Yao Wang, critic de film: „Porumboiu este un explorator. Puiu este un filosof”
https://www.ziarulmetropolis.ro/yao-wang-critic-de-film-porumboiu-este-un-explorator-puiu-este-un-filosof/

Critic şi cercetător în cadrul Academiei de Film din Beijing, Yao Wang este specialist în cinematografia română şi mai ales în Noul Val, subiectul lucrării sale de doctorat. Un interviu despre filmul românesc, realizat la cea de-a şaptea ediţie a Divan Film Festival din Portul Cultural Cetate (22-28 august).

Un articol de Ionuţ Mareş|28 august 2016

Născut în 1984, Yao Wang este critic de cinema şi cercetător în cadrul Academiei de Film din Beijing. Este cel mai bun cunoscător din China al cinematografiei române şi în special al Noului Val, subiectul lucrării sale de doctorat pe care a încheiat-o recent. Şi pe care vrea s-o continue prin alte studii dedicate legăturilor dintre cinematografia română şi cea chineză.

Ca parte a cercetării pentru doctorat, în 2014 a petrecut şase luni în România pentru a vedea filme româneşti şi pentru a se întâlni cu regizori şi specialişti. De atunci, a mai venit de câteva ori în România, pentru perioade scurte.

Între 22 şi 28 august a fost unul dintre invitaţii celei de-a şaptea ediţii a Divan Film Festival din Portul Cultural Cetate, unde a acordat un interviu pentru Ziarul Metropolis.

Yao Wang are un foarte dezvoltat simţ al umorului, vorbeşte cu mare lejeritate despre filmele româneşti (ale căror titluri le cunoaşte şi pronunţă în original) şi îi plac foarte mult Corneliu Porumboiu şi Cristi Puiu.

Ionuţ Mareş: Ai terminat recent doctoratul în cinematografia română. Cum ai devenit interesat de filmul românesc?

Yao Wang: În primul rând, sunt cinefil. Aşa că mă uit la multe DVD-uri piratate şi la filme descărcate de pe internet. Sunt în China, aşa că e ok (râde – n.r.). Nu avem o aşa mare problemă în privinţa drepturilor de autor.

Cred că într-o zi din noiembrie 2007 am văzut primul film românesc din viaţa mea: „A fost sau n-a fost?”, de Corneliu Porumboiu. Am continuat să văd unele filme româneşti, dar nu le-am căutat în mod expres. Le-am văzut pentru că luau multe premii la festivaluri. Am participat apoi la un workshop despre studii de film la Universitatea din Beijing. Profesoara care conducea workshop-ul, Dai Jinhua, un foarte cunoscut critic de film din China, m-a rugat să scriu o comunicare despre Noul Val din cinematografia română, pentru că ea călătoreşte mereu în străinătate la conferinţe despre cinema şi auzise despre Noul Val.

Am petrecut trei luni uitându-mă la circa 30 de filme româneşti, inclusiv scurtmetraje. Apoi am prezentat o comunicare. Datorită acestui lucru, editorul uneia dintre cele mai importante reviste de film din China m-a rugat să scriu un articol despre cinematografia est-europeană, ştiind că mă interesează cinematografia română. Am acceptat. Şi am petrecut şase luni pentru a scrie un articol de 20 de pagini despre cinematografia est-europeană, intitulat „Cinematografia est-europeană în primul deceniu al secolului 21”. În articol am avut un întreg capitol despre Noul Val din România.

Asta se întâmpla în 2011. Apoi, în 2012, am intrat la Academia de Film din Beijing pentru doctorat. Iar coordonatorul meu mi-a spus că a auzit că sunt specialist în studii despre cinematografia est-europeană şi m-a întrebat dacă pot să îmi fac lucrarea despre asta. Am spus ok. Aşa am ajuns la cinematografia română: pas cu pas, de la o şansă la alta, din întâmplare.

Apoi ai început să vii în România pentru cercetare.

Nu imediat. Mai sunt şi alte poveşti. Cum spuneam, coordonatorul a considerat că ar trebui să îmi scriu lucrarea despre cinematografia est-europeană. Apoi, după un an, şi-a dat seama că, dacă voi continua cu acest subiect, nu voi absolvi niciodată (râde – n.r.). La fiecare ţară stăteam câte trei luni şi scriam câte un raport intermediar în care spuneam că, de exemplu, pentru Polonia am de văzut 200 de filme, pentru Bulgaria – 100 de filme etc. În cele din urmă mi-a spus: stop! Fă ceva despre România!

