1 Aprilie în teatru: farse celebre cu Birlic
https://www.ziarulmetropolis.ro/1-aprilie-in-teatru-farse-celebre-cu-birlic/

Grigore Vasiliu-Birlic, unul dintre cei mai mari actori români de comedie, a rămas celebru prin rolurile din teatru şi din film. Dar şi prin festele pe care le-a jucat colegilor de scenă.

Un articol de Monica Andrei|31 martie 2014

În teatru, au avut loc farse puse la cale de către actori, chiar din vremea lui Caragiale. Autorul „Nopţii furtunoase” a adunat cu pana lui de geniu câteva farse sub titlul „Din carnetul unui vechi sufleor”. În timp, regizorul Sică Alexandrescu precum şi Gaby Michailescu au notat în ale lor memorii, pe lângă întâmplări din lumea teatrului, peripeţii din turnee sau de la repetiţii, şi nişte farse care rămân celebre stârnind buna dispoziţie oricui, oricând. Iată câteva dintre farsele care l-au avut ca protagonist pe Grigore Vasiliu-Birlic:

Faima lui Birlic a fost colosală. Sică Alexandrescu poveşteşte în memoriile sale cum Trupa Teatrului Naţional se afla în turneu cu „O scrisoare pierdută”. Aveau spectacol la teatrul din Craiova. Din distribuţie făceau parte actorii: Costache Antoniu, Niki Atanasiu, Marcel Anghelescu, Alexandru Giugaru, Talianu şi Birlic. Plecaseră de la Hotelul Minerva, în grup, spre teatrul unde avea loc spectacolul.

„Mergeam pe mijlocul străzii şi la câţiva paşi în urma noastră, mulţime de craioveni la paşi mărunţi se ţineau după noi”, îşi aminteşte Sică Alexandrescu.

— Uitaţi-vă ce puhoi de lume e-n spatele nostru, spune unul dintre noi.

— Popularitate! N-ai cum să te fereşti, adaugă altul.

— Suntem cea mai bună reclamă, se împănează un al treilea.

Îl iau la braţ pe Birlic, rămân în urmă, şi-i spun:

— Grigore, la prima intersecţie tu ia-o la stânga.

— De ce?

— O să vezi, ia-o la stânga singur.

Aşa a făcut şi toată Craiova a cotit-o la stânga după el, părăsindu-ne pe noi, cu «popularitatea» şi «reclama»”.

Citiți și Birlic, ținta unei farse clasice din istoria teatrului

Puţini ştiu că Grigore Vasiliu Birlic a fost un pătimaş al jocurilor de noroc Gaby Michailescu, impresarul marelui actor, pomeneşte în memoriile sale despre pariul austriac, chinta roială, ruleta, loteria, pronosportul și, în special, cursele de cai. Marele actor era vrăjit de iluzia dulce a îmbogăţirii. Trei zile pe săptămână paria şi juca; cheltuia sume imense pariind pe cai.

„Ajun de curse. Seara la teatru are loc un spectacol după autorii vienezi, Arnold şi Bach, «Adevăratul Jacob». În primul rând, spectator, Traian Marcu, cunoscutul antrenor şi conducător la trap. Pe scenă, Birlic şi Timică îşi încrucişează replicile… La un moment dat, în timpul spectacolului, Traian, cunoscând ieşirile din fire ale lui Birlic când e vorba despre cursele de cai, scoate din buzunar programul curselor de a doua zi. Deschizându-l, bate cu dosul palmei proaspăta tipăritură, îndreptând un ostentativ semn ahtiatului după noroc, ca şi cum ar vrea să-l lămurească încă din scenă, peste sufleor, cine bate în cursa a cincea…

Prins în jocul hazardului, Birlic vede hârtia, întinde gâtul spre sală ca să citească, nu dă replica în spectacol, îşi lasă partenerul mofluz… Uitând de răspuns, se înclină peste rampă, să afle, între două replici, ce-l aşteaptă a doua zi… Spectacolul stagnează, se întrerupe. Nervos iese din scenă. Timică aleargă după el, îl trage de haină, ca să-l aducă pe scenă şi să continue spectacolul”.

Gaby Michailescu povesteşte: „În atâţia ani de impresariat, fiindu-i ca un frate, mult am mai umblat cu Birlic pe drumurile ţării! Nu vedetă, nu «cap de afiş», ci complet altceva – tăvălugul veseliei pe sufletele ce-i aşteptau pretutindeni fericita tonificare… Ca, până la urmă, să constat că nu mai avea nevoie de vorbe: doar scândurile scenei şi el, în faţa publicului deprins să-i preia transa, pierderea, marea credinţă!”

Birlic, în rolul Canciano, din „Bădăranii“ de Goldoni

„La premieră, în scenă, la rampă, Calboreanu, Giugaru, Marcel Anghelescu şi, mai într-o parte, Birlic. Sfadă mare între cei trei, în timp ce Birlic îi scrutează, fără vorbe, de-un lat de palmă. Întregul teatru e cu ochii pe el şi efectele celorlalţi se duc în gol… A doua zi, Calboreanu se plânge lui Sică Alexandrescu, regizorul spectacolului:

— Mută-l pe băiatul ăla mai în fund… Trebuia să-ţi dai seama, plasat lângă noi strică scena. Ne-a stricat-o, s-au dus dracului efectele…

La al doilea spectacol, ca să satisfacă pe Calboreanu, Sică îi spune lui Birlic ca în momentul când începe cearta să se bage după sobă.

Zis şi făcut. Numai că în punctul când sfada este la paroxism, ca să-şi evidenţieze participarea, Birlic iveşte nasul de după sobă…

Ropote de aplauze rup sala în două.

Şi Calboreanu a doua zi îi spune lui Sică:

— Adu-l pe băiatul ăla înapoi… E mai bine să fie lângă noi.”

Foto Grigore Vasiliu-Birlic: cinemagia

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?