10 gânduri memorabile la 100 de ani de la nașterea lui Radu Beligan
https://www.ziarulmetropolis.ro/10-ganduri-memorabile-la-100-de-ani-de-la-nasterea-lui-radu-beligan/

Pe 14 decembrie 2018, Radu Beligan ar fi împlinit 100 de ani… Centenarul României Mari coincide cu Centenarul lui Radu Beligan. A străbătut un secol în cultura română şi a murit pe 20 iulie 2016.

Un articol de Monica Andronescu|13 decembrie 2018

Astăzi, la 100 de ani de la nașterea lui, spiritul acid al lui Radu Beligan rămâne viu, iar cuvintele lui rămase în interviuri sau în cărți alcătuiesc un portret superb al unui om născut odată cu România… Era 14 decembrie 1918, la Filipești, când Radu Beligan venea pe lume. Vă oferim zece citate memorabile, discutabile…, multe dintre ele păstrate între copertele volumului „Între acte”, semnat de Radu Beligan.

1

Marea mea iubire în această „călătorie scurtă”  a fost Teatrul… La vârsta mea îmi pot permite să spun adevărul. Nu a fost vocație, a fost intoxicație. De mic copil am fost atras de teatru. Ca Dali, care își povestea existența începând cu viața intrauterină, și eu aș putea spune că de când mă știu mi-am dorit să fiu actor. A fost o poveste de dragoste care mi-a cerut și căreia i-am făcut sacrificii. Cei apropiați mi-ar putea reproșa că am fost un tată și un soț demisionar, că n-am trăit decât pentru scândura bătătorită a scenei. Nu îi pot contrazice, dar privind în urmă, dacă ar fi să o iau de la capăt, n-aș schimba nimic. Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea în care trăim este frumusețea cu care anumiți oameni o creează, din timp în timp, pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărțile pe care le scriu și viața pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viață bine trăită. Aș zice chiar că este opera de artă prin excelență.

2

E profund condamnabil să lași o vocație în paragină, să nu-i dai prilejul să se împlinească sau măcar să se verifice. Sunt convins că în fața instanțelor artistice și a celor ale conștiinței ești condamnabil dacă deturnezi un talent din drumul lui ori îi ceri mai puțin decât poate dărui.

3

Îmi amintesc că în urmă cu doi, trei ani, o tânără (de profesie „speranță a criticii dramatice”) a stăruit să aibă o discuție cu mine. Nu era „omul fără calități”. Dimpotrivă. O anima o reală pasiune pentru scenă. Și știa să țină condeiul apăsat și energic pe hârtie. Dar de prea multe ori făcuse foc din apă și lumină din întuneric, ori nedreptățise grav, prin opacitatea juvenilă, scriitori și artiști. Transformase cronica într-un agresiv serviciu de plasare a propriilor complexe și veleități. M-a „atacat”, solicitându-mi să-i destăinui esențialul. M-a somat să-i spun crezul meu artistic și să-i explic imediat și pe loc labirinturile tainice prin care trece și ia ființă predispoziția mea către crearea unui rol. Țin minte că i-am replicat simulând revolta absolută împotriva teoriilor și teoreticienilor. „Voi, teatrologii, sunteți moartea teatrului – în întreaga lume. E o maladie generală: căutați cu lumânarea noi sisteme estetice, noi puncte de vedere asupra artei, pronosticați și trageți concluzii. Se scriu tomuri întregi, dar știți câte spectacole cu adevărat mari se fac într-un an pe glob? Șapte, opt. S-a stabilit astfel un raport ciudat: o imensă cantitate de scriitură pentru foarte puțin material faptic. E rău, pentru că astfel se denaturează realitatea. E rău, fiindcă astfel se regizează curente de opinii care n-au suportul unor opere reprezentând ceva substanțial. E rău mai ales deoarece acreditați valori și născociți, acceptați și vedeți pretutindeni programe estetice. De altfel „programul estetic” este unul dintre sloganurile la modă. Fiecare teatru, fiecare spectacol (fie că are, fie că n-are resurse pentru asta) se alipește – sub această presiune, unei orientări, are orgoliul unei titulaturi, iar voi, teoreticienii și cronicarii dramatici, din confort sau din snobism intelectual, descoperiți și judecați în virtutea unei concepții pe care o puneți în seama creației și a realizatorilor”.

