de măr” propune un cu totul alt tip de discurs. Rezumând literatura Hertei Müller, dialogul scriitoarei cu Angelika Klammer este o privire retrospectivă, din inima copilăriei petrecute într-un sat din Banat, cu „uriașe câmpuri de porumb socialiste”, cu o lume tradițională azi dispărută.

hertaAsupra ei Herta Müller propune o privire cu totul antiidilică, rece, crispată, acidă: revizitează un univers ostil, din care nu dorește decât să evadeze, cu o natură percepută ca un supliciu fizic, cu oameni insensibili, cu vieți triste și îngropate, cu forme acute de violență, cu pedepse corporale traumatizante. Într-un sat pierdut pe hartă, începe istoria unei fetițe al cărei univers interior nu-l intuiește nimeni, un univers care crește periculos de mult, ia forme nebănuite, în timpul chinuitoarelor zile de mers cu vaca la păscut, în timpul acelor ore în care așteaptă bătăile administrate de o mamă cu sufletul mult prea uscat și întărit de lagărul din Ucraina, în timpul acelor minute în care, îmbrăcată cât de frumos poate, așteaptă să treacă trenul în care întrezărește posibilitatea unei alte vieți, a unui altfel și a unui altceva. „Eram foarte tristă când eram copil, fiindcă eram prea mult timp singură, fiindcă și în casă trebuia să lucrez mult, de pildă să spăl geamurile. Erau vreo sută de geamuri, ferestre duble cu trei aripi, până ce le terminam trecuse ziua întreagă. (…) Așa era cu educația asta, trebuia să-nvăț spălatul geamurilor pe toată viața. De-atunci n-am mai spălat niciodată geamuri.” Se simte în fiecare dintre cuvintele ei un soi de distanțare neîmpăcată încă, o nevoie de a acuza chiar prin simplul act de a răsuci cuțitul în răni care – e evident – nu se vor vindeca niciodată. „Primeam zilnic porția mea de bătaie, cum s-ar zice pentru totul și pentru nimic. (…) Bătaia mi-era administrată când cu mâna, când cu cârpa de șters vase, cu linguroiul sau cu mătura. (…) În furia ei, mama țipa că-i păcat de fiecare lovitură care a dat greș. Important pentru ea era să nimerească la țintă, motive se găseau mereu. Iar eu ajunsesem atât de apatică, de nici nu-mi mai dădeam silința să mă comport în așa fel încât să nu fiu pedepsită.”

Nimic din farmecul consacrat al familiei tradiționale, al vieții la țară, al țăranului simplu, cu o existență simplă și armonioasă. În literatura – ca și în acest volum de memorialistică – Hertei Müller se simte doar încrâncenarea, o încrâncenare din care i s-a născut propriul stil care, iată, i-a adus Nobelul… Un fel de ură mocnită care arde încă, la adresa anilor din care timpul n-a distilat decât suferința și absurdul, a acelor ani de singurătate absolută, în care orice de pe pământ și din cer îi era ostil. Nicio rază de lumină nu răzbate din copilăria povestită, care e tenebroasă și înspăimântătoare, lipsită total de căldură și tandrețe și urmată de o existență la fel de întunecată în anii tinereții, când din singurătatea lumii murdare și sărace de la sat avea să treacă în singurătatea de la oraș, unde avea să se confrunte direct cu Securitatea.

Vânătoarea cumplită a Securității, beciurile, interogatoriile nenumărate, privațiunile, nedreptățile, momentul când e dată afară din biroul de la fabrică și ajunge să stea pe scări, pe o batistă, pentru că nu mai are alt loc, blana de vulpe tăiată, încălcarea flagrantă a oricărei urme de intimitate, lumea gri închis, lipsa totală a oricărei bucurii, lipsa totală a oricărei urme de libertate, înjosirea zilnică, înfometarea, urâtul, urâtul, urâtul… sunt coordonatele unei lumi în care Herta Müller intră odată cu plecarea ei din satul din Banat. Neputând să se desprindă de această apăsătoare biografie, o transpune în toată literatura ei, iar volumul de față, publicat în această toamnă la Humanitas Fiction, este, în fond, un excelent studiu condensat al unei existențe care se confundă cu o formă de ficțiune foarte personală. Scriitura ei devine un act de rezistență la viață, la negrul din jur, devine o formă de exorcizare și de supraviețuire, cartea de față constituind o interesantă dovadă a faptului că viața ei este, de fapt, opera ei…

