10 ani de NexT și Festival Friends la NexT 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/10-ani-de-next-si-festival-friends-la-next-2016/

Anul acesta, Festivalul Internaţional de Film NexT (7-11 aprilie 2016) împlineşte 10 ani. 10 ani de filme scurte care, adunate unul câte unul, înseamnă peste o mie. Pentru editia aniversară, organizatorii au ales să adune într-un program special acele scurtmetraje care au rămas în memoria cinefililor de la o ediţie la alta şi care surprind cel mai bine spiritul NexT. Cinci filme ambiţioase, ale unor voci originale şi curajoase. Programul 10 ani de NexT va fi proiectat joi, 7 aprilie, la Muzeul Țăranului, imediat după gala de deschidere, începând cu ora 20.00.

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2016

Printre highlighturile 10 ani de NexT sunt incluse și scurtmetrajele unor cineaști care au căpătat recunoaștere internațională în urma participării la NexT, doi dintre ei regăsindu-se pe lista nominalizaților la Premiile Academiei Americane de Film din 2016.

The Patterns Trilogy

The Patterns Trilogy

Câștigătorul Oscarului pentru film străin de anul acesta, regizorul filmului Son of Saul, Laszlo Nemes, este și câștigătorul din 2010 al premiului „Cristian Nemescu” pentru regie, pentru filmul Cu puțină răbdare/ Türelem, inclus în selecția programului 10 ani de NexT.

De asemenea, cineasta de origine turcă Deniz Gamze Ergüven, nominalizată în 2016 la Oscarul pentru cel mai bun film străin, cu Mustang, este

prezentă în program cu scurtmetrajul O picătură de apă/ Bir damla su, pentru care a câștigat premiul „Cristian Nemescu” pentru regie la prima ediție NexT, în 2007.

POOR SAILOR

POOR SAILOR

Anul acesta, secțiunea Festival Friends include și două dintre proiectele participante la cele două ediții anterioare The Pitch din 2014, respectiv 2015 – 4 1/2 senses, regia Raluca Răcean Gorgos și Ion Aramă, și Azi nu, în regia Cristinei Iliescu.

Dar și scurtmetrajul Ennemis Intérieurs, debutul ca regizor al sound-designerului și sound-editorului Selim Azzazi, invitat special al ediției de anul acesta și membru în juriul Competiției Internaționale.

Cele 10 scurtmetraje ale prietenilor festivalului vor fi proiectate în două calupuri duminică, 10 aprilie, de la ora 15.00, respectiv 18.00, la Cinema ELvire Popesco.

Biletele și abonamentele pentru cea de a zecea ediție a Festivalului Internațional de Film NexT se pot achiziționa online

de pe www.eventbook.ro.

Foto: Next – nextfilmfestival.ro

11
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă îi știam și îmi plăcuse precedentul lungmetraj, „Marussia” (2013), tot m-a luat prin surprindere noul film realizat de Eva Pervolovici, regizoare română stabilită în Franța – documentarul „Delta Bucureștiului” (2020), proiectat în premieră mondială la TIFF.

11
/08
/20

„Acasă”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, a fost distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, înmânat de Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, pe scena Galei de închidere a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care a avut loc în Piața Unirii, sâmbătă, 8 august.

10
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, unde a obţinut marele premiu al secţiunii Zilele Filmului Românesc, documentarul „Acasă” (2020), debutul ca regizor al jurnalistului Radu Ciorniciuc, îi are ca protagonişti pe membrii ultimei familii care a locuit în Delta Văcăreşti înainte de transformarea locului în parc natural.

10
/08
/20

Cele mai bune filme ale ediției și cineaștii momentului au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 8 august, la Gala de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată pentru prima dată în istoria festivalului în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

07
/08
/20

TVR 1 difuzează sâmbătă, 8 august, de la ora 21.10, filmul „Grăbeşte-te încet“, în regia lui Geo Saizescu. Regăsiţi mai jos un interviu cu actorul Radu Gheorghe, care interpretează în film rolul globe-trotter-ului Bebe Ciupercuţă. Actorul povesteşte cu multă bucurie despre întâlnirea cu marii actori din distribuţia filmului, despre rolul său, dar şi multe lucruri amuzante (cum s-a ales cu o poreclă după acest film, ce dificultăţi i-a creat scena sărutului etc.).

05
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră la TIFF, „Casa cu păpuşi” (2020), documentarul de debut ca regizor al directorului de imagine Tudor Platon, este portretul tandru al unor femei în vârstă, dar pline de viaţă, care îşi deschid sufletul în faţa aparatului de filmat al tânărului cineast.

03
/08
/20

Parte a secţiunii pe care Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-o dedică lui Federico Fellini la 100 de ani de la naştere, expoziţia de fotografie „Lights on! Fellini’s 8 ½”, disponibilă pe parcursul TIFF la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, surprinde momente din timpul realizării marelui film din 1963.

03
/08
/20

Ajuns deja la a treia ediție, festivalul Cinemascop își așteaptă vizitatorii până pe 5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud. Aceasta a fost redeschisă în 2018, după o perioadă de 14 ani de abandon, iar localnicii și turiștii au avut ocazia să participe la proiecții de filme europene și alte activități culturale și educative în timpul primelor două ediții.

Pagina 1 din 26712345...102030...Ultima »