10 fragmente din autobiografia actriței Maia Morgenstern: „Nu sunt eu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/10-fragmente-din-autobiografia-actritei-maia-morgenstern-nu-sunt-eu/

O selecţie de zece întâmplări memorabile din viaţa actriţei Maia Morgenstern, dezvăluite publicului în cartea sa, „Nu sunt eu”, recent publicată la Editura Litera.

Un articol de Alina Vîlcan|23 decembrie 2020

1

Să nu uiți. Asta am învățat eu de la tata. Să le povestești copiilor.
Să nu urăști. Asta mi-a transmis bunica.
Să le transmiți trecutul generațiilor care vin. Iată moștenirea mea.

2

Cu treizeci de ani în urmă. La Piatra Neamț. Puneam margarină pe pâine. Pâinea era pe cartelă. Și margarina. Sau untul. Dar nu se găsea. Apoi presăram Vegeta. Obținută cu greu, pe parale multe, din Iugoslavia. De la sârbi. Apoi citeam cartea de bucate. O aveam de la mama. Veche și cu gravuri. Sanda Marin. Uneori se lua curentul. Deseori.
Mâncam pâine cu margarină și Vegeta, și citeam despre friptură. Și vânat.

3

Iată, mai tinere și drag coleg, concetățean și prieten! Ai dreptul! Ai dreptul să mă înjuri, să mă bălăcărești, să mă ironizezi! E dreptul tău să-mi arunci în față nemulțumirea și disprețul tău! Ai dreptul! Ți l-ai câștigat… Scuze! Ți l-am câștigat! Eu ți l-am câștigat. În vremea Revoluției. Zile și nopți (nu prea multe, ce-i drept!). În timp ce nu reușeam să-mi înghit propria salivă, transformată în fière, de frică. Frică. În timp ce corpul meu degaja un miros pestilențial. De frică, am… (Vai, ce rușine, nu pot să spun așa ceva!) În timpul Revoluției, pe străzi, gloanțele zburau în jurul nostru. Poate erau oarbe, false. Frica mea, nu! Frica mea era concretă și umilitoare. Grețoasă și paralizantă. Paradoxal, nu? Strigam „Jos Ceaușescu! Jos comunismul!” Și-mi era frică. Jenant, nu? Așa a fost.

4

„Nu sunt eu” de Maia Morgenstern (Click pe imagine pentru detalii)

La Rotterdam plouă. Și e cam frig. Seara e frumos și luminat. Noi jucăm spectacolul „Empire”, producția Schaubühne, Berlin. Regia Milo Rau. Apoi vom juca la Torino. Pe urmă la Timișoara. Apoi… nu mai știu. (…) Spunem povestea. Fiecare spune povestea propriei vieți (filtrată, evident, prin sita dramaturgului, a regizorului… ce frustrare!). Patru artiști, patru actori – Akilas Karazisis, Rami Fadel, Ramo Ali, Maia Morgenstern. Din Grecia, din Siria, din România.
Poate că nu avem aceleași gusturi sau preferințe.
Poate concepțiile noastre de viață diferă.
Poate că tații sau bunicii noștri s-au dușmănit cândva.
Poate s-au urât. Poate s-au războit.
Poate s-au ucis.
Acum, noi suntem pe aceeași scenă, construim un spectacol, aducem emoție. O invitație la gândire. La înțelegere. Și la pace. Cred că acesta este succesul. Un succes.
O să-mi iau bulbi. De lalele. Și îi voi planta în grădină.

5

„Sold out!” nu este un criteriu. Nu pentru mine. Probabil sunt anacronică și, cu siguranță, demodată. Oricum, pe vremea mea se spunea „sală vândută”. Am jucat cu doi spectatori în sală. Am jucat în frig. Am jucat la lumânări, în lipsa curentului electric. Am jucat într-un deșert de moloz, în urma demolărilor. Am jucat pentru doi sau trei oameni ce își luau inima în dinți și înfruntau oceanul de dărâmături. Și bezna grea. Pentru a vedea un spectacol. Pentru a oferi un rost existenței unui teatru. Și artiștilor ce-l slujeau. Sigur, vorbesc acum despre Teatrul Evreiesc de Stat. Și despre doar o frântură a existenței și istoriei sale.
Am cunoscut greutățile, durerea, determinarea și ambiția cu care lupți pentru a face să supraviețuiască un teatru. Sunt profund recunoscătoare acelor doi-trei spectatori prezenți la spectacolele noastre. Ce dădeau sens efortului și creativității noastre. Nu era în zadar!
Mi-am promis ca la fiecare spectacol să cumpăr două bilete în memoria lor. A celor doi-trei spectatori care veneau la spectacolele noastre.

6

Tatăl meu cunoștea opt limbi străine. Scris, citit. Era nemulțumit de accentul lui în engleză și în spaniolă: „Sunt o umbră palidă a profesorilor, a dascălilor mei, a celor ce m-au format… din Moldova. Le sunt recunoscător. Pot spune că mi-au salvat viața”, îmi repeta tata Dusea mereu.

7

Maia Morgenstern, în spectacolul „Melcul” (regia: Lia Bugnar), la Teatrul Metropolis (Click pe imagine pentru detalii)

Scrisul mamei. Amintirile ei. Durerile, idealurile, speranțele ei spulberate, despre care nu mi-a vorbit niciodată. Procesul. Condamnarea ei. Crima? A „ascuns” partidului faptul că sora ei, Yenta, sionistă, la fel ca soțul ei, a decis să plece în Israel. Împreună cu familia.
O colegă (și bună prietenă, de altfel) vigilentă, curajoasă și profund atașată adevărului și dreptății (momentului) a denunțat trădarea tovarășei Sara Morngenstern.
Sentința: cu unanimitate de voturi, mama a fost exclusă, concediată. Fără nici o remușcare, devotamentul ei a fost aruncat la gunoi. Fără nici un regret (sau responsabilitate), au renunțat la priceperea și pregătirea ei științifică: era matematician.
Și-a pierdut serviciul. Încrederea în oameni? Ei bine, nu! Paradoxal, nu-i așa?

