10 cărți de citit în perioada pandemiei
https://www.ziarulmetropolis.ro/10-carti-de-citit-in-perioada-pandemiei/

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărţile au fost şi vor rămâne cel mai bun însoţitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalţi, iar călătoriile sunt dificile.

Un articol de Dana Ionescu|29 noiembrie 2020

Ziarul Metropolis a adunat 10 cărți din toate timpurile care să vă aprindă imaginația și bucuria de a trăi. Romane și volume de amintiri de la autori importanți, care merită ore bune din viețile noastre.

1.„La drum cu mătusă-mea” de Graham Greene

Pentru că nu știe ce e viața, nonconformista mătușă Augusta își propune să-i arate insipidului Henry, omul care nu-și dorește nimic, ce înseamnă să trăiești. La Paris, la Istanbul, în metropole și sătuce îndepărtate, în Europa, Africa și Asia, doi oameni descoperă că lumea este absolut incredibilă. Din 1969, când s-a publicat, celebrul roman al scriitorului englez dă, cu ironie, umor și multă tandrețe, minunate lecții de viață, inspirând cineaști, oameni de teatru și nenumărați cititori.

2.„La drum” de Jack Kerouac

La peste o jumătate de secol de la apariția sa, „Biblia” Generației Beat, cartea lui Jack Kerouac rămâne înainte de toate o poveste frumoasă despre căutare și libertate. America anilor ’50, de-a lungul și de-a latul, se desfășoară în fața cititorilor cu toate visele ei, cu oamenii ei, cu tot ce are ea și cu tot ce poate îmbunătăți. Hedonism, teribilism, angst, căutare a autenticității și mai ales a fericirii individuale, într-o carte-cult din topurile celor mai bune 100 de cărți scrise în limba engleză, o carte în care jazzul și poezia se etalează cu câteva dintre fațetele lor.

3.„Shantaram” de Gregory David Roberts

Inspirat de întâmplări adevărate din biografia autorului, romanul din anul 2003 al lui Gregory David Roberts ne invită în India. Acolo îl însoțim pe un delincvent care ajunge în viața agitată din Mumbai și din multe, nenumărate alte locuri, absolut surprinzătoare pentru europeni. Un pașaport fals îi asigură accesul într-o lume în care holera încă există, iar confliectele maritale le rezolvă tot comunitatea. La periferie, în sărăcia cea mai lucie și în palate, în bogăția cea mai sclipitoare, cititorul ajunge fascinat și vrea ca lectura să nu se termine. Ori să se termine, ca să-și poată aranja o călătorie care are toate șansele să schimbe ceva în el.

4.„Șapte ani în Tibet” de Heinrich Harrer

În mod cert una dintre cele mai frumoase cărți de călătorie din toate timpurile, lucrarea austriacului Heinrich Harrer este lectură obligatorie pentru orice pasionat de călătorie. Ajungând la Lhasa, capitala Tibetului, „orașul interzis”, unde nu mai călcase niciun european, acesta, împreună cu prietenul său, descoperă altfel lumea, învață limba și începe să se raporteze altfel la realitate. Învață tibetană și devine chiar profesor pentru Dalai Lama, însoțindu-l în India când China invadează Tibetul. Viața de zi cu zi în Tibet și universul Himalaya sunt două dintre temele cele mai importante și cele mai atrăgătoare ale cărții.

5.„Jurnal de călătorie. Japonia. China” de Nikos Kazantzakis

La Singapore, la Muntele Fuji, la Shanghai, la Kyoto, la Hong Kong, într-o grădină japoneză, într-o sală de teatru din China, la piață, la muzeu și mai ales în casele oamenilor. În toate aceste locuri ne duce scriitorul grec care, întorcându-se dintr-o călătorie în Orient, începea să schițeze romanul „Zorba Grecul”. La ceremonia ceaiului, la bordel, la templu, în fabrică, la piață, la petrecere, la școală ajungem împreună cu el, care în 1935 era fascinat și de China, și de Japonia. Fiecare dintre ele cuprinde nenumărate chipuri, surprinse în imagini puternice.

