„Momentul de Teatru“ online – „perle“, fabule, literatură și multe altele împreună cu Compania „Liviu Rebreanu“
https://www.ziarulmetropolis.ro/%e2%80%9emomentul-de-teatru%e2%80%9c-online-%e2%80%93-%e2%80%9eperle%e2%80%9c-fabule-literatur%c4%83-%c8%99i-multe-altele-%c3%aempreun%c4%83-cu-compania-%e2%80%9eliviu-rebreanu%e2%80%9c/

Teatrul îmbracă multe forme şi se manifestă în cele mai creative modalităţi. Totodată, arta teatrală se adaptează circumstanţelor şi îşi găseşte surse de inspiraţie din cele mai variate domenii sociale.

Un articol de Petre Ivan|6 aprilie 2020

Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş vă propune o astfel de experiență: începând cu data de 6 aprilie, de luni până vineri, de la ora 18.30, veți putea viziona Momentul de Teatru pe pagina de Facebook a Companiei (https://www.facebook.com/tntgm/).

Momentul de Teatru va conține câte o prezentare a unui actor sau actrițe a Companiei „Liviu Rebreanu“, raportată la o temă săptămânală. Tema momentelor primei săptămâni va veni în anticiparea susținerii de către liceeni a examenului de Bacalaureat. Dacă unii elevi comit „perle“ memorabile, care se pretează la interpretări variind de la haz la necaz, noi vom oferi un îndreptar pentru aceste scăpări și le vom lămuri contextul și semnificațiile. Astfel, vă dăm întâlnire, prin intermediul actorilor noștri, cu scriitori emblematici precum Bacovia, Arghezi, Eminescu sau Nichita Stănescu. Actorul Nicu Mihoc va deschide seria momentelor prezentând „perle“ despre și cu Tudor Arghezi.

Săptămânile ce vor urma vă vor aduce momente de lecturi din prozatori și eseiști reprezentativi, dar și doze de înțelepciune împachetate sub formă de fabule. V-am făcut curioși? Ne vedem atunci pe pagina de Facebook a Companiei „Liviu Rebreanu“ de luni până vineri la ora 18.30, să serviți Momentele de Teatru în tihnă, dar urmăriți-ne și în restul timpului fiindcă oferta noastră devine din ce în ce mai bogată în această perioadă.

03
/04
/23

La începutul primăverii aveți ocazia să (re)vedeți la Teatrul Metropolis unele dintre cele mai cerute spectacole ale ultimilor ani. Bucurați-vă de Chris Simion-Mercurian, Mimi Brănescu, Adrian Titieni, Marian Râlea, Vlad Zamfirescu, dar și de artiști tineri și premiați, în producții de neuitat.

01
/04
/23

Am văzut în seara asta unul dintre cele mai frumoase spectacole pe care le poți vedea într-o viață. O trupă formată din artere, vene, sânge, ventricule, suflet, gânduri, sentimente și, peste toate astea, frumusețe, ca o familie care a primit în rândul ei oameni formați cu totul și cu totul din dragoste.

31
/03
/23

KineDok – programul internațional ce promovează filmul documentar în spații alternative – revine la Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania. Pe 4 aprilie, de la ora 16:00, la Biblioteca Metropolitană București – Filiala Dimitrie Cantemir (Str. Viitorului nr. 52), prezentăm dezbaterea „Rolul bibliotecilor în activarea comunității locale prin film documentar”.

31
/03
/23

Programul cultural TM2023 pentru luna aprilie include un festival de artă, tehnică și istorie analogică, road performance-uri într-un camion, conferințe cu personalități de renume, sesiuni de plantare, concerte, ateliere de dans, expoziții, cât și tururi ghidate, lansări de carte și multe altele.