10 replici celebre din seria „Brigada Diverse”. Seria B.D. – la TVR 1, sâmbătă, din 6 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/10-replici-celebre-din-seria-brigada-diverse-seria-b-d-la-tvr-1-sambata-din-6-iunie/

„Cine vă recomandă? Cine să mă recomande? Vocea şi talentul meu!”- 10 replici celebre din seria „Brigada Diverse”.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2020

Ce ar mai fi de spus care să recomande seria „B.D.”? Cele trei filme ale seriei „Brigada Diverse”– una dintre cele mai de succes colecţii ale cinematografiei româneşti – vor putea fi urmărite sâmbăta, la TVR 1. Din 6 iunie, ora 21.10.

De câte ori nu am râs alături Trandafir, Patraulea, Gogu, plutonierul Căpşună, căpitanul Panait sau sergentul-major Cristoloveanu? Replicile îndrăgitelor personaje ale celebrei serii Brigada Diverse au devenit antologice şi parte a conversaţiilor noastre de zi cu zi. Nu doar ale generaţiei părinţilor noştri, ci şi ale tinerilor de azi.

Iată 10 dintre amuzantele replici pe care le-am ascultat rostite de câteva dintre cele mai mari nume ale cinematografiei româneşti – Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dumitru Furdui, Iurie Darie – în cele trei filme ale seriei regizate de Mircea Drăgan:

Trandafire, Patraulea, dormiţi, mă?

Spune cu ce ai greşit, ce-ai pe suflet? Dar mai repede, că aşteaptă şi alţi păcătoşi.

Aştia sunt şi tâmpiţi, şi păguboşi. Intră de 5 ori pe an la puşcărie şi se au bine cu miliţia.

Balet, asta pretind de la voi, balet!

Cine vă recomandă? Cine să mă recomande? Vocea şi talentul meu!

Ghiozdanele şi la şcolă cu voi! De data asta, pe termen lung!

Domn’e, ce ne facem? Că împotriva dorinţei noastre, mereu dăm de dracu’!

Bine, tovarăşu’, să jefuieşti dumneata sfânta mănăstire, să împumuţi bani de la măicuţe şi s-o întinzi englezeşte?

Dacă era o icoană simplă, însemna 2-3 ani de puşcărie. E o icoană făcătoare de minuni asta, îţi dă 6-7 ani. 7 ani şi ceva.

Domnilor, ştiu să cânt. Am o diplomă de participare!

Una dintre cele mai de succes colecţii ale cinematografiei româneşti, „Brigada Diverse” este o serie de trei filme regizate de Mircea Drăgan, după scenarii realizate de Nicolae Ţic. Varianta autohtonă a celebrei serii franceze a Jandarmilor, „B.D.” a adunat cele mai mari nume ale filmului românesc de la începutul anilor ’70. Cele trei părţi ale evergreen-ului comediei româneşti pot fi văzute de telespectatorii TVR 1 sâmbăta seara, de la ora 21.10, începând din 6 iunie. 

Brigada Diverse intră în acţiune”, în prima sâmbătă a verii 2020 la TVR 1. Primul film din seria „B.D.” prezintă două cazuri rezolvate de Brigada Fapte Diverse (prescurtată B.D.) a unei secţii de miliţie din România comunistă: furtul unui căţel şi dispariţia unei broşe. În ambele cazuri, rezolvarea acestor mărunţişuri duce la descoperirea unor infracţiuni de mai mare importanţă, şi anume uciderea şefului unui serviciu comercial de la o întreprindere (unde se petreceau delapidări) şi furtul sistematic de mărfuri din Magazinul Universal Victoria. 

Brigada Diverse în alertă!” este a doua producţie a seriei şi prezintă alte două cazuri rezolvate de Brigada Fapte Diverse: descoperirea şi anihilarea unei bande de răufăcători care punea în circulaţie bani falşi, cumpărând tablouri valoroase de la colecţionari amatori şi revânzându-le apoi la „Consignaţia”, precum şi destrămarea unei reţele de hoţi din locuinţe, din care făcea parte un grup de femei (Vasilica Tastaman, Carmen-Maria Struja, Lucia Boga) care se dădeau drept văduve, spre a stârni compasiunea unor creduli şi a-i jefui. Filmul se vede la TVR 1 pe 13 iunie, tot de la 21.10.

Iar pe 20 iunie, suntem alături de „B.D. la munte şi la mare”. Al treilea film din celebra serie prezintă alte două cazuri rezolvate de Brigada Fapte Diverse: descoperirea şi anihilarea unei bande de traficanţi de droguri care transporta materiale stupefiante prin RSR şi arestarea unui infractor străin, originar din România, care dorea să organizeze o reţea de furt şi export în stil mare de icoane peste graniţă.