Deci el ţi-a spus să scrii despre cinematografia română… 

Da, pentru că şi-a dat seama că dacă aş fi continuat, nu aş mai fi absolvit. Aşa că mi-a spus să mă concentrez pe România. Iar eu mi-am schimbat propunerea pe România. Atunci, el mi-a spus atunci să fac ceva despre Noul Val. Am acceptat, dar am considerat că trebuie să acord atenţie şi perioadei dintre 1990 şi 2000, anul zero. Aşa că am făcut o parte şi despre asta. Apoi am primit o finanţare, o bursă, pentru a veni în România şi a studia timp de şase luni. După aceea m-am întors în China ca să îmi termin lucrarea.

Ai stat şase luni în România în 2014.

Da. Acum am devenit specialist în cinematografia est-europeană. Filmele mele favorite erau cele franceze sau japoneze, dar acum toată lumea ştie că sunt specialist în filmele româneşti (râde – n.r.).

Cât de dificil a fost pentru tine să înţelegi aceste filme? 

Cel mai dificil lucru este limba. Nici până acum nu pot vorbi româneşte. Ştiu doar câteva cuvinte. Am văzut unele filme fără nicio subtitrare. Erau câteva filme foarte importante pe care trebuia să le văd, cum ar fi „Stare de fapt” (1995 – n.r.) de Stere Gulea. Pe acesta l-am văzut fără nicio subtitrare. La fel şi unele dintre primele filme ale regizorilor Noului Val, cum ar fi filmul de absolvire al lui Tudor Giurgiu sau cel al lui Florin Şerban. Le-am primit de la UNATC, dar fără subtitrare.

Care crezi că sunt asemănările între regizorii Noului Cinema Românesc?

În studiile despre film există un termen despre asta: „structura sentimentelor” („structure of feeling” – n.r.). Este un termen cheie din studiile culturale, la originea căruia se află Raymond Williams, profesor la Universitatea Birmingham. Regizorii Noului Val împărtăşesc aceeaşi „structură a sentimentelor”, pentru că sunt cu toţii „decreţei”. Sunt din aceeaşi generaţie şi au experienţe similare. Acesta este un aspect.

Pe de altă parte, Noul Val are un fel de formulă. Este un fel de interacţiune între regizori, Centrul Naţional al Cinematografie (CNC) şi festivalurile internaţionale de film. Este o dinamică. Punctul central al lucrării mele de doctorat vizează această dinamică. De ce există o „trăsătură românească”? De ce arată la fel Noul Val? Deoarece există o anumită dinamică în producţia şi realizarea filmelor.

Şi care ar fi aceste caracteristici stilistice comune?

Cadrele lungi. Iluminarea scăzută. Sau putem să numim minimalism acest stil, aşa cum spune şi Doru Niţescu (regizor şi profesor la UNATC – n.r.). Dar este şi ceva narativ: eu îi spun „o poveste de o zi şi o noapte”. Putem observa că multe filme apelează la „povestea de o zi şi o noapte”.

Apoi, dacă folosim metoda criticilor ideologici, avem de a face cu un mod diferit de a prezenta sau reprezenta perioada socialistă în film. Nu este ceva de genul: „avem nişte amintiri groaznice”. Nu. Poate că un cuvânt mai potrivit ar fi „ostalgia”. Am găsit asta în multe filme: „ne amintim de vremurile socialiste, dar nu vrem ca ele să revină; însă nu ne dorim nici capitalismul”. Este un fel de gândire critică, o reprezentare critică a problemelor sociale.

Cumva încearcă să înţeleagă trecutul.

Mai degrabă să îl regândească. În ţările din estul Europei sau din fosta URSS sunt multe filme despre cât de groaznic a fost trecutul sau despre crimele comise. Este un stereotip. Însă cinematografia română nu are acest stereotip. Există un fel de reprezentare contradictorie. Este un amestec de diferite sentimente: amintiri dulci, amintiri amare, insatisfacţie faţă de prezent.

Însă doar câteva filme sunt despre trecut. Majoritatea sunt despre prezent.

