100 de ani de dadaism celebrați la ARCUB printr-o expoziție unicat: TZARA. DADA. ETC.
https://www.ziarulmetropolis.ro/100-de-ani-de-dadaism-celebrati-la-arcub-printr-o-expozitie-unicat-tzara-dada-etc/

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează la sediul din Gabroveni expoziţia TZARA.DADA.ETC., dedicată aniversării a 100 de ani de dadaism, realizată de curatorul Erwin Kessler, cu lucrări din colecţia familiei Emilian Radu. Vernisajul va avea loc astăzi, 5 februarie 2016, de la ora 18:00.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2016

Expoziția TZARA.DADA.ETC reprezintă cea mai amplă retrospectivă a creațiilor și publicațiilor lui Tristan Tzara organizată vreodată în România. Este în același timp și prima expoziție la nivel internațional care expune o mare parte din opera poetică de primă ediție a lui Tzara, ilustrată de marii artiști ai lumii cu care a colaborat.

Evenimentul celebrează inaugurarea Cabaret Voltaire și nașterea mișcării Dada la Zürich, pe 5 februarie 1916.

Vor fi prezentate desene și lucrări originale de grafică semnate de avangardiști de faimă universală precum André Breton, Pablo Picasso, Henri Matisse, Joan Miró, Sonia Delaunay, Max Ernst, Alberto Giacometti, Yves Tanguy, Jean Arp și Marcel Iancu, cărți de artist și publicații avangardiste istorice, afișe ale unor manifestări dadaiste interbelice, cât și o colecție impresionantă de fotografii de epocă reprezentându-l pe Tristan Tzara în toate etapele vieții sale. Lucrările prezentate aparțin colecționarului Emilian Radu.

PROGRAM

TZARA. DADA. ETC. poate fi vizitată gratuit în perioada 5 februarie – 26 aprilie 2016, între orele 14:00-22:00, la ARCUB – Gabroveni (Str. Lipscani nr. 84-90). Expoziția face parte din seria evenimentelor prilejuite de candidatura orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, demers inițiat și coordonat de ARCUB.

Foto: TZARA, DADA. ETC – icr.ro

25
/07
/16

Un teatru vechi de 100 de ani din Buenos Aires a fost transformat într-o librărie mai spectaculoasă ca un muzeu. “Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră ca ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă şi aici mă aflam eu…” – Jorge Luis Borges.

20
/07
/16

A apărut, în acest an, la Editura Art, cartea “Vremurile bune de altădată” (selecție și traducere din limba cehă de Jean Grosu), în seria de autor “Bohumil Hrabal”.

19
/07
/16

„Nu talentul le lipseşte românilor, ci caracterul.” - Norman Manea. Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori români, împlineşte, astăzi, 80 de ani!

19
/07
/16

Romanul Donbas este povestea adevărată a unui evadat român din lagărul sovietic: Jacques Săndulescu, ce avea să devină Big Jacques în America, adică boxer profesionist, actor și proprietar al unui bar de jazz din New York, e luat de pe stradă într-o bună zi și dus în lagărul sovietic de la Donbas. După doi ani și jumătate de chin, reușește o evadare spectaculoasă.

18
/07
/16

„Toată lumina pe care nu o putem vedea“, de Anthony Doerr, Editura Humanitas Fiction, 2016, Premiul Pulitzer de anul trecut, este una dintre marile cărți ale timpului nostru. În New York Times Book Review stă scris: “Lumina din titlu este legată de ceea ce auzise Werner într-o emisiune radiofonică de la sfârșitul anilor ’30: creierul uman are capacitatea de a crea lumină în întuneric.”

10
/07
/16

CRONICĂ DE CARTE Alexandru Solomon nu este doar unul din cei câţiva autori importanţi de filme de nonficţiune din România şi coordonatorul unui festival de gen (One World). Dar este şi un foarte interesant comentator al ideilor despre cinema, aşa cum o dovedeşte pasionanta sa carte „Reprezentări ale memoriei în filmul documentar”.

08
/07
/16

Într-o zi de 8 iulie se năşteau poetul, dramaturgul și prozatorul francez Jean de La Fontaine, cunoscut în istoria literaturii îndeosebi pentru fabulele sale, actriţa americană Anjelica Huston şi scriitorul român Şerban Foarţă.

05
/07
/16

Puritate, cel mai recent roman al lui Jonathan Franzen, a apărut în colecția „Biblioteca Polirom” , în traducerea Iuliei Gorzo. Jonathan Franzen este autorul bestsellerului Corecţii. „Franzen a creat o instalaţie de secol XXI, extrem de captivantă şi de provocatoare, inspirată de capodopera lui Charles Dickens, Marile speranţe…” (Booklist)

05
/07
/16

Scriitorul român Mircea Cărtărescu, cu romanul "Orbitor. Corpul", se numără printre finaliștii celei de-a treia ediții a Premio Strega Europeo. Premio Strega — cel mai prestigios premiu literar italian are o vechime de aproape 70 de ani şi a fost decernat unor scriitori precum Alberto Moravia, Massimo Bontempelli, Elsa Morante, Dino Buzzati, Umberto Eco sau Claudio Magris.

01
/07
/16

Matei Vișniec este laureatul din acest an al Premiului Jean Monnet, oferit de Festivalul „Littératures Européennes” din Cognac, Franța, pentru romanul Negustorul de începuturi de roman, apărut la Editura Cartea Românească, în anul 2013, dar și în ediție de buzunar, în colecția Top 10+ a Editurii Polirom, în anul 2014.

29
/06
/16

“(…) Acest debut ar trebui notat de critică în carneţelul de bal. E un mare talent.” - Florin Iaru. In această seară, de la ora 18:30, iubitorii de carte sunt invitaţi la Librăria Cărtureşti – Grădina Verona (Str. Arthur Verona 13-15) din Bucureşti, la lansarea volumului de debut Cazemata, semnat de Tudor Ganea şi apărut la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. Invitaţi, alături de autor: Florin Iaru şi Marius Chivu

26
/06
/16

Luni, 27 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu, prilejuită de apariția celui mai recent volum al său la Editura Polirom: „Ea şi El. Biografia unei relaţii”. Alături de autoare, vor fi prezente Virginia Costeschi, Alina Purcaru, Eli Bădică.

25
/06
/16

Miercuri, 29 iunie, ora 19.00 va avea loc la Librăria Humanitas Cişmigiu o seară dedicată romanului „Calea Idei Brown” de Ricardo Piglia, una din cele mai importante voci ale literaturii hispano-americane contemporane. La eveniment vor participa Tania Radu, critic literar, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare şi jurnalist cultural şi Alina Cantacuzino, traducătoarea romanului.

21
/06
/16

"2084 e mai dur decât Supunere, descriind un adevărat totalitarism religios.” - Michel Houellebecq. Miercuri, 22 iunie, ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Librăria Humanitas Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru o seară dedicată romanului "2084. Sfârşitul lumii", de Boualem Sansal, distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze în 2015.