100% BEETHOVEN – Imperialul si Pastorala, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/100-beethoven-imperialul-si-pastorala-la-sala-radio/

Două dintre cele mai cunoscute creaţii ale ”Titanului” (cum este adesea numit Beethoven) – Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră – supranumit ”Imperialul” şi Simfonia nr. 6 – ”Pastorala” compun programul evenimentului de la Sala Radio.

Un articol de Petre Ivan|23 octombrie 2018

Concertul se va derula cu participarea pianistului HORIA MIHAIL, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, care a concertat de peste 1000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România și a susținut apreciate recitaluri în străinătate.

La doar 28 de ani, tânărul dirijor american RYAN BANCROFT a câștigat în acest an Premiului I şi  Premiului Publicului la Concursul Malko destinat tinerilor dirijori, una dintre cele mai prestigioase competiții de gen din lume, organizate la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză.

Succesul a fost urmat de 24 de angajamente, ce presupun dirijarea unor importante orchestre din Italia, Elveţia, Spania, Canada şi China. Vineri, 26 octombrie (19.00), publicul român are șansa de a-l aplauda pe Ryan Bancroft alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert extraordinar 100% Beethoven, la Sala Radio!

Văzut de Bizet (creatorul operei ”Carmen”) ca fiind un ”Prometeu al muzicii” sau ”un colos dincolo de înțelegerea majorității muritorilor” așa cum afirma marele violonist  Yehudi Menuhin (discipolul lui George Enescu), Beethoven este considerat un geniu al muzicii. Despre măreția compozitorului german, Haydn spunea: ”Îmi face impresia că ești un om care are mai multe mâini, mai multe inimi și mai multe suflete”.

În concertul de la Sala Radio, iubitorii muzicii vor putea asculta Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră – ”Imperialul” – ultimul concert de pian compus de Beethoven – care a fost creat în 1809, la Viena.

În timp ce orașul era sub asediul lui Napoleon, Beethoven compunea in pivnița casei fratelui său, cu perne pe urechi, ca să se protejeze de zgomotul puternic al artileriei!

Probabil că această perioadă, plus tonalitatea care corespunde si simfoniei sale ”Eroica” (inspirate de Napoleon), au făcut să nască subtitlul ”Imperialul”. Lucrarea a fost dedicată Arhiducelui Rudolf al Austriei, elevul și, în același timp, un mecena pentru Beethoven.

Simfonia nr. 6 – ”Pastorala” este o mărturisire a dragostei lui Beethoven pentru natură, manifestată în frecventele călătorii în zone rurale pe care le făcea în afara Vienei.

Cunoscuta compoziție a intrat în atenția publicului larg și grație includerii în două creații cinematografice: animația Fantasia – capodopera Studiourilor Disney (1940) și filmul SF Soylent Green (Produsul Verde).

*

Născut la Los Angeles, RYAN BANCROFT a urmat cursurile Institutului de Arte din California unde a studiat harpă, flaut, violoncel, muzică şi dans cu specific ghanez, apoi s-a specializat în artă dirijorală la Conservatorul Regal din Scoţia. A dirijat Royal Scottish National Orchestra, BBC Scottish Symphony Orchestra, RedNote (un ansamblu de muzică contemporană) şi Orchestra Naţională Daneză. Ryan Bancroft şi-a desăvârşit formarea muzicală la Nationale Master Orkestdirectie din cadrul Conservatorului din Amsterdam, precum şi la Conservatorul Regal din Haga.

În prezent dirijorul trăieşte în Olanda și concertează mult în Europa, alături de Prague Symphony Orchestra, Residentie Orchestra, Gulbenkian Orchestra, Orchestra of the Eighteenth Century, Orchestra Naţională de Tineret, Orchestra Filarmonicii şi Orchestra de Cameră din Olanda.

După 14 ani de studii în România, HORIA MIHAIL a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995, după o perioadă de trei ani. După ce a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii ”Romanian Piano Trio”, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate.

În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, dar şi în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia sau Japonia.

Proiectele în care artistul a fost implicat în fiecare an sunt Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul de aur, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate, alături de Gabriel Croitoru.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Foto: BEETHOVEN, RYAN BANCROFT – facebook

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.