Aceasta cred că este structura Noului Val românesc: „povestea de o zi şi o noapte”, dar poţi să îţi dai seama de ceea ce s-a întâmplat înainte de această poveste. De exemplu, în „Moartea domnului Lăzărescu” îţi poţi da seama din poveste ce s-a întâmplat înainte de poveste. De ce acest om este atât de singur, de ce fiica sa a plecat în străinătate, de ce nimănui nu-i pasă de el.

Ai găsit şi explicaţii pentru acest fel de a face cinema şi pentru acest mod de a regândi trecutul?

Este puţin complicat. În primul rând, este vorba de regizorii înşişi. Puiu este un creator şi are o filosofie. Este punctul său de vedere şi a creat „formula”, „reţeta” Noului Val românesc. Sau, ca să folosim un cuvânt-cheie al lui Doru Pop (critic şi profesor universitar – n.r.), „gramatica” Noul Val românesc.

Alţi regizori, intenţionat sau nu, au învăţat de la Cristi Puiu. De exemplu, Cristian Mungiu. Înainte de „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” era un regizor de comedii. Înainte a învăţat de la Nae Caranfil. După asta, a schimbat brusc stilul.

Un alt exemplu este Radu Muntean. La început a făcut un thriller despre cultura urbană, cultura tinerilor („Furia”, 2002 – n.r.). Apoi, dintr-o dată, a trecut la minimalism.

Toţi încep să folosească minimalismul. Dar de ce o fac? Iar aici intervine partea a doua – Centrul Naţional al Cinematografiei, care are un sistem bazat pe competiţie. Am dedicat multe pagini sistemului CNC. În acest sistem trebuie să valorizezi, să dai punctaje artei filmului. Ce este arta filmului? Nu există un standard în arta filmului. Aşa că singurul standard nu puteau fi decât premiile. Aşa că a apărut un fel de stereotip: dacă ce a făcut Puiu a fost recompensat cu un premiu, atunci se vor selecta proiectele realizate în stilul minimalist. Asta este dinamica în privinţa CNC-ului, a finanţării de la stat.

Un alt aspect este sistemul festivalurilor internaţionale de film. În articolul „New Wave on the Black Sea” (apărut în ianuarie 2008 în The New York Times Magazine – n.r.), criticul A.O. Scott menţiona că, la ediţia din 2005 a Festivalului de la Cannes, întrebarea cea mai frecventă era: „Ai văzut filmul românesc?” („Moartea domnului Lăzărescu” – n.r.). Nu se menţiona care, ci doar „filmul românesc”. Există un anume stil, există un fel de aşteptare din partea festivalurilor de film, cum ar fi cele de la Cannes şi Berlin. Unii regizori români au fost nevoiţi să se plieze pe aceste aşteptări. Să facă ceva cu trimitere la perioada socialistă sau la Revoluţie.

Astfel, sunt trei lucruri în ecuaţie: regizorii, CNC şi festivalurile de film. Aşa au funcţionat lucrurile. Este un proces interactiv. Aşa a funcţionat Noul Val românesc.

politist-adjectiv-BucurStoicaIvanov

Care sunt regizorii români preferaţi?

În primul rând Corneliu Porumboiu. Apoi Cristi Puiu, bineînţeles.

Ce îţi place la cinemaul lui Porumboiu?

Porumboiu este un geniu. Este foarte haios. Are un simţ al umorului ciudat. Un umor sec. Structura filmelor sale este sclipitoare. Pot discuta cu tine o oră numai despre „A fost sau n-a fost?”. În lucrarea mea, am scris 5-6 pagini despre asta. De asemenea, „Al doilea joc”: este plictisitor, dar interesant. Iar „Metabolism” este plictisitor, dar foarte amuzant. „Poliţist, adjectiv” – minunat! Le spun studenţilor mei: vă puteţi imagina asta, ca într-un film climaxul să fie uitatul într-un dicţionar? Vă puteţi imagina asta?

Când am văzut prima dată „A fost sau n-a fost?”, am spus că este un geniu. Nu m-am gândit niciodată la un film în acest fel. Numai o oră şi jumătate, iar o oră se desfăşoară într-un studio de televiziune. Şi sunt numai trei poziţii ale camerei de filmat în timpul emisiunii! Pentru mine, este un fel de timp miraculos. Nu mi-am imaginat niciodată că un film poate să fie astfel. În concluzie: Porumboiu a creat un limbaj cinematografic. Este un explorator al graniţelor filmului. De exemplu, „Al doilea joc”. Este un film sau nu? Bineînţeles că este un film. Dar atinge graniţele filmului.