6.„Istanbul” de Orhan Pamuk

Această declarație de dragoste etrnă, inseperabilă de melancolie, scrisă de laureatul Premiului Nobel pentru Literatură care a semnat romane ca „Mă numesc Roșu” sau „Muzeul inocenței”, cuprinde pagini dintre cele mai fermecătoare. Unele amintesc, peste timp, de felul în care orașul de pe Bosfor l-a fascinat pe un Pierre Loti, de exemplu. Pe străzile din fosta capitală a Imperiului Otoman, în locuințele ei, în clădirile ei publice, în piețe și cafenele, descoperim mai multe universuri. Totul se amestecă, vremurile se amalgamează și bucăți de povești ies la iveală. „Nefericirea înseamnă să-ți fie lehamite de tine și de oraș”, spune direct unul dintre ultimele capitole ale acestei cărți care, atenție, înfățișează un Istanbul foarte personal al unui scriitor de la începutul unui mileniu grăbit, autor care, iubind aprig Turcia natală, nu poate să nu fie dezamăgit de ea.

7.„Omagiu Cataloniei” de George Orwell

O jumătate de an, mai exact din decembrie 1936 până în iulie 1937, reporter în Războiul Civil din Spania, George Orwell a scris o captivantă și percutantă dare de seamă asupra unei stări de fapt cercetate asiduu până în zilele noastre. Această impresionantă dare de seamă a unuia dintre cei mai importați scriitori din secolul XX, autor al celei mai influențe viziuni distopice asupra viitorului, cuprinde numeroase motive de reflecție pentru cititorul de azi. Carte a iluziilor spulberate și cronică dură a sălbăticiei umane, „Omagiu Cataloniei” etalează o luciditate sănătoasă. Mergem la Barcelona și pătrundem în interiorul unor facțiuni politice care se îndepărtează de ființa umană, desființăm mituri și, odată cu autorul, descoperim încă o dată, înainte ca Milan Kundera să-și fi scris cunoscutul roman „Viața e în altă parte”, că adevărul e, într-adevăr, în altă parte.

8.„Inelele lui Saturn” de W.G. Sebald

În romanul lui 1955 scriitorul german ne invită la o plimbare de durată. Carte-hibrid – și roman, și autobiografie, și scriere de călătorie – în care se discută despre câte în lună și în stele, „Inelee lui Saturn” ne poartă ținutul în Suffolk din Anglia, unde putem face tot felul de constatări. În această capodoperă a unui autor descoperit târziu și stins din viață devreme, istoria omului și istoria artelor se amestecă într-o formulă din care a apărut un unicat. Mergeți, deci, la plimbare în Anglia și nici nu știți câte o să descoperiți!

9.„Călătorii cu Charlie” de John Steinbeck

În 1962, după un lung periplu prin patruzeci de state americane, unde este însoțit de Charlie, căţelul lui, John Steinbeck scrie „Eu și Charlie”, carte ce avea să ajungă în bibliotecile a nenumărați iubitori de literatură și de călătorii. În acelaşi an primește Premiul Nobel pentru Literatură. Unul dintre cei mai mari scriitori americani realiza, așadar, un tablou impresionant al oamenilor și al vieții, așa cum a văzut-o el mergând mii de kilometri printr-un ținut ce stă sub semnul diversității. Portrete, reflecții și însemnări despre viața aceasta de neînțeles, dar mai ales povești îl așteaptă pe cititorul dornic să deschidă sau să redeschidă această carte atât de cunoscută pentru a face o călătorie în timp și a vedea o Americă așa cum va fi fost ea pentru un spirit atât de pătrunzător.