Decizia

Ceea ce-i lipsește însă volumului „Patria mea era un sâmbure de măr” – deși îi aparține unei scriitoare premiate cu Nobelul pentru literatură, așa cum și este marketată cartea – în comparație cu „Scrisorile către Vera”, este anvergura… Anvergura intelectuală, umană și literară. Extraordinara deschidere a scrisorilor lui Nabokov este greu de egalat de vreo altă scriere similară a secolului 20, acea extraordinara capacitate de înțelegere și de re-creare a lumii pe care pare că i-o dăruiește Verei ca pe o miniatură delicată, în care se luminează pe rând diverse detalii cuceritoare… Privirea monocordă a Hertei Müller rivalizează cu greu cu această minunată desfășurare de culori pe care o oferă „jurnalul indirect” al lui Nabokov.

Prin urmare, pentru această excelentă formă de a surprinde realitățile unui secol, pentru subtilitatea cu care scriitura lui dezvăluie felul cum iubirea se instalează și se transformă pe parcursul deceniilor, pentru traducerea rafinată a Veronicăi D. Niculescu, atât de bine ritmată cu stilul lui Nabokov, pentru savoarea de nepovestit din fiecare pagină și pentru eleganta prezentare a volumului, Ziarul Metropolis declară „Scrisori către Vera” de Vladimir Nabokov câștigător al duelului și cartea sfârșitului de an 2016.

 

17
/09
/17

Duminică, 17 septembrie, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, Herta Müller, va participa la o întâlnire cu cititorii din Londra, organizată la celebra British Library de Universitatea din Swansea, în parteneriat cu Institutul Goethe, Institutul Cultural Român din Londra şi Ambasada Germaniei la Londra.

17
/09
/17

Volumul „Ce este populismul?”, semnat de Jan-Werner Müller, a apărut în această săptămână în colecţia „Opus. Ştiinţe politice” a Editurii Polirom, în traducerea Irinei-Mariana Borţoi.

16
/09
/17

Duminică, pe 24 septembrie, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului Conferințele Teatrului Național, Emil Brumaru prezintă conferința „Infernul feminin și îngerii lui Brumaru”.

14
/09
/17

Noul roman al scriitorului american Paul Auster, "4321", este una dintre cele șase cărți finaliste ale ediției din 2017 a prestigiosului Premiu Man Booker (Man Booker Prize), decernat celui mai bun roman original în limba engleză. Câștigătorul acestui premiu va fi anunțat pe 17 octombrie la Londra și va primi suma de 50.000 de lire sterline.

12
/09
/17

Romanul „Mary” (traducere din limba suedeză de Elena-Maria Morogan) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, în anul 2017.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

10
/09
/17

În 13 septembrie la Timișoara și în 19 octombrie la București vor avea loc prezentările instalației performative #dansliteratura, deschise publicului pentru o întâlnire specială cu dansul contemporan și poezia și 8 artiști din București, Timișoara și Brașov.

28
/08
/17

“Simţurile nu înşală, judecata înşală.” - Johann Wolfgang von Goethe / „Dacă ne cercetăm bine, aproape întotdeauna vom găsi la noi un păcat pe care-l osândim la alţii.” – Lev Tolstoi. Lev Tolstoi şi Goethe, doi dintre sei mai importanţi gânditori ai lumii, s-au născut într-o zi de 28 august.

27
/08
/17

Romanul „Clar de femeie” (traducere din limba franceză de Daria-Laura Bârsan) a fost publicat la editura Humanitas Fiction în 2017. În original, cartea a apărut acum patruzeci de ani și a fost ecranizată de Costa-Gavras, în 1979. A ieșit un film de cinema inubliabil, cu Romy Schneider și Yves Montand.

21
/08
/17

Cartea „Confesiunile unei măști” (traducere din limba japoneză de Emil Eugen Pop) a fost publicată la editura Humanitas Fiction.

14
/08
/17

Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminița Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

14
/08
/17

Din clipa în care trece pragul grădiniței, copilăria fericită a micului Grégoire se transformă într-un adevărat coșmar. Chestiile sforăitoare cu care îl pisează educatorii și profesorii nu-i intră în cap orice-ar face, colegii își bat joc de el, iar părinții îl cicălesc și-l ceartă fără încetare.

Page 1 of 6912345...102030...Last »