Poţi descrie cinemaul lui Puiu?

Puiu este un filosof. Eu sunt un fel de puiu-ist. Există ceva numit puiu-ism. Puiu mi-a spus că este un mare admirator al lui Eric Rohmer, care este regizorul meu favorit. Şi se inspiră de asemenea de la Cassavetes şi chiar Tarkovski. Şi are şi el un simţ al umorului. Dar e nevoie de unele explicaţii pentru acest simţ al umorului.

Spre exemplu, Nae Caranfil a spus că „Moartea domnului Lăzărescu” este o comedie foarte bună. Iar noul său film, „Sieranevada”, este o tragicomedie. 

Îţi aminteşti scurtmetrajul său din omnibusul „Podurile din Sarajevo” (2014 – n.r.)? Este plictisitor, dar amuzant. În concluzie, Puiu a creat totul.

În afară de festivalurile de film, există posibilitatea ca filmele româneşti noi sau vechi să fie văzute în China?

Nu, niciodată. Numai în festivaluri de film. Eu mă ocup de o parte din selecţia pentru festivalurile din Beijing şi Shanghai. Şi mai este un festival, Săptămâna Filmului din Uniunea Europeană, în fiecare noiembrie, care cuprinde şi un film românesc. În acest festival au fost prezentate filme precum „Restul e tăcere”, „Francesca”, „Felicia, înainte de toate”, „Aferim!”, iar în acest an va fi „Bacalaureat”. Am încercat să organizez o săptămână a filmului românesc, dar nu am reuşit. Anul trecut s-au marcat 70 de ani de la războiul anti-fascist (Al Doilea Război Mondial – n.r.), iar la Shanghai au vrut să organizeze o proiecţie specială cu „Valurile Dunării” (1959, r. Liviu Ciulei – n.r.), dar Thomas Ciulei a refuzat invitaţia, aşa că nu s-a mai făcut.  Chiar şi prim-ministrul nostru, când a venit în România, a susţinut un discurs în Parlament în care a menţionat acest film.

Dar ştii care este cel mai cunoscut film românesc în China? „Ciprian Porumbescu” (1972, r. Gheorghe Vitanidis – n.r.). Este urmat de „Zile fierbinţi” (1975, r. Sergiu Nicolaescu – n.r.). Când vorbesc cu profesori universitari români, ei sunt surprinşi: De ce le plac chinezilor aceste filme groaznice? În cazul lui „Ciprian Porumbescu” se întâmplă în primul rând datorită muzicii. Este romantic, dar şi un film istoric. Şi pentru că actorul arată foarte bine. Dar cred că cel mai important lucru este muzica. În acel an, publicul chinez nu putea vedea decât filme politice, de propagandă, aşa că în „Ciprian Porumbescu” au văzut dragoste pe marele ecran. Prin urmare, filmul a devenit imediat un succes. S-a făcut şi un fel de piesă radio după „Ciprian Porumbescu”. Dar şi o carte de bandă desenată. Nu ţi-ai fi imaginat niciodată asta.

Iar la „Zile fierbinţi” cred că cel mai important lucru a fost, din nou, muzica, deoarece a fost pentru prima dată când chinezii au auzit muzică electronică. În China, Sergiu Nicolaescu este considerat cel mai mare regizor român din toate timpurile. Groaznic! (râde – n.r.). În 2005, o echipă de la o televiziune din China a venit în România să facă un documentar despre Nicolaescu. Iar în documentar spuneau că Nicolaescu este „cel mai mare regizor de film din România”, „un regizor pentru popor”, „un Mesia al cinematografiei române”, iar „Noul Val distruge cinematografia română”. Îmi venea să îl omor pe regizorul documentarului (râde – n.r.). „Zile fierbinţi” este popular în China şi datorită faptului că vorbeşte despre un intelectual. Un inginer care are opinii diferite de ale şefului său, cu care se ceartă mereu. Are o personalitate puternică. În anii `80 erau multe astfel de poveşti. Chinezii urau birocraţia. Iar acest film era anti-birocraţie. Aşa că le-a plăcut filmul.



12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.