​TIFF Unlimited – filme și muzică sub clar de lună, in București
https://www.ziarulmetropolis.ro/%e2%80%8btiff-unlimited-filme-si-muzica-sub-clar-de-luna-in-bucuresti/

După TIFF 2019, continuăm experienţa de festival atât on-line pe TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, accesibilă pe unlimited.tiff.ro, cât şi off-line, în cadrul evenimentului TIFF Unlimited – filme şi muzică sub clar de lună, care va avea loc în week-end-ul 21 – 23 iunie la Verde Stop Arena din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|18 iunie 2019

Timp de trei zile, de la ora 20.00, amatorii de proiecții cinematografice în aer liber sunt așteptați la Verde Stop Arena (Barbu Văcărescu 162 – 164), București, cu o selecție inedită de filme din programul TIFF 2019, producții premiate la marile festivaluri internaționale, filme nelansate sau care încă rulează în cinema, precedate de concerte ale unora dintre cele mai emblematice formații de alternative românesc: The Mono Jacks (vineri), Dimitri’s Bats, Robin and The Backstabbers (sâmbătă) și Byron (duminică).

În programul evenimentului vor putea fi văzute filme ce au atras atenția la TIFF 2019, cum sunt Generația Woodstock (Woodstock: Three Days that Defined a Generation), care a beneficiat de o proiecție unică în cadrul festivalului și care, momentan, este cel mai vizionat film din cele 50 de titluri disponibile pe unlimited.tiff.ro, Parking, cel mai nou film al lui Tudor Giurgiu, p

rezentat în deschiderea TIFF.18, despre un poet român emigrat ilegal în Spania, sau thrillerul politic Jocuri de putere (El reino) al spaniolului Rodrigo Sorogoyen, din filmografia căruia puteți vedea Stockholm pe TIFF Unlimited.

Din competiția festivalului, la TIFF Unlimited – filme și muzică sub clar de lună spectatorii vor putea vedea Un om fidel (L’homme fidèle), câștigător al Premiului Special al Juriului, ce îi are în rolurile principale pe Louis Garrel, Laetitia Casta și Lily-Rose Depp – distribuit în România de Independența Film, în cinema din 20 septembrie – și Fără sfârșit (Sin fin), o poveste de dragoste în cheie SF, de la Cesar și José Esteban Alenda, în care protagonistul călătorește în timp pentru a repara greșeala cu consecințe tragice din trecut.

TIFF Unlimited – filme și muzică sub clar de lună se va încheia duminică seara cu proiecția documentarului Diego Maradona, realizat de Asif Kapadia despre legendarul fotbalist argentinian, film ce a avut premiera în această primăvară la Cannes.

Mai multe detalii, aici.

Bilete disponibile pe Eventbook.

TIFF Unlimited, platforma de streaming online a Festivalul Internațional de Film Transilvania ce continuă online experiența de festival, numără deja peste 1,400 de abonați și are, pentru moment, un catalog de 50 de titluri, disponibile doar pe teritoriul României.

Platforma TIFF Unlimited oferă acces, oricând și oriunde, doar pe teritoriul României, la filme din toată lumea, conținutul fiind dinamic, cu filme noi la fiecare două săptămâni.

Prețul unui abonament lunar la serviciul TIFF Unlimited este de 5 Euro + TVA, iar de marți, 17 iunie, cinefilii mai pot opta în platformă și pentru abonamentul de 12 luni, al cărui cost este de 65 de Euro (TVA inclus), la care se adaugă și o lună de acces gratuit la filmele din platformă. Toți abonații TIFF Unlimited vor beneficia de gratuitate timp de o săptămână, după ce și-au făcut un cont pe site-ul unlimited.tiff.ro.

Din dorința de a oferi cele mai bune servicii abonaților TIFF Unlimited, cât și la cererea publicului, TIFF Unlimited va renunța momentan la abonamentele pe 3 și 6 luni, cele achiziționate deja rămânând valabile până la expirarea lor.

Foto: TIFF Unlimited – unlimited.tiff.ro

 

 

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.