10 cărţi pe care merită să dai banii la Bookfest
https://www.ziarulmetropolis.ro/10-carti-pe-care-merita-sa-dai-banii-la-bookfest/

Destul de „cuminte“ în primele zile, noua ediţie a Salonului de Carte Bookfest, găzduit de Romexpo între 1 şi 5 iunie, e un prilej bun de pregătire pentru vacanţa de vară.

Un articol de Monica Andronescu|3 iunie 2016

Între 1 iunie, Ziua Copilului, și 5 iunie, duminica alegerilor locale, față de care există o apatie foarte ușor de observat, târgul de carte își așteaptă vizitatorii cu o ofertă mulțumitoare pentru geamantanul de vacanță, în care ar merita să intre destule cărți. Unele mai vechi, altele noi-nouțe, abia venite din tipar, se înșiră la standurile editurilor. În afară de evenimentele pe tipicul cunoscut – lansări și dezbateri –, târgul atrage iubitorii de carte cu reduceri.

Nu trebuie să scotociți cine știe cât ca să găsiți cărți bune la 5 și 10 lei – ficțiune și non-ficțiune deopotrivă. Carte străină, cum știm, descoperim la doar câțiva expozanți, cafea, ceai, ciocolată și delicatese mai mult sau mai puțin autentice ne așteaptă în câteva puncte din traseu, afară domnesc mititeii și berea, scriitorii se mai opresc să stea de vorbă cu câte un cunoscut, copiii merg de mână cu câte un părinte/bunic, neștiind ce carte de povești să aleagă, căci oferta e variată. Nimic nou sub soare, un soare care s-a arătat destul de generos, să recunoaștem. Așadar, treceți pe la Romexpo până pe 5 iunie, faceți o plimbare printre standuri și lăsați-vă tentați de o carte-două. Dintre noutăți, noi am ales câteva, cu gândul la plăcerile vacanței.

1.„L-am servit pe regele Angliei“ de Bohumil Hrabal, Editura Art. Desigur, cel mai cunoscut roman al lui scriitorului ceh e de savurat, de citit și de recitit.  Umorul lui este, o știm, inegalabil, subtilitatea lui nu dă greș, tandrețea lui nu lasă loc pentru agresivitate.  „L-am servit pe regele Angliei“, romanul care-ți poate reda pofta de viață sau cel puțin îți poate deschide ochii la multe lucruri pe care nu le vezi, se recomandă oricărui tip de cititor, mai puțin celui încrâncenat să afle secretele vieții și ale universului!

2.„Camera cu vedere“ de E. M. Forster, Polirom. În cazul acesta, ca în majoritatea cazurilor, de altfel, cartea bate filmul! Totul începe cu un drum la Florența în acest roman clasic pe care, dacă nu l-ați citit până acum, n-ar fi rău să-l citiți vara asta. O să vă răsplătească. O să găsiți în el o mulțime de întrebări deștepte despre amor, așteptări și iluzie și o discuție subtilă despre închipuire și cum ne conduce ea, fără să știm. „Camera cu vedere“ rezistă fără efort printre preferințelor rafinaților de toate vârstele și are ceva de spus și în noul mileniu.

3.„O noapte, Marcovici“  de Ayelet Gundar-Goshen, Nemira. Foarte tânăra scriitoare din Isreal a dat lovitura chiar cu prima carte. Atuuri: umorul cald, plăcerea de a se juca cu nuanțele, ironia care salvează tragedia. Pe mare, pe uscat, într-un sat israelian și în orașele unde identitățile se dizolvă, poveștile de viață și de război se împletesc splendid într-un roman senzual, îndrăzneț, în care tragicomedia seamănă chiar foarte tare cu viața însăși. Între lacrimi și zâmbet, singurătatea, suferința, iubirea și visul își văd de treburile lor. Dacă vă place Amos Oz, de exemplu, e foarte probabil să vă placă și romanul lui Ayelet Gundar-Goshen, nume nou în literatură.

4.„Toată lumina pe care nu o putem vedea“  de Anthony Doerr, Humanitas Fiction. Cititorii trebuie să acompanieze două personaje în mai multe povești. Cufundați în suferință, Marie-Laure și Werner trăiesc pe un continent fărâmițat: Europa după Al Doilea Război Mondial. Tânăra franțuzoaică și germanul orfan sunt protagoniștii unei roman recompensat cu o mulțime de premii, disponibil acum și la noi, o carte cu farmec, cu ritm, cu suspans și cu destule întrebări la care cititorul trebuie să răspundă.

5.„Convinge-mă!“ de Lee Child, Editura Trei. Pe scurt, popfiction care te ține cu sufletul la gură. Merge și la ceai, și la o halbă de bere! Jack Reacher, fost polițist militar, chiar e un personaj reușit și pune în alertă cititorul. Îndrăzniți, așadar!

6.„O cale îngustă spre nordul îndepărtat“ de Richard Flanagan, Editura Litera. O carte cu care nu prea poți să dai greș, care te trimite cu gândul la toate adevărurile pe care tu, un om oarecare, n-o să le știi niciodată și la toate măștile printre care trăiești. Asta, pornind de la un roman de atmosferă puternică. Un lagăr, un chirurg, o poveste de dragoste, desigur, o scrisoare și o viață care ar fi putut fi. Între ficțiuni și amintiri, între Birmania și Thailanda, între vieți, o carte ce merită atenție pe plajă, la munte, în fotoliul de acasă ori pe o bancă în parc.

7.„În umbra eșafodului“ de Carol Birch, Editura Litera. Margaret Catchpole, femeia care a fost condamnată de două ori la moarte și a reușit să scape de fiecare dată, își spune povestea, peste veacuri, cu o forță emoțională care te afectează profund, exact așa cum promite editura. Pentru cei care n-au citit nicio carte a autoarei, aceasta poate fi un bun început, fie și pentru povestea în sine.

8.„Seri antice“ de Normal Mailer, Polirom. Dincolo de calitatea literaturii lui Mailer, clasicul atât de puțin cunoscut de cititorii de la noi, o puteți lua în geamantan pentru că e foarte bună pentru evadarea din realitate direct în… Egiptul antic. Nopți ritualice, erotice, luxuriante, nopți de zei și nopți de muritori, cu jocuri periculoase și sensuri ascunse, nopți fantasmagorice, povestite de un maestru.

9.„Naufragii“ de Akira Yoshimura, Humanitas Fiction. Pentru amatorii de literatură japoneză, un nou roman și o nouă privire asupra tradiției. Viața tradițională, trăită la malul mării, cu spaime, neliniști și gelozii, într-o natură aspră, deloc înțelegătoare. Cartea o să vă arate legea neîndurătoare a supraviețuirii și sigur o să vă pună pe gânduri.

10.„Cartea săruturilor“ de Iv cel Naiv, ilustrații de Vali Petridean, Editura Vellant. Volumul interactiv, al cincilea semnat de Iv cel Naiv, în care se întâlnesc duios, haios și îndrăzneț săruturile cititorilor, e numai bun de deschis pe balansoar, la soare, sau în dormitor. Încercați. Cărțile pot fi și așa!

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.