Grigore Vasiliu-Birlic, unul dintre cei mai mari actori români de comedie, a rămas celebru prin rolurile din teatru şi din film. Dar şi prin festele pe care le-a jucat colegilor de scenă.
Un articol de Monica Andrei|31 martie 2014
În teatru, au avut loc farse puse la cale de către actori, chiar din vremea lui Caragiale. Autorul „Nopţii furtunoase” a adunat cu pana lui de geniu câteva farse sub titlul „Din carnetul unui vechi sufleor”. În timp, regizorul Sică Alexandrescu precum şi Gaby Michailescu au notat în ale lor memorii, pe lângă întâmplări din lumea teatrului, peripeţii din turnee sau de la repetiţii, şi nişte farse care rămân celebre stârnind buna dispoziţie oricui, oricând. Iată câteva dintre farsele care l-au avut ca protagonist pe Grigore Vasiliu-Birlic:
Faima lui Birlic a fost colosală. Sică Alexandrescu poveşteşte în memoriile sale cum Trupa Teatrului Naţional se afla în turneu cu „O scrisoare pierdută”. Aveau spectacol la teatrul din Craiova. Din distribuţie făceau parte actorii: Costache Antoniu, Niki Atanasiu, Marcel Anghelescu, Alexandru Giugaru, Talianu şi Birlic. Plecaseră de la Hotelul Minerva, în grup, spre teatrul unde avea loc spectacolul.
„Mergeam pe mijlocul străzii şi la câţiva paşi în urma noastră, mulţime de craioveni la paşi mărunţi se ţineau după noi”, îşi aminteşte Sică Alexandrescu.
— Uitaţi-vă ce puhoi de lume e-n spatele nostru, spune unul dintre noi.
— Popularitate! N-ai cum să te fereşti, adaugă altul.
— Suntem cea mai bună reclamă, se împănează un al treilea.
Îl iau la braţ pe Birlic, rămân în urmă, şi-i spun:
— Grigore, la prima intersecţie tu ia-o la stânga.
— De ce?
— O să vezi, ia-o la stânga singur.
Aşa a făcut şi toată Craiova a cotit-o la stânga după el, părăsindu-ne pe noi, cu «popularitatea» şi «reclama»”.
Citiți și Birlic, ținta unei farse clasice din istoria teatrului
Puţini ştiu că Grigore Vasiliu Birlic a fost un pătimaş al jocurilor de noroc Gaby Michailescu, impresarul marelui actor, pomeneşte în memoriile sale despre pariul austriac, chinta roială, ruleta, loteria, pronosportul și, în special, cursele de cai. Marele actor era vrăjit de iluzia dulce a îmbogăţirii. Trei zile pe săptămână paria şi juca; cheltuia sume imense pariind pe cai.
„Ajun de curse. Seara la teatru are loc un spectacol după autorii vienezi, Arnold şi Bach, «Adevăratul Jacob». În primul rând, spectator, Traian Marcu, cunoscutul antrenor şi conducător la trap. Pe scenă, Birlic şi Timică îşi încrucişează replicile… La un moment dat, în timpul spectacolului, Traian, cunoscând ieşirile din fire ale lui Birlic când e vorba despre cursele de cai, scoate din buzunar programul curselor de a doua zi. Deschizându-l, bate cu dosul palmei proaspăta tipăritură, îndreptând un ostentativ semn ahtiatului după noroc, ca şi cum ar vrea să-l lămurească încă din scenă, peste sufleor, cine bate în cursa a cincea…
Prins în jocul hazardului, Birlic vede hârtia, întinde gâtul spre sală ca să citească, nu dă replica în spectacol, îşi lasă partenerul mofluz… Uitând de răspuns, se înclină peste rampă, să afle, între două replici, ce-l aşteaptă a doua zi… Spectacolul stagnează, se întrerupe. Nervos iese din scenă. Timică aleargă după el, îl trage de haină, ca să-l aducă pe scenă şi să continue spectacolul”.
Gaby Michailescu povesteşte: „În atâţia ani de impresariat, fiindu-i ca un frate, mult am mai umblat cu Birlic pe drumurile ţării! Nu vedetă, nu «cap de afiş», ci complet altceva – tăvălugul veseliei pe sufletele ce-i aşteptau pretutindeni fericita tonificare… Ca, până la urmă, să constat că nu mai avea nevoie de vorbe: doar scândurile scenei şi el, în faţa publicului deprins să-i preia transa, pierderea, marea credinţă!”
Birlic, în rolul Canciano, din „Bădăranii“ de Goldoni
„La premieră, în scenă, la rampă, Calboreanu, Giugaru, Marcel Anghelescu şi, mai într-o parte, Birlic. Sfadă mare între cei trei, în timp ce Birlic îi scrutează, fără vorbe, de-un lat de palmă. Întregul teatru e cu ochii pe el şi efectele celorlalţi se duc în gol… A doua zi, Calboreanu se plânge lui Sică Alexandrescu, regizorul spectacolului:
— Mută-l pe băiatul ăla mai în fund… Trebuia să-ţi dai seama, plasat lângă noi strică scena. Ne-a stricat-o, s-au dus dracului efectele…
La al doilea spectacol, ca să satisfacă pe Calboreanu, Sică îi spune lui Birlic ca în momentul când începe cearta să se bage după sobă.
Zis şi făcut. Numai că în punctul când sfada este la paroxism, ca să-şi evidenţieze participarea, Birlic iveşte nasul de după sobă…
Ropote de aplauze rup sala în două.
Şi Calboreanu a doua zi îi spune lui Sică:
— Adu-l pe băiatul ăla înapoi… E mai bine să fie lângă noi.”
Foto Grigore Vasiliu-Birlic: cinemagia
