„100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, la Teatrul Ion Creangă
https://www.ziarulmetropolis.ro/100-1-000-1-000-000-de-povesti-la-teatrul-ion-creanga/

De peste mări şi ţări, de departe şi de-aproape, se întorc în Bucureşti atât de aşteptatele poveşti. Între 3 şi 10 octombrie, Teatrul Ion Creangă vă invită să luaţi parte la una dintre cele mai spectaculoase aventuri pentru pici, mămici şi tătici: cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”.

Un articol de Liliana Matei|23 septembrie 2015

Festivalul, care propune spectacole dintre cele mai diverse – teatru dramatic, musical, teatru-dans sau circ, dar și ateliere pentru copii va aduce magia poveștilor în sălile primitoare ale teatrelor din București: Teatrul Excelsior, Opera Comică pentru Copii, Teatrul de Comedie (Sala nouă), Creart și Centrul Naţional al Dansului Bucureşti.

Peste 40 de evenimente vor avea loc pe durata celor 8 zile de teatru și povești, în cadrul celor 2 secțiuni competiționale (spectacole pentru categoria 1-6 ani, respectiv peste 6 ani) și a secțiunii Off – în afara competiției, dedicată spectacolelor interactive și evenimentelor conexe. Selecția programului competițional a fost realizată de către teatrologul Carmen Stanciu, care a ales spectacole ce depășesc barierele lingvistice sau culturale, spectacole sensibile, despre spaime şi despre zbor, despre sunetul culorilor şi despre gusturile sunetelor.

Printre invitaţii acestei ediţii se numără teatrele La Baracca Testoni Ragazzi, Teatro Prova, Antonio Panzuto, TAM Teatromusica şi Principio Attivo din Italia, Roseland Musical şi Markeliῆe din Spania, The Puppet Theatre at the Crossroads (Slovacia), Dansmakers Amsterdam (Olanda), The National Theatre of Monkey Country și Kunos Circus (Elveția), Kabaré Púpala (Germania), Orna Porat Theatre (Israel) şi, pentru prima dată în Europa, Mandragora Circo din Argentina. Totodată, publicul va avea oportunitatea să urmărească unele dintre cele mai valoroase trupe ale teatrelor pentru copii și tineret din țară: Teatrul Ariel (Târgu Mureș), Teatrul Tineretului (Piatra Neamț), Teatrul Excelsior (București), Teatrul Regina Maria – Trupa Arcadia (Oradea) sau Teatrul Arlechino (Brașov).

Deschiderea oficială a Festivalului va avea loc sâmbătă, 3 octombrie, la Teatrul Excelsior și va fi marcată de o premieră-eveniment a Teatrului Ion Creangă: „Spaima zmeilor”, un musical românesc original creat de o echipă curajoasă de artişti (Gelu Colceag – regizor, Ioana Pashca – scenograf, Ştefan Lupu – coregraf, Călin Grigoriu – compozitor). Spectacolul explorează universul încărcat de mistere și umor al folclorului românesc, reinterpretând povestea celebrului Stan Bolovan, care va deveni o feerie modernă şi îndrăzneaţă.

Cele mai bune spectacole, precum și cele mai bune interpretări actoricești vor fi răsplătite sâmbătă, 10 octombrie, în cadrul festivității de închidere. Premiile vor fi acordate de către un juriu alcătuit din personalități din domeniul teatrului din România și din străinătate: Slobodan Marković (Director al Festivalului Internațional al Teatrelor pentru Copii de la Subotica, Serbia), Maria Zărnescu (critic), Emil Boroghină (directorul fondator al Festivalului Internaţional de Teatru Shakespeare), Emilia Popescu (actriță) şi Philippe Besson (regizor, Germania).

INFO

Programul Festivalului, precum și ghidul „Celor mai frumoase povești povestite pe scurt părinților” pot fi consultate și descărcate pe www.fitc.ro sau www.teatrulioncreanga.ro.

Biletele au fost puse în vânzare în rețeaua Eventim și sunt disponibile online, pe www.eventim.ro, la sediul magazinelor partenere (Germanos, Domo, Vodafone, Orange, Librăriile Cărturești și Humanitas) sau la Casa de Bilete a Teatrului, aflată în Piața Amzei, nr. 13 – nr. tel. 0767.934.374.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

05
/12
/23

Cu emoție, bucurie și multă speranță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” dorește să comunice publicului una din cele mai importante victorii obținute în instanță, legată de însăși identitatea sa instituțională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Musicalul Hedwig and the Angry Inch, în regia lui Răzvan Mazilu, producţie a Teatrului Stela Popescu, se va juca pentru prima oară pe scena Teatrului Odeon, Sala Majestic, pe 6 decembrie, ora 19.00, în distribuţia Hedwig – Lucian Ionescu, Yitzhak – Ana Maria Ivan, band-ul “The Angry Inch” Johnny Bica (pian) Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeș (chitară bas).

04
/12
/23

Cu Maya și Elfie - o poveste de Crăciun, în regia şi coregrafia Ioanei Macarie, Teatrul Stela Popescu readuce pe scenă magia lunii decembrie la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor pe 9 decembrie, cu două reprezentaţii la orele 10 şi 11,30 şi la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor pe 13 decembrie.