„Momentul de Teatru“ online – „perle“, fabule, literatură și multe altele împreună cu Compania „Liviu Rebreanu“
https://www.ziarulmetropolis.ro/%e2%80%9emomentul-de-teatru%e2%80%9c-online-%e2%80%93-%e2%80%9eperle%e2%80%9c-fabule-literatur%c4%83-%c8%99i-multe-altele-%c3%aempreun%c4%83-cu-compania-%e2%80%9eliviu-rebreanu%e2%80%9c/

Teatrul îmbracă multe forme şi se manifestă în cele mai creative modalităţi. Totodată, arta teatrală se adaptează circumstanţelor şi îşi găseşte surse de inspiraţie din cele mai variate domenii sociale.

Un articol de Petre Ivan|6 aprilie 2020

Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş vă propune o astfel de experiență: începând cu data de 6 aprilie, de luni până vineri, de la ora 18.30, veți putea viziona Momentul de Teatru pe pagina de Facebook a Companiei (https://www.facebook.com/tntgm/).

Momentul de Teatru va conține câte o prezentare a unui actor sau actrițe a Companiei „Liviu Rebreanu“, raportată la o temă săptămânală. Tema momentelor primei săptămâni va veni în anticiparea susținerii de către liceeni a examenului de Bacalaureat. Dacă unii elevi comit „perle“ memorabile, care se pretează la interpretări variind de la haz la necaz, noi vom oferi un îndreptar pentru aceste scăpări și le vom lămuri contextul și semnificațiile. Astfel, vă dăm întâlnire, prin intermediul actorilor noștri, cu scriitori emblematici precum Bacovia, Arghezi, Eminescu sau Nichita Stănescu. Actorul Nicu Mihoc va deschide seria momentelor prezentând „perle“ despre și cu Tudor Arghezi.

Săptămânile ce vor urma vă vor aduce momente de lecturi din prozatori și eseiști reprezentativi, dar și doze de înțelepciune împachetate sub formă de fabule. V-am făcut curioși? Ne vedem atunci pe pagina de Facebook a Companiei „Liviu Rebreanu“ de luni până vineri la ora 18.30, să serviți Momentele de Teatru în tihnă, dar urmăriți-ne și în restul timpului fiindcă oferta noastră devine din ce în ce mai bogată în această perioadă.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.