4

Ați văzut vreodată un mare actor jucând un rege? Pe lângă el, ai impresia că regii adevărați nu prea au talent.

5

În Occident, o seamă de trupe marginale contestă vechiul teatru, acuzându-l de a fi vetust și îndatorat până peste cap tradiționalismului. Un tineret rebel neagă teatrul pe care l-a moștenit, întrucât el ar reprezenta paznicul unui sistem social injust. Inamicul principal al acestor trupe îl constituie acele catedrale ale culturii care-și au credincioșii lor, chiar atunci când se reprezintă piese revoluționare. De pe urma furiei lor răsar o seamă de spectacole înfățișate în stradă, în hangare, în uzine, în cazărmi, având ca obiectiv „să teatralizeze cotidianul”, ceea ce, tradus în termeni exacți, înseamnă dislocarea vechilor prejudecăți privind reprezentația, dinamitarea tuturor barierelor dintre scenă și public. Plecate în căutarea arhetipurilor pierdute ori în explorarea altor posibilități de expresie, multe din „ansamblurile răzvrătirii” nu se mai întorc. Dar această căutare duce și la o seamă de descoperiri. Unele substanțiale. Ori de câte ori am ocazia să le întâlnesc, le consemnez cu toată receptivitatea și admirația mea. Dar nu se poate să nu observ că narcisismul și intoleranța caracterizează o serie de reprezentații, care nu se recomandă prin altă noutate decât prin aceea de a agresa la modul direct spectatorul ori de a invita publicul pe scenă și de a-l soma să joace alături de actori. De aceea, mi-e cu neputință să nu reflectez la aspectele copilăroase, rudimentare ale acestei ofensive. În primul rând, dorința de a obține totul și dintr-odată, dar fără un proiect coerent. În al doilea rând, pretenția de a întrupa frumosul absolut contra urâtului absolut. Și, în fine, valoarea propriu-zisă a spectacolelor. Nu doar o dată mediocre, fiindcă suferă de un maniheism estetic întors pe dos. Acești înnoitori ai artei primesc uneori cele mai dureroase lovituri chiar prin intermediul propriilor opere.

6

Spectacolul nu este doar expresia unei echipe de creatori, ci și a publicului. În puterea lui se află nu numai succesul ori insuccesul, ci însăși geneza faptului teatral. Arta fiecăruia dintre autorii spectacolului (dramaturg, interpret, regizor, scenograf) poate corecta în timp verdictul publicului, poate câștiga alte bătălii în această confruntare. Însă produsul lor comun – spectacolul – nu are sorți să se nască viabil și să-și trăiască fie și o existență efemeră fără interesul sau măcar prezența câtorva sute de oameni.

7

În ultimii ani, un val pustiitor de musicaluri s-a abătut asupra teatrului mondial, după ce produsese efecte similare asupra cinematografului. Decepțiile au urmat unele după celelalte, chiar dacă au fost însoțite de importante câștiguri materiale, fiindcă, tot așa cum pentru film întoarcerea la comedia muzicală înseamnă resuscitarea unor naivități defuncte, tot așa pentru scenă revenirea la „cânticele” constituie retrogradarea într-o depășită vârstă mintală. Când un autor sau un regizor își propune să realizeze un musical, îmi aduc imediat aminte de vorbele lui Beaumarchais: „Astăzi, când ceva nu merită să fie spus, e pus pe note.”

8

Nu cred că un interpret se poate realiza dintr-odată, fără experiență de scenă și de viață. Nu cred că zorul de a te impune e neapărat rodnic. Din cauza nerăbdării, Orfeu a pierdut-o pe Euridice.