10.„Un an în Provence” de Peter Mayle

Cu siguranță una dintre cele mai citite scrieri din ultimele decenii despre arta de a călători, aparținându-i un scriitor de succes, „Un an în Provence” seamănă cu un vis bogat în culori, lumini și arome. Cum să nu-ți dorești să-ți petreci măcar o vacanță acolo, în acest tărâm fermecat unde timpul trece altfel?  Ca orice englez care visează să stea la soare, Peter Mayle a pornit într-o aventură despre care nu știa, desigur, că n-o să-și dorească să se termine. Dacă-i citiți cartea, o să simți că trebuie să mergeți neapărat în această minunată parte a Franței, unde tihna există cu adevărat și unde arta de a trăi, deloc o abstracțiune, este însoțită de la joie de vivre. Și pentru firile visătoare, și pentru cei cu picioarele pe pământ, „Un an în Provence” are mult de oferit.

05
/03
/20

Cartea “Nicolae S. Șucu. Viața și aventurile unui cioban român în Bulgaria în vremuri de război 1908-1918”, text stabilit de Cristina Jelescu, ediție îngrijită de Daniel Cain, a fost publicată la editura Humanitas în anul 2017 și este una dintre cele mai interesante lucrări referitoare la lumea din Balcani de dinainte de România Mare.

01
/03
/20

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită joi, 12 martie 2020, de la ora 15.00, în Sala Perpessicius a sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la o „Evocare Henriette Yvonne Stahl”. Participă: Elena Zaharia-Filipaș, Bianca Burța-Cernat, Simona-Grazia Dima, Nina Corcinschi și Irina Stahl.

27
/02
/20

Fragmente esențiale dintr-o carte-monument „Balcanii. De la sfârșitul Bizanțului până azi”, de Mark Mazower (profesor de istorie la Columbia University).

25
/02
/20

Ernesto Sábato (1911-2011) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori argentinieni din secolul XX, dacă nu cel mai important. Alături de Borges și Cortázar, Sábato a dat o viață nouă literaturii sud-americane.

21
/02
/20

Marketingul face întâlnirea/interacțiunea dintre artiști și public posibilă. Este esențial, dat fiind că artele spectacolului nu există în lipsa receptării directe de către un public prezent în proximitate. Volumul combină fondul teoretic cu câteva studii de caz și opiniile unor personalități ale lumii culturale/profesioniști cu mulți ani de experiență. Printre ei: Emil Boroghină, Constantin Chiriac, Lucian Vărșăndan, Adrian Roman, Dan Bartha-Lazăr, Vava Ștefănescu, Gilda Lazăr, Marinela Țepuș, Tamara Susoi, Maria Sârbu și Simion Buia.

16
/02
/20

Pe 12 februarie s-au împlinit 126 de ani de la nașterea uneia dintre scriitoarele cele mai cunoscute ale României interbelice. Purtând un pseudonim pe care l-a dezagreat dar care a consacrat-o, Otilia Cazimir a fost o feministă a vremii ei, dar și iubita discretă a unui alt mare poet.

09
/02
/20

În „Fata cu Leica” (Editura Art, 2019), Helena Janeczek spune extraordinara poveste a fotografei Gerda Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front și partenera legendarului Robert Capa. O carte de neratat!

09
/02
/20

Născut pe 9 februarie 1940, la Cape Town, scriitorul sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (2003), împlinește astăzi 80 de ani. Cartea pe care v-o propunem este primul său roman, „Ținuturi în crepuscul” (Editura Humanitas Fiction).

06
/02
/20

Vineri, 21 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea”, apărut de curând la Editura Polirom, în traducerea Biancăi Alecu.

05
/02
/20

Pentru că februarie este luna iubirii (veți constata atât pe 14 februarie, cât și pe 24), ne-am gândit ce carte s-ar putea dovedi perfectă atât pentru doamne și domnișoare, cât și pentru domni. Am optat pentru „Cele zece iubiri ale lui Nishino”, de Hiromi Kawakami (Polirom, 2015, traducere din japoneză de Florin Oprina).