8

Mama. Semăn cu mama.
Mă „ceartă” unii că nu-mi mai vopsesc părul:
– De ce te lași așa? Căruntă? Te îmbătrânește!
– Poate. Dar în felul ăsta mă întâlnesc cu mama. În oglindă. Uneori.

9

Gânduri de Hanuka. Se apropiau sărbătorile. Cu frig și veselie. Cu lipsuri, dar cu speranțe. Și cu gălăgie. Gălăgioasele sărbători. În magazine nu se prea găsea nimic înainte de… Apoi, mai apăreau: niște cozi la banane verzi, la unt, la… Copiii cântau pe străzi, dar mai ales în tramvaie: cu Steaua, cu Moșu’, cu păstorii. Era frig, dar ei erau colorați, costumați. Peste paltoane și căciuli gri, purtau măști sau panglici… Îi priveam fascinată, îi ascultam cu nesaț:
– Încă, incă, hai să le mai dăm un bănuț! îi rugam pe părinți.
Strângeam cu putere mâna lui Dusea Morngenstern – tata. Nu-i spuneam că-n zilele acelea mă simțeam cumva departe, exclusă. Din altă lume, străină. Altfel. Nu făceam parte din sărbătoare. Nu era a mea. Eram altfel. Și simțeam asta. Exclusă. Nu era nevoie să-i spun. Știa, înțelegea. Simțea dezamăgirea și tristețea copilului „altfel”. Era ateu. Dar a decis atunci, pentru prima oară, după 40 de ani, cred, de la Bar Mitzvah al lui, să sărbătorim Hanuka la noi acasă.

10

Tata, Dusea Morgenstern, avea grijă să invite întotdeauna un copil, un prieten, un vecin, care să aprindă lumânarea martor: Shammash. Apoi aprindeam, împreună cu părinții sau rudele (cele rămase), lumănările de Hanuka. Pe rând. Opt zile. Eram cu toții împreună. Ne bucuram cu toții de lumina sărbătorilor. Dar mai ales, ascultam povestea… Învățam din cântece, cu joacă… Învățam istorie. Legenda Macabeilor și drumul către libertate. Pipăiam cu mintea mea de copil ce înseamnă determinare, identitate, demnitate. Și, mai ales, ce înseamnă cultură, studiu, învățătură. Ne jucam cu titirezul – dreidl dreidl. După aceea, plecam și eu cu Steaua…
Sărbători fericite!

În timpul Revoluției, pe străzi, gloanțele zburau în jurul nostru. Poate erau oarbe, false. Frica mea, nu! Frica mea era concretă și umilitoare. Grețoasă și paralizantă. Paradoxal, nu? Strigam „Jos Ceaușescu! Jos comunismul!” Și-mi era frică. Jenant, nu? Așa a fost. (Maia Morgenstern)

Fotografii de Oana Monica Nae

 

 

 

 

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

București, 15 aprilie 2022 – Editura Corint vă invită la dezbaterea pe marginea cărții Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul? de Graham Allison, volum de referință în domeniul relațiilor internaționale, publicat în imprintul Corint Istorie. Evenimentul are loc luni, 18 aprilie, ora 19.00, la librăria Humanitas Cișmigiu.

17
/04
/22

După succesul internațional al romanelor „Tatuatorul de la Auschwitz”, vândut în peste 7 milioane de exemplare, și „Călătoria Cilkăi”, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărului Auschwitz-Birkenau.

13
/04
/22

Nominalizat la prestigiosul Man Booker Prize, „Lumea în flăcări” de  Siri Hustvedt, recent apărut la Editura Polirom, este un roman magistral pe tema percepţiei, prejudecăţilor, dorinţei şi luptei unei femei pentru afirmarea în conştiinţa publică.

11
/04
/22

Editura Polirom anunță apariția unui titlu-eveniment în cadrul prestigioasei sale colecții de traduceri din literatura universală, „Biblioteca Polirom”: „Poemele posibile. Antologie (1966-1975)” de José Saramago, traducere din limba portugheză și note de Simina Popa, volum publicat cu prilejul centenarului nașterii marelui scriitor portughez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1998).

07
/04
/22

Joi, 7 aprilie, ora 19.30 Editura Humanitas Fiction vă așteaptă în Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea romanului Ultimii cai din stepă de Maja Lunde recent apărut în traducerea Ivonei Berceanu în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, un nou roman care face parte, alături de bestsellerurile internaționale Istoria albinelor și Istoria apelor, din tetralogia schimbărilor climatice.

06
/04
/22

Odată cu începerea războiului, oamenii și companiile s-au unit pentru a face bine. Donațiile au fost făcute atât în mod direct, cât și prin SMS, în social media ori pe site-urile asociațiilor. Însă există un loc unde, de peste 8 ani, cei care vor să facă fapte bune se întâlnesc cu cei care au nevoie de ajutor.

30
/03
/22

La editura Humanitas Fiction va apărea în curând romanul „Așteptări” de Anna Hope. Aceasta este cea de-a doua carte a autoarei publicată în România, după bestsellerul „Sala de bal”.