9

Nu cred că progresul e pedeapsa dureroasă a inteligenței. Socot, dimpotrivă, că dacă spiritul n-ar fi condamnat la trezie, la încordare, la acțiune, riscurile ar fi nemăsurat mai mari și mai grave. În această ordine de idei sunt – bunăoară – foarte atent când se învinovățește televiziunea de a fi contribuit la deteriorarea estetică a creației, la scăderea nivelului producției artistice. Pentru că televiziunea, chiar atunci când nu realizează opere de înaltă cultură, e un mijloc de a însufleți pasiunea pentru cultură. Și un excelent instrument de a lua act, de a lua cunoștință de anumite probleme.

10

Cu cât tortul nostru de aniversare are mai multe lumânări, cu atât mai puțin suflu avem să le stingem.

16
/05
/14

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (14 - 25 mai) este una a exceselor, conform afirmă editorii de la AFP, care au publicat o serie de date şi de cifre, pentru a argumenta această afirmaţie.

15
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil ca un monstru spectaculos vizual precum Godzilla să fie adaptat la 3D. Numai că, în aparenta dorinţă de a livra ceva memorabil, realizatorii par să fi pierdut simţul măsurii, oferind un Godzilla gigantesc pentru standardele modelului, însă umbrit de două creaturi nuclearofage cu apucături exterminatoare.

15
/05
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „#selfie”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

15
/05
/14

Filmul "Grace of Monaco", cu Nicole Kidman, a fost proiectat în deschiderea Festivalului de la Cannes, în afara competiţiei oficiale, şi a fost primit cu râsete, ironii şi critici de jurnaliştii din presa de specialitate, prezenţi la proiecţia care a avut loc miercuri.

15
/05
/14

Miercuri, 21 mai (19.00), la Sala Radio vă veţi întâlni cu Big Band-ul Radio, ansamblul creat în 1949, dirijat de-a lungul timpului de mari artişti ca Sile Dinicu, Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi Ionel Tudor. Amfitrionul serii va fi Florian Lungu.

14
/05
/14

În Univers, orice organism crește necontenit pînă apare anticorpul său. Totul apare dintr-o nevoie și cu un rost, nimic nu este întâmplător. E frumos să te poți considera muzician, artist, mai ales de jazz, de blues, de rock sau de world music… Da, prin așa ceva devii interesant pentru toți ceilalți. Ești diferit și te simți mai special. Așa și este, suntem diferiți, prin frazare, prin aspirații, talent, disponibilitate și asumarea pumnului primit tocmai de la cei pentru care ne dăruim și jucăm acest rol.

14
/05
/14

În ultima zi a acestei luni, sâmbătă 31 mai, pe scena Ateneului Român, maestrul Gheorghe Zamfir va fi sărbătorit în cadrul galei aniversare Zamfir – 50 de ani pe scenă. Spectacolul aniversar va aduce la Ateneul Român 150 de artişti, printre aceştia numărându-se actorul Dan Puric, violonistul Eugen Sârbu, interpretul Grigore Leşe, taragonsitul Dumitru Fărcaş, […]

14
/05
/14

În cadrul seriei de evenimente aniversare ARCUB 18 ani, în foaierul clădirii din Batiște 14 poate fi vizitată expoziția fotografică „Silent Places“, realizată de Oleg Mutu. Aceasta face parte dintr-un proiect format din trei produse culturale: un spectacol interdisciplinar (fără culise) care implică dans, muzică electronică și videografică; un film de dans; o expoziție foto semnată de Oleg Mutu (fotografiile sunt realizate analog și imprimate pe hârtie fotografică).

14
/05
/14

10 actori talentați din teatrele din România vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul, presa și specialiștii din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie), în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM.

14
/05
/14

Luni, 12 mai, a avut loc audiţia spectacolului radiofonic „Două nuvele” de Mihail Bulgakov – “Ştergarul cu cocoş” şi “Beregata de oţel”. Producţia a fost premiata la cea de a XXII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER "pentru cel mai bun spectacol radiofonic al anului 2013”.