Zavaidoc, Radu Tudoran, Gina Patrichi – 8 martie în cultură
http://www.ziarulmetropolis.ro/zavaidoc-radu-tudoran-gina-patrichi-8-martie-in-cultura/

Într-o zi de 8 martie (1896) se năşteau Zavaidoc (Marin Teodorescu), faimosul cântăreţ român din perioada interbelică , scriitorul Radu Tudoran („Toate pânzele sus!”) şi actriţa Gina Patrichi.

Un articol de Petre Ivan|8 Martie 2016

Zavaidoc a fost unul dintre cei mai mari cântăreţi de muzică populară românească şi lăutărească din perioada interbelică.

În acele vremuri, muzica lui Zavaidoc era la mare căutare, iar vocea lui puternică răsuna în saloanele pline ale restaurantelor vestite. A avut numeroase turnee în cele mai importante oraşe ale ţării şi a făcut furori la Paris, în 1937, la Expoziţia Universală, când a însoţit delegaţia României.

Patronii de restaurante se băteau să-l aducă pe Zavaidoc în localurile lor, pentru patima cu care cânta ţinând oamenii la masă nopţi întregi. Artistul s-a stins din viaţă la vârsta de 48 de ani din cauza unei nefrite şi a unui puseu de hipertensiune arterială.

De asemenea, într-o zi de 8 martie s-a născut şi scriitorul Radu Tudoran, cunoscut, în special, pentru popularul său roman, ecranizat în serial – „Toate pânzele sus!”.

Unii îi spun „fratele lui Geo Bogza” și l-au criticat ca autor de romane „de consum”. De fapt, Radu Tudoran (Nicolae Bogza, pe numele din certificatul de naștere) rămâne unul dintre cei mai mari prozatori români, din toate timpurile.

Fiindcă a scris articole în care critica în mod egal extremismul de dreapta, dar și politica Uniunii Sovietice, a fost trecut pe linie moartă spre sfârșitul anului 1947, fiind obligat să se ocupe de traduceri, ca mijloc de subzistență.

S-a stabilit la Brăila, unde și-a construit o corabie cu care voia să plece în lume, dar n-a mai apucat din pricina restricțiilor impuse de regimul comunist.

A dat lovitura cu „Toate pînzele sus”, publicat în anul 1954, care devine aproape instantaneu un succZavaidoces răsunător la publicul de toate vârstele, cu sute de mii de exemplare tipărite.

 

Tot pe 8 martie s-a născut şi actriţa Gina Patrichi.

Citiţi şi Actriţa de la pagina 1. Gina Patrichi: „Nouă, femeilor, ne rămâne primăvara“

Tot într-o zi de 8 martie (1935), la Tokyo,era găsit mort, pe stradă, câinele credincios Hachikō, rămas în istorie pentru devotamentul față de stăpânul său chiar și la mulți ani după decesul acestuia.

Povestea acestuia a fost transpusă pe peliculă în 1987 în filmul japonez Hachiko Monogatari.

Remake-ul din 2009, cu Richard Gere, Hachiko: A Dog’s Story,  urmăreşte relaţia specială, apărută spontan, între un profesor universitar şi un câine pe care îl găseşte pe stradă şi îl duce în casa lui.

Ani de-a rândul, loialul animal Hachiko şi-a însotit în fiecare dimineaţă stăpânul la staţia de cale ferată aşteaptându-l în fiecare seară la aceeaşi oră şi în acelaşi loc să se întoarcă. Într-o zi însă, profesorul a murit în urma unui atac de cord. Câinele nu a ştiut şi a continuat să îl aştept imp de 9 ani, în speranţa că va reuşi în cele din urmă să-şi revadă  stăpânul – o adevarată lecţie despre iubire, loialitate şi compasiune, primită din partea unui animal.

Foto Zavaidoc, Gina Patrichi Radu Tudoran, 8 martie – wikipedia

22
/02
/17

Într-o zi de 22 februarie se năștea actrița italiană Giulietta Masina, al cărei destin a fost legat de o altă biografie celebră din lumea filmului, cea a regizorului Federico Fellini, soţul ei. Tot într-o zi de 22 februarie se năștea poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu, cel care va consacra în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira, și se stingea din viață Andy Warhol, unul dintre cei mai reprezentativi artişti americani ai mişcării pop.

17
/02
/17

Într-o zi de 17 februarie avea loc, la Milano, premiera mondială a operei "Madame Butterfly" de Puccini. Tot într-o zi de 17 februarie încetau din viață Giordano Bruno (susţinător al teoriei coperniciene conform căreia Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui şi în jurul propriilor axe) și celebrul dramaturg francez Moliere (Jean Baptiste Poquelin).

15
/02
/17

Într-o zi de 15 februarie se năşteau regizorul Alexandru Bocăneţ, criticul Titu Maiorescu şi astronomul renascentist Galileo Galilei. Tot pe 15 februarie (1990) lua înfiinţă Uniunea Teatrelor din România (UNITER), avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.

07
/02
/17

Într-o zi de 7 februarie Charlie Chaplin debuta în rolul care îi va aduce celebritatea, micul Vagabond - Charlot. Tot într-o zi de 7 februaraie  faimosul cuplu Stroe şi Vasilache prezenta în premieră "Bing-bang", primul film sonor realizat la Bucureşti cu o aparatură construită de inginerul roman Argani.

06
/02
/17

Într-o zi de 6 februarie se nășteau scriitorul român Geo Bogza, cineaștii François Truffaut și Jim Sheridan și cântăreții Natalie Cole, Bob Marley, Axl Rose și Cătălin Crișan. Tot într-o zi de 6 februarie (1898) avea loc, la Paris, premiera "Poemei romane", compusa de George Enescu, pe atunci în vârstă de 16 ani.

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

30
/01
/17

Ion Luca Caragiale, cel mai mare dramaturg român, este sărbătorit pe 30 ianuarie, deși pe certificatul său de naștere 1 februarie este trecută ca zi de naștere. Caragiale nu a terminat niciodată liceul, a fost acuzat de plagiat, a fost coleg de redacție cu Eminescu și Slavici și a fost proprietar de berării.

25
/01
/17

În urmă cu 135 de ani să năștea romanciera și eseista britanică Virginia Woolf. Tot într-o  zi de 25 ianuarie (1938) se năştea Vladimir Vysotsky, actor, cantautor, poet și scriitor rus. Ignorant de oficialități, Vîsoțki a exercitat o influență enormă asupra locuitorilor Uniunii Sovietice. în anii '70, rușii își cumpărau casetofoane - achiziție destul de costisitoare pentru acele vremuri - anume pentru a-i putea asculta cântecele.

24
/01
/17

Într-o zi de 24 ianuarie se năștea Grigore Vasiliu Birlic, unul dintre cei mai mari actori români. Numele său de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind porecla pe care artistul a primit-o ca urmare rolului de succes din piesa Birlic, jucată la începutul carierei.

23
/01
/17

Într-o zi de 23 ianuarie (1899) se năștea Humphrey Bogart, câștigător al premiului Oscar. Actorul a fost numit de către Institutul American de Fim cel mai mare actor din istoria filmului american. Tot într-o zi de 23 ianuarie (1989) înceta din viaţă celebrul pictor spaniol Salvador Dali, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă.

22
/12
/16

Într-o zi de 22 decembrie (1956) se stingea din viaţă Nicolae Labiş, unul dintre cei autentici si sensibili poeti ai literaturii romane, supranumit de criticul Eugen Simion - "buzduganul unei generatii".

Page 1 of 1412345...10...Last »