Scenariul „Brigada Diverse” a fost scris pentru 11 filme de o oră şi 45 de minute fiecare, însă, în final, au fost realizate doar trei filme, după ce un general al vremii s-a simţit deranjat de felul în care era prezentată Miliţia în desfăşurarea acţiunii. După cum se ştie, un cuvânt spus „unde trebuia” era de ajuns în perioada respectivă pentru ca totul să se sisteze, lăsând astfel cinematografia română mai săracă. Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Dumitru Furdui, Iurie Darie şi ceilalţi actori care au dat viaţă personajelor seriei au făcut însă ca „Brigada Diverse” să rămână peste timp unul dintre titlurile etalon ale comediei româneşti.

16
/10
/14

Regizorul Radu Gabrea este omagiat la New York, în cadrul evenimentului “RADU GABREA Retrospective” organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, New York și în colaborare cu prestigiosul Tribeca Cinemas, în perioada 17 – 19 octombrie.

16
/10
/14

Actrița Bérénice Bejo, nominalizată la Oscar și Globul de Aur pentru rolul din The Artist, este unul dintre invitații speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest. Ea va lua parte la premiera filmului The Search, alături de regizorul Michel Hazanavicius, și se va întâlni cu publicul român pe 25 octombrie, de la ora 12.00, la Cinema Elvira Popescu

12
/10
/14

Sâmbătă, 11 octombrie, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor au fost anunțate filmele câștigătoare ale celei de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival. Maidan (regia: Sergei Loznitsa), proiectat în premieră în România la Astra Film Festival 2014, a fost laureat cu Marele Premiu.

12
/10
/14

A noua ediție a Festivalului de Film de Animație Anim’est, ce a avut loc între 3 şi 12 octombrie, în capitală, a ajuns la final. În cadrul Galei de Închidere de sâmbătă, 11 octombrie, la capătul a nouă zile de filme de animație de calitate, sosite la București din peste 60 de țări, festivalul și-a anunțat câștigătorii.

10
/10
/14

"Câinele japonez", debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este eligibil pentru nominalizarea la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin la gala din 2015, alături de pelicule din alte 82 de ţări, potrivit anunţului făcut joi de Academia americană.

10
/10
/14

Reputata actriţă Luminiţa Gheorghiu revine pe marile ecrane, pentru prima dată într-un rol de comedie, din 24 octombrie, în “Cuscrii”, un film regizat de Radu Potcoavă. Ursul de Aur la Berlin, premiul Asociației Criticilor de Film la Los Angeles, sunt doar câteva dintre premiile câștigate de Luminița Gheorghiu, de-a lungul carierei.

09
/10
/14

Cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, “Festivalul Internațional de Film Comedy” debutează vineri, 10 octombrie. Lungmetrajul “Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, este programat în Deschiderea Comedy Cluj, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic.

09
/10
/14

Joi, 9 octombrie, aduce în agenda celei de-a noua ediţii Anim’est una dintre cele mai îndrăgite competiţii ale festivalului, cea de Videoclip şi Advertising. În programul zilei se înscriu şi alte proiecţii şi evenimente speciale: competiţia Balkanimation, o prezentare despre animaţia daneză susţinută de doi invitaţi de seamă de anul acesta, noi titluri din competiţiile internaţionale şi o petrecere cu Invisible Raincoats, cel mai recent proiect Minus.

09
/10
/14

Revista de Povestiri deschide înscrierile pentru a doua ediție a atelierului de scenaristică „Play”, care se va desfășura la București începând cu 20 octombrie, timp de trei luni, sub îndrumarea scriitoarei Cecilia Ștefănescu și a regizorului Igor Cobileanski.

08
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Q.E.D.”, al doilea film al lui Andrei Gruzsniczki, este o apariţie insolită în cinematografia română, datorită raportării atipice la trecutul comunist. Temperarea tentaţiei regizorului-scenarist de a spune totul despre perioada reconstituită l-ar fi transformat însă dintr-un film bun într-unul remarcabil.

07
/10
/14

Jean-Luc Godard, unul dintre cei mai influenți regizori din istoria cinematografiei, a surprins anul acesta Cannes-ul cu primul său lungmetraj în 3D, Adieu au langage, distins cu Premiul Juriului. Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie) aduce filmul în premieră la București

06
/10
/14

Cinema-edu, cel mai mare proiect de educație cinematografică, destinat liceenilor, va ajunge în lunile octombrie și noiembrie în șase orașe din țară: Ploiești(21-23 octombrie, Club Cinema Twins), Craiova (28-30 octombrie, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman), Mediaș (4-6 noiembrie), Târgu Mureș (11-13 noiembrie, cinema Arta), Iernut (14 noiembrie) și Roman (25-27 noiembrie).