Însemnare a călătoriei mele, a lui Dinicu Golescu. Un român prin Europa
https://www.ziarulmetropolis.ro/%c3%aensemnare-a-c%c4%83l%c4%83toriei-mele-a-lui-dinicu-golescu-un-rom%c3%a2n-prin-europa/

CĂRȚI DE NEOCOLIT Contactul nostru cu Occidentul s-a făcut sporadic până la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi s-a referit mai ales la străini veniţi la noi, negustori, secretari, preceptori, la câteva abonamente la publicaţii şi import de mărfuri, în special prin firma lui Hagi Pop din Sibiu.

Un articol de Georgeta Filitti|8 ianuarie 2019

Românii ajung în Apus arareori, fiind vorba doar de câțiva boieri care trebuia să-și motiveze serios călătoria. Mentalitatea fanariotă, și până la un punct și cea a domnilor pământeni, de după 1821, rămânea restrictivă pentru că orice astfel de demers putea ascunde o reclamație, o delațiune la Curtea franceză, la curtea vieneză.

Nu e cazul boierului luminat Dinicu Golescu (1777-1826). După ce școlise copii de pe moșie, pe cei patru ai săi îi trimite la studii în Occident. Orașele alese sunt München și Geneva. Ca să vadă cum se descurcă aceștia cu învățătura, el face mai multe drumuri care, în 1824-1826, îl poartă prin Transilvania, Banat, Ungaria, Italia, Elveția, statele germane.

Uimirile la tot pasul și comparațiile cu starea de lucruri din țara sa formează fundalul cărții (tipărită la Pesta în 1826). Primul oraș întâlnit e Brașovul, unde ”nația săsească e foarte muncitoare…, în sate au case zid cu câte 3, 4 odăi, cu așternuturi destule și de masă cu prisos… iar sas cu picioarele goale nu există”. La reședința baronului Bruckenthal de la Avrig vede o alee și îi dă definiția căci ”asemenea drum cu copaci pe amândouă părțile sădiți” nu se afla acasă. La fel, în altă parte, pentru amfiteatru: ”zidire rotundă cu lăviți de pe care să poată vedea tot omul la mijloc”. La Triest deslușește rostul vaporului: ”este o corabie care merge pe mare cu un meșteșug de foc ce este în cămara corăbiei”.

La Cluj îi pare că ”norodul unguresc nu e fericit…, sunt îmbrăcați prost, au locuințe proaste și fărʹ de multă avere”. Surprinzător, boierul nostru constată că țăranul maghiar lucrează 104-198 de zile pe an pentru stăpânul proprietății și pare mai fericit decât al nostru care lucrează doar 12 zile. La Pesta e impresionat de sumele mari de bani cheltuite pentru învățătură (400 000 de florini pe an). Comparația cu realitățile lăsate acasă e permanentă: la Presburg, pe Dunăre, vede cum e aclamată împărăteasa, în vreme ce la București, când vodă se arată pe uliță, ”unii înjură, alții scuipă și muierile blesteamă”. La Viena face o constatare înduioșătoare: ”Nu este mai folositor lucru decât a privi cineva, cu mare băgare de seamă, mijloacele cu care stăpânirea și-au adus pe tot norodul, mari și mici, la o așa bună orânduială și liniștită viețuire, încât toți petrec ca niște frați, și mai vârtos a vedea cinevași blândețea celor mari ce arată către cei mici. Ba își citează și un prieten care declară cu năduf că ar prefera să fie grădinar la Schönbrunn decât ban în Valahia. Și privind ogoarele din jurul orașului Graz, în Stiria, se minunează de îmbrăcămintea țăranilor care ”păreau gata de bal”, cu ”pălării mari legate cu panglici late, șpențere de postav roșu, pantaloni negri până la genunchi, ciorapi de bumbac, cizme scurte…”. Asta îi amintește ”ticăloșia locuitorilor” țării sale, ”goliciunea și trențărătura hainelor”, ei, ”negri și pârliți întocmai ca unele dobitoace ce ies rău din iarnă, slabe și zbârlite”.

Dinicu Golescu și-a repetat de trei ori călătoria în Europa, pe alte trasee. În 1826, fiind în Elveția, scrie că în această țară ”nobil și prost nu este ci toți sunt frați compatrioți”. Uitându-se la fabricile întâlnite la tot pasul, el face o remarcă valabilă și astăzi: ”Mare pagubă este la o țară de a-și scoate tot materialul nefabricarisit, vânzându-l în alte țări cu preț prost și apoi iarăși să-l cumpere cu preț de 30 de ori mai mult”.

Ca bun patriot, D.G. își încheie relatarea sperând că va veni vremea când patria sa ”să se asemuiască întocmai cu orașele mari ce a văzut”.

O călătorie pe urmele lui, respectându-i traseele, ar îngădui comparații ce ne-ar lămuri cât s-au schimbat lucrurile și cât ne-am apropiat sau nu de civilizație în sens occidental.



14
/08
/19

Pe 10 august s-au împlinit 135 de ani de la nașterea, la Brăila, a scriitorului Panait Istrati. Am selectat pentru dumneavoastră câteva repere biografice (așa cum apar în Panait Istrati, „Opere”, Editura Academiei Române, București, 2003).

12
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Exponent al Generației `70 și probabil singurul în relații strânse cu Noul Cinema post-2000, regizorul Iosif Demian se destăinuie într-o necesară carte-interviu realizată de Laura Dumitrescu – „Iosif Demian. Note de autor”, recentă publicată, în ediție bilingvă (română și engleză), de iadasarecasa, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

12
/08
/19

(continuare) Da, m-am albit, dar în sufletul meu a înflorit revolta, pentru că sînt neam de revoluționar. Cum, domnule, cum de e posibil? Tocmai eu, din universul ăsta larg, am fost ales să intru în rahat? Ah, am să mă răzbun. Ați profitat de mine, vrăjitoarelor. Mai ales, tu, domnișoară Raluca, ai profitat cu glasul tău catifelat și m-ai dus cu vorba…

12
/08
/19

Puțină lume știe că, în spatele aparenței mele de om serios și atotcunoscător se ascunde un soi de Cănuță om sucit, un Lică Zăpăcilă al familiei, unul care-și ia părerile și impresiile drept realitate. Asta în ceea ce mă privește, desigur. Cînd mi se pare că am înțeles ceva, nu mai acord nici o atenție restului, amănuntelor. Exemplul cel mai strălucit este chiar vacanța pe care o ronțăi acum, mirîndu-mă și dînd cu căciula după cîini.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

29
/07
/19

Cartea „Cântecul stepei, cântecul munților”, de Cinghiz Aitmatov, traducere din limba rusă și note de Nicolae Iliescu, a fost publicată la editura Polirom în anul 2019. Volumul reunește mai multe nuvele ale scriitorului kârgâz, printre care și magnifica lucrare „Vaporul alb”.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

24
/07
/19

CRONICĂ DE CARTE Criticul de film Lucian Maier revine în atenţie cu o carte provocatoare, „Timp şi conştiinţă în cinema”, proaspăt apărută la Editura Eikon. Un titlu ambiţios. Şi o premisă la fel: renunţarea la o analiză exclusiv estetică a cinemaului şi trecerea la o analiză a filmului ca discurs.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.