1 Aprilie în teatru: farse celebre cu Birlic
https://www.ziarulmetropolis.ro/1-aprilie-in-teatru-farse-celebre-cu-birlic/

Grigore Vasiliu-Birlic, unul dintre cei mai mari actori români de comedie, a rămas celebru prin rolurile din teatru şi din film. Dar şi prin festele pe care le-a jucat colegilor de scenă.

Un articol de Monica Andrei|31 martie 2014

În teatru, au avut loc farse puse la cale de către actori, chiar din vremea lui Caragiale. Autorul „Nopţii furtunoase” a adunat cu pana lui de geniu câteva farse sub titlul „Din carnetul unui vechi sufleor”. În timp, regizorul Sică Alexandrescu precum şi Gaby Michailescu au notat în ale lor memorii, pe lângă întâmplări din lumea teatrului, peripeţii din turnee sau de la repetiţii, şi nişte farse care rămân celebre stârnind buna dispoziţie oricui, oricând. Iată câteva dintre farsele care l-au avut ca protagonist pe Grigore Vasiliu-Birlic:

Faima lui Birlic a fost colosală. Sică Alexandrescu poveşteşte în memoriile sale cum Trupa Teatrului Naţional se afla în turneu cu „O scrisoare pierdută”. Aveau spectacol la teatrul din Craiova. Din distribuţie făceau parte actorii: Costache Antoniu, Niki Atanasiu, Marcel Anghelescu, Alexandru Giugaru, Talianu şi Birlic. Plecaseră de la Hotelul Minerva, în grup, spre teatrul unde avea loc spectacolul.

„Mergeam pe mijlocul străzii şi la câţiva paşi în urma noastră, mulţime de craioveni la paşi mărunţi se ţineau după noi”, îşi aminteşte Sică Alexandrescu.

— Uitaţi-vă ce puhoi de lume e-n spatele nostru, spune unul dintre noi.

— Popularitate! N-ai cum să te fereşti, adaugă altul.

— Suntem cea mai bună reclamă, se împănează un al treilea.

Îl iau la braţ pe Birlic, rămân în urmă, şi-i spun:

— Grigore, la prima intersecţie tu ia-o la stânga.

— De ce?

— O să vezi, ia-o la stânga singur.

Aşa a făcut şi toată Craiova a cotit-o la stânga după el, părăsindu-ne pe noi, cu «popularitatea» şi «reclama»”.

Citiți și Birlic, ținta unei farse clasice din istoria teatrului

Puţini ştiu că Grigore Vasiliu Birlic a fost un pătimaş al jocurilor de noroc Gaby Michailescu, impresarul marelui actor, pomeneşte în memoriile sale despre pariul austriac, chinta roială, ruleta, loteria, pronosportul și, în special, cursele de cai. Marele actor era vrăjit de iluzia dulce a îmbogăţirii. Trei zile pe săptămână paria şi juca; cheltuia sume imense pariind pe cai.

„Ajun de curse. Seara la teatru are loc un spectacol după autorii vienezi, Arnold şi Bach, «Adevăratul Jacob». În primul rând, spectator, Traian Marcu, cunoscutul antrenor şi conducător la trap. Pe scenă, Birlic şi Timică îşi încrucişează replicile… La un moment dat, în timpul spectacolului, Traian, cunoscând ieşirile din fire ale lui Birlic când e vorba despre cursele de cai, scoate din buzunar programul curselor de a doua zi. Deschizându-l, bate cu dosul palmei proaspăta tipăritură, îndreptând un ostentativ semn ahtiatului după noroc, ca şi cum ar vrea să-l lămurească încă din scenă, peste sufleor, cine bate în cursa a cincea…

Prins în jocul hazardului, Birlic vede hârtia, întinde gâtul spre sală ca să citească, nu dă replica în spectacol, îşi lasă partenerul mofluz… Uitând de răspuns, se înclină peste rampă, să afle, între două replici, ce-l aşteaptă a doua zi… Spectacolul stagnează, se întrerupe. Nervos iese din scenă. Timică aleargă după el, îl trage de haină, ca să-l aducă pe scenă şi să continue spectacolul”.

Gaby Michailescu povesteşte: „În atâţia ani de impresariat, fiindu-i ca un frate, mult am mai umblat cu Birlic pe drumurile ţării! Nu vedetă, nu «cap de afiş», ci complet altceva – tăvălugul veseliei pe sufletele ce-i aşteptau pretutindeni fericita tonificare… Ca, până la urmă, să constat că nu mai avea nevoie de vorbe: doar scândurile scenei şi el, în faţa publicului deprins să-i preia transa, pierderea, marea credinţă!”

Birlic, în rolul Canciano, din „Bădăranii“ de Goldoni

„La premieră, în scenă, la rampă, Calboreanu, Giugaru, Marcel Anghelescu şi, mai într-o parte, Birlic. Sfadă mare între cei trei, în timp ce Birlic îi scrutează, fără vorbe, de-un lat de palmă. Întregul teatru e cu ochii pe el şi efectele celorlalţi se duc în gol… A doua zi, Calboreanu se plânge lui Sică Alexandrescu, regizorul spectacolului:

— Mută-l pe băiatul ăla mai în fund… Trebuia să-ţi dai seama, plasat lângă noi strică scena. Ne-a stricat-o, s-au dus dracului efectele…

La al doilea spectacol, ca să satisfacă pe Calboreanu, Sică îi spune lui Birlic ca în momentul când începe cearta să se bage după sobă.

Zis şi făcut. Numai că în punctul când sfada este la paroxism, ca să-şi evidenţieze participarea, Birlic iveşte nasul de după sobă…

Ropote de aplauze rup sala în două.

Şi Calboreanu a doua zi îi spune lui Sică:

— Adu-l pe băiatul ăla înapoi… E mai bine să fie lângă noi.”

Foto Grigore Vasiliu-Birlic: cinemagia

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

Pagina 20 din 34« Prima...10...1819202122...30